Valea Sebeșului

Capitolul 1

Prezentarea Centrului rural Sasciori din Valea Sebesului

Valea Sebesului sau a Frumoasei, cum a denumit-o marele prozator Mihail Sadoveanu, a fost din vremuri stravechi vatra de asezari umane. Renumita prin frumusetile sale naturale, prin bogatia si varietatea florei si faunei, Valea Sebesului reprezinta o zona de mare atractie turistica, aflata la confluenta dintre zonele etnofolclorice Tara Motilor si Marginimea Sibiului. Acest lucru îsi pune amprenta asupra obiceiurilor, traditiilor, acestea având un specific aparte, chiar daca nu reprezinta o zona etnofolclorica distincta. A împrumutat traditia transhumantei libere (obicei pastoresc) de la zona etnofolclorica Marginimea Sibiului, dar si din Tara Motilor arhitectura caselor traditionale din zona montana.

Acest lucru este intalnit si in Comuna Sasciori din judetul Alba situata la poalele de N ale Muntilor Sureanu, pe cursul mijlociu al râului Sebes, alcatuita din 9 sate (Capâlna, Dumbrava, Laz, Loman, Plesi, Rachita, Sasciori, Sebesel, Tonea).

Satele din aceasta comuna sunt îndeobste sate rasfirate, semn al asezarilor libere si autohtone, iar acolo unde ele sunt adunate, aceasta se datoreaza, în buna parte colonizarilor cu sasi din secolele XII  XIII.

Pe Valea Sebesului exista o adevarata civilizatie a lemnului, care include secole de istorie.

Alaturi de alte îndeletniciri, pe Valea Sebesului s-au facut din plin resimtite arta si procedeele de prelucrare artistica a lemnului. Arta cioplitului si prelucrarii artistice a lemnului si-a dezvoltat vitalitatea si virtuozitatea în crestaturile marunte si inciziile care constituie ornamentele furcilor, caucelor, lingurilor, sararitelor, stâlpilor funerari, fluierelor si ale altor obiecte, la care, de apreciat este varietatea motivelor de natura geometrica.

Obiectele de folosinta practica în gospodarie, precum si uneltele tehnice, reprezinta forme incipiente ale acestei preocupari traditionale.

Se evidentiaza astfel torcatoriile, pivele pentru batut stofele, teascurile pentru ulei si struguri si vâltorile.

Olaritul este un alt mestesug care reprezinta o constanta în arta populara sebesana. Localitatea Sasciori a fost considerata de-a lungul timpului cel mai puternic centru de ceramica româneasca din sud-estul Transilvaniei, cu o vechime si continuitate ce dateaza documentar de câteva secole. Aici se produce ceramica rosie nesmaltuita în exterior. Formele lucrate la Sasciori se folosesc cu precadere pentru fiert si pentru pastrat lichide sau pentru gatit

Relatia dintre arta si mestesug este cel mai plastic si valoros reprezentata în tinutul Sebesului prin maiestria pictorilor de icoane pe sticla.

Icoanele sebesene reflecta, ca în toata pictura româneasca de acest gen, elemente specifice artei populare românesti pe care le gasim sub forma motivelor laice suprapuse temelor religioase. Acest mestesug este raspândit în satele sebesene în Sasciori, Sebesel, Capâlna, locuitorii satului Laz fiind renumiti în aceasta arta. Reprezentantii cei mai de seama apartin familiei Poienaru, prima icoana fiind realizata în anul 1800.

Cresterea oilor si pastoritul constituie de secole preocupari de baza aceasta facând ca piuaritul si vâltoritul sa fie incluse ca îndeletniciri esentiale în viata locuitorilor.

De asemenea, moraritul a constituit o ocupatie dezvoltata în aceasta zona, instalatiile tehnice taranesti ale morilor de apa fiind raspândite pe Valea Sebesului la Capâlna, Laz. De la o astfel de veche moara taraneasca din Capâlna, construita numai din lemn s-a inspirat poetul Lucian Blaga în realizarea dramei sale Arca lui Noe. Tot în Capâlna gasim o presa de ulei pentru semintele de dovleac, iar în satul Laz una pentru uleiul de nuca.

O alta ocupatie de baza a locuitorilor acestor meleaguri a reprezentat-o silvicultura. Astfel, plangile sau jilipurile, instrumente pe care alunecau bustenii din munte catre vale, erau realizate de catre mesteri specializati din Capâlna.

Specificul autohton al caselor sebesene , datorat traditiilor transmise din generatie în generatie, înca de la daci, ne indica folosirea lemnului ca principal material de constructie. Peretii erau facuti din bârne care se îmbinau la capete, iar acoperisurile din sita sau sindrila. Chiar si cuiele cu care se batea sindrila erau tot din lemn. Ca material de constructie pentru case se foloseau si nuielele, între care era batatorit pamânt. Piatra, careia mai târziu i s-a adaugat caramida, se folosea mai mult în satele dinspre munte si deal. Locuintele batrânesti aveau o camera si o tinda fara plafon, iar ferestrele mici acoperite uneori cu burduf de oaie, erau fixe. Scarile erau cioplite dintr-un singur trunchi de lemn.

Lemnul era folosit ca material si în confectionarea pieselor de mobilier din locuinte.