Turism internațional - Argentina

Argentina

Cap I-Date generale

Argentina este o republică federală. Se învecinează la nord cu Bolivia şi Paraguay; la est cu Brazilia, Uruguay şi Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic şi Chile; la vest cu Chile. Ţara ocupă cea mai mare parte în sudul Americii de Sud şi are forma unui triunghi cu baza la nord şi vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km iar lăţimea maximă este de aproximativ 1384 km. Argentina include şi Ţara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Ţării de Foc şi numeroase insule vecine (ca de exemplu Isla de los Estados. Suprafaţa ţării este de 2 780 400 km2; este ca mărime a doua ţară sud-americană (după Brazilia). Împreună cu Insulele Falkland şi celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafaţă totală de 2 808 602 400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km. Capitala este la Buenos Aires, cel mai mare oraş argentinian.

ISTORIA

Argentina a fost puţin populată înainte de sosirea exploratorilor spanioli. Existau puţine triburi nomade care se ocupau în special cu agricultura.

În februarie 1516, navigatorul spaniol Juan Diaz de Solis, căutând un traseu spre Indiile de est a acostat în estuarul Rio de la Plata şi a revendicat noile teritorii în numele Spaniei. În 1526, un navigator italian, Sebastian Cabot, a oprit în estuar în căutare de provizii şi apoi a urcat în sus pe râul Parana până aproape de actualul oraş Rosario. Aici au construit un fort şi apoi au continuat drumul pe râu până în Paraguayul actual. Cabot a rămas patru ani şi a găsit importante cantităţi de argint. Sistemul hidrografic a fost denumit River de la Plata (râul argintului).

Colonizarea regiunii a fost începută în 1535 de soldatul spaniol Pedro de Mendoza. În februarie 1536, Mendoza, care fusese numit guvernator militar al întregului ţinut de la sudul lui Rio de la Plata, a pus piatra de temelie a oraşului Buenos Aires. El a încercat să cucerescă noi teritorii dar nu a reuşit din cauza lipsei alimentelor şi a împotrivirii triburilor băştinaşe. Cinci mai târziu a fost nevoit să părăsească Buenos Aires

In 1537, Domingo Martinez de Irala, unul dintre locotenenţii lui Mendoza, a fondat Asuncion (capitala actuală a Paraguayului) care a fost prima aşezare permanentă din regiunea La Plata. De la această bază, spaniolii au cucerit treptat teritoriile dintre râurile Parana şi Paraguay. Santiago del Estero, prima aşezare permanentă din argentina, a fost construită în 1553 de spaniolii veniţi din Peru. Santa Fe a fost fondată în 1573 iar în 1580 se reia construcţia oraşului Buenos Aires.

În 1620, întreaga regiune La Plata a fost subordonată viceregelui din Peru pentru administrare. Din cauza politicii comerciale restrictive colonizarea regiunii La Plata a fost încetinită în următorii o sută de ani. În 1776 teritoriile ocupate în prezent de Argentina, Bolivia, Paraguay şi Uruguay s-au separat de Peru şi s-a constituit Viceregatul Rio de la Plata. În iunie 1806, Buenos Aires a fost atacat de flota britanică sub comanda amiralului Riggs Popham. Viceregele nu s-a impotrivit acestui atac neautorizat de guvernul englez şi oraşul a fost ocupat de britanici. Ei au fost însă alungaţi de cetăţenii oraşului în luna august. În 1807 englezii au atacat din nou Buenos Aires-ul dar au fost respinşi de locuitori. Acest lucru a avut o importanţă deosebită deoarece coloniştii spanioli au căpătat încredere în forţele lor şi s-au implicat în luptele pentru cucerirea independenţei. Mişcarea revoluţionară în La Plata a căpătat amploare în perioada detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon. Locuitorii din Buenos Aires au refuzat să-l recunoască pe Joseph Bonaparte, care fusese instalat pe tronul Spaniei. Pe 25 mai 1810, ei au alungat guvernul viceregal şi au instalat un consiliu guvernamental provizoriu în numele lui Ferdinand al VII-lea. În scurt timp relaţiile cu reprezentanţii regelui au fost rupte şi s-a început campania de cucerire a independenţei. Partea eliberată de sub armatele regale a fost împărţită în 14 provincii în 1813. În 1814, conducătorul militar Jose de San Martin a preluat comanda armatei nordului şi mai târziu a dat lovituri decisive legilor spaniole în Chile şi Peru.

În martie 1816 reprezentanţii diferitelor provincii s-au reunit la Tucuman. Pe 9 iulie ei au proclamat independenţa faţă de Spania şi au declarat formarea Provinciilor Unite din America de Sud. Unii dintre delegaţi susţineau ideea creării unei monarhii constituţionale alţii a unui sistem federal guvernamental. Neînţelegerile dintre cele două facţiuni au culminat cu războiul civil din 1819. Pacea s-a instalat în 1820 dar problema a rămas nerezolvată.

În 1829 generalul Juan Manuel de Rosas a fost ales guvernator al provinciei Buenos Aires. Susţinător al federalismului, generalul şi-a extins autoritatea şi în celelalte Provincii Unite care se vor denumi apoi Confederaţia argentiniană. Regimul dictatorial al lui Rosas a fost răsturnat în 1852 de un grup revoluţionar condus de genralul Justo Urquiza. În 1853 a fost adoptată constituţia federală şi Urquiza a devenit primul preşedinte al Republicii Argentina. Provincia Buenos Aires a refuzat să adopte noua constituţie şi şi-a proclamat independenţa în 1854. S-a declanşat un război între cele două state în 1859, dar Republica Argentina a învins şi în octombrie 1859 Buenos Aires a aderat la federaţie. În mai 1862, Buenos Aires-ul a fost desemnat capitala republicii. Între 1865 şi 1902 Argentina a participat la numeroase războaie cu vecinii săi (Paraguay, Chile, Brazilia) pentru stabilirea graniţelor.

În primul deceniu al secolului XX, Argentina a devenit una dintre marile puteri din America de Sud, făcând progrese economice şi sociale remarcabile. În primul război mondial a rămas neutră dar a avut un rol important ăn aprovizionarea cu alimente a aliaţilor. Criza economică din 1929 a avut repercusiuni serioase în Argentina. După 1936 mişcările cu caracter fascist capătă amploare. În ianuarie 1942, la Conferinţa Pan-Americană pentru apărare de la Rio de Janeiro, Argentina şi Chile au fost singurele ţări care au refuzat să rupă relaţii cu puterile Axei. Relaţiile cu Japonia şi Germania au fost rupte de abia în ianuarie 1944. În perspectiva războiului iminent cu Germania, o huntă militară autointitulată „Colonei” îl destituie pe preşedintele Pedro Ramirez în 24 februarie 1944. Conducătorul huntei era colonelul Juan Domingo Peron. În ciuda manifestărilor de simpatie cu aliaţii, guvernul continuă să ofere adăpost agenţilor germani. În iulie 1944 SUA acuză Argentina că ajută puterile axei. De abia pe 27 martie 1945, ţara declară război Germaniei şi Japoniei. Argentina devine, în lunile următoare, membră a Naţiunilor Unite cu ajutorul SUA. După 1946 în Argentina au avut loc numeroase frământări sociale din cauza dictaturilor militare care s-au succedat la conducerea ţării şi care au încercat să oprime mişcările democratice din ţară.