Turismul Balnear în CARAȘ-SEVERIN

Situat în partea de sud-vest a României, judetul Caras-Severin se afla asezat între urmatoarele puncte extreme: în nord Vf. Rusca, în sud Dealul Capriva, punctul cel mai vestic se gaseste la nord-vest de localitatea Iam, iar punctul cel mai estic este Vf. Scarisoara. Catre sud-vest judetul se învecineaza cu Iugoslavia, în sud-est cu judetul Mehedinti, în est cu judetul Gorj, în nord-est cu judetul Hunedoara, iar în nord-vest cu judetul Timis. Limitele judetului sunt în cea mai mare parte conventionale.

Judetul Caras-Severin dispune de un potential turistic valoros. Structura complexa a reliefului creeaza cele mai bune premise pentru implementarea unui turism variat. De tranzit, montan si balnear.

Turismul de tranzit este favorizat de magistralele rutiere si feroviare ce strabat judetul, prin care se face legatura cu întreaga tara, precum si cu marile centre ale Europei centrale si occidentale. Judetul dispune de asemenea de un aeroport la Caransebes, care deserveste si turismul, inclusiv cel international.

În ceea ce priveste Dunarea, aceasta asigura o buna legatura cu cu sudul tarii noastre si cu Europa.

Turismul montan a avut conditii deosebite de dezvoltare, întrucât în suprafata judetului predomina relieful montan, care are o pondere de 65,4% fata de celelalte forme de relief. În general, muntii sunt împaduriti, oferind oaspetilor un cadru natural de o frumusete unica, obiective de un deosebit interes turistic si stiintific.

Tusimul montan organizat în Banat îsi are radacinile catre catre începutul secolului XX. În anul 1935, la 16 martie, a luat fiinta la Caransebes, Clubul turistic banatean, asociatie româna turistica, sportiva si educativa. Astfel s-au facut primele marcaje turistice, construindu-se totodata, si primele cabane pe Muntele Mid si pe Semenic.

Turismul balnear cunoaste, de asemenea, o mare afluenta datorita calitatilor multiple ale izvoarelor de la Baile Herculane si bazelor moderne de cazare si tratament.

Acestor doua forme li se adauga, cu o pondere tot mai mare, turismul de weefend, un numar mare de solicitanti provenind nu doar din judetele învecinate si din tara, dar si din strainatate.

Baile Herculane se numara printre cele mai vechi bai termale din România. În 2003, baile au serbat 1850 de ani de existenta.

Localitatea beneficiaza de cinci grupe de izvoare termo-minerale care au un debit constant si temperaturi între 35º-62º. Ansamblurile balneare pot fi grupate în patru mari perioade istorice: prima – antica, a doua – începutul secolului XVIII, a treia – secolul XIX, a patra – secolul XX.

Perioada antica (romana) Legiunile romane au descoperit izvoarele termo-minerale când au construit castrul Ad Mediane (Mehadia). Ca si alte izvoare termo-minerale din imperiu si acestea au fost dedicate lui Hercule. Dupa retragerea administratiei imperiale aureliene în 271, izvoarele au fost abandonate.

Secolul XVIII La începutul secolului XVIII, izvoarele, desi nu erau captate în constructii durabile, erau, totusi, frecventate de catre localnici si de catre straini (administratie, armata, etc.) pentru tratarea diverselor afectiuni. Dupa razboiul turco-ruso-austiac din 1716-1718, când regiunea Banatului devine parte a Imperiului habsburgic, austriecii redescopera ruinele romane si reconstruiesc, din lemn, diverse stabilimente. Acestea vor arde în timpul razboiului turco-ruso-austriac din anii 1737-1739.

Secolul XIX Dupa acest ultim razboi, un regiment format numai din soldati români a fost plasat la granita Imperiului habsburgic. În 1801 încep constructiile durabile ale stabilimentelor pentru tratament, majoritatea existând si în prezent. Aceasta este prima faza de constructii, când apar sanatoriile militare, când se construieste primul nucleu al localitatii de azi. În 1810, baile sunt vizitate de împaratul Francisc I, care apreciaza, în mod deosebit, calitatile curative ale apelor. În 1817, localitatea îsi schimba denumirea din Baile Mehadiei în Baile Herculane. A doua faza a constructiilor, alaturate, acum, vechiului nucleu, este caracterizata prin adoptarea noilor programe de arhitectura de vilegiatura sub îndrumarea sau chiar proiectarea arhitectului Wilhelm von Doderer, autorul proiectului Palatului Peles de la Sinaia. Aceste noi stabilimente – cazinoul, marile hoteluri si parcul public central – au fost începute ca urmare a vizitei din 1852 a împaratului Franz Joseph, care, ca si predecesorul sau, a apreciat calitatile curative ale izvoarelor termale. În 1886 se construieste cladirea Bailor Neptun dupa planurile arhitectului I. Alpar, bai care, la acea vreme, erau considerate unele din cele mai moderne din Europa. Gara localitatii a fost construita în 1886 pe linia ferata ce facea legatura dintre Timisoara si Orsova.