Râmnicu Sărat

In legatura cu numele de Ramnic exista mai multe opinii, cum ar fi:

1. in “Dictionarul topographic si geographic al Romaniei” (1872) si in “Dictionarul lui Lahonary” (1902) toponimicul apare ca derivare din adjectivul latinesc “romanicus”;

2. in “Istoria poporului roman”, Nicolae Iorga il deduce din etimonul slav “râba” (peste);

3. in 1718, cronicarul Miron Costin il mentioneaza sub denumirea de “Râbnic”. Adaosul de “Slam” (“Sarat”), de origine slava, i-a fost atasat pentru a-l deosebi de celalalt Ramnic al Tarii Romanesti, situat in Valcea.

Cea mai veche mentiune documentara despre Ramnicu Sarat descoperita pana acum dateaza insa din 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu acordat de catre domnitorul Vlad Dracul negustorilor poloni, rusi si moldoveni, in care se precizeaza ca “liovenii platesc prima vama la Ramnicu Sarat, doi florini unguresti de caruta incarcata, apoi dau si celelalte vami”.

Suprafata de teren ce apartine municipiului este brazdata de raul Ramnicu Sarat, intalnit in unele lucrari de specialitate si cu numele de Ramnic. Este al doilea rau important ca marime din judetul Buzau. Afluent drept al sistemului, are o lungime totala de 123 km, izvoraste de pe pantele estice ale muntelui Furu (Muntii Vrancei).

In statistica negustoreasca si fiscala (Anaforeaua), Ramnicu Sarat figura la 14 noiembrie 1824 ca al doilea dupa Bucuresti, cu 35 de negustori de frunte, 60 de mijloc si 125 de negustori mici. Impozitul fixat era de 4368 de taleri si 20 de parale.

Ca simboluri ramnicene este vestitul cal de Ramnic, care reprezenta principalul produs de export al judetului; iar datorita numeroaselor medalii obtinute, calul de Ramnic intra in legenda, pastrandu-se doar pe blazoanele vechiului judet Slam Ramnic.

Oras de margine, Ramnicu Sarat a fost teatrul unor batalii crancene in toata perioada medievala pana la inceputul secolului al XIX-lea. Poate nicaieri nu s-a varsat mai mult sange fratesc ca pe aceste meleaguri.

Dupa multe batalii urmeaza o perioada de liniste si inflorire a Ramnicului Sarat sub domnia lui Matei Basarab (1632-1654), dupa care orasul este zguduit de alte incercari grele, in care varsarea de sange si jaful sunt urmate de molima si foame.

In timpul domniei lui Serban Cantacuzino (1678-1688) orasul inregistreaza progrese importante, atat sub raport cultural, cat si sub raportul constructiilor, asezarea largindu-si aria prin ridicarea de noi pravalii. Concomitent, boierii se preocupa ca fii lor sa invete in limba greaca veche “gramatica, retorica si filosofia”.

Aceiasi inflorire a orasului se inregistreaza si in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu (1688-1714).

Impreuna cu unchiul sau, acesta construieste aici, intre 1691-1697, peste vechea fortareata a orasului, o “manastire mare si cuvioasa, cu chilii de piatra si cetate imprejur”, inconjurata de ziduri inalte de 8 metri, prevazute la colturi si pe doua din laturi cu turnuri patrate sau octogonale, sfantul lacas fiind si loc de “aparare” si “multa scapare pentru populatia din imprejurimi”. Din veche constructie s-au pastrat pana azi Biserica, fostul arhondaric (casa de oaspeti), trapeza (sala de mese) si unul din turnurile de observatie, reunite in actualul complex brancovenesc “Adormirea Maicii Domnului”.

Din secolul al XVII-lea orasul avea aproximativ 1.200 de locuitori, iar la 1 iulie 2000 avea 41.348 de locuitori.

Devenind judet distinct sub numele de Slam Ramnic, la inceput cu capitala de Focsani-Munteni, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza resedinta acestuia a fost mutata la Ramnicu Sarat, unde a functionat pana in 1951, cand a fost desfiintat.

Din 24 noiembrie 1994, Ramnicu Sarat a devenit municipiu. Modernizarea orasului a inceput inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, sub domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) si pana in prezent s-au realizat multe proiecte, cum ar fi: in 1891 a fost instalata prima conducta de apa pentru consumul public; apoi primarul Vasile Cristoforeanu a construit cismele din fonta pe toate strazile; in 1994, Primaria a incheiat o investitie “istorica” – aductiunea de gaze naturale; ing. Constantin Ghinioiu, actualul primar, a inaltat o sala polivalenta cu 400 de locuri si una din cele mai moderne piete agroalimentare.

La 30 octombrie 1881, orasul s-a legat de Moldova prin calea ferata Buzau-Marasesti, inaugurate cu mare fast, in prezenta familiei regale si a membrilor guvernului. Este prima linie de cale ferata studiata, proiectata si construita de ingineri romani. In lungime de 90,3 km, linia a facut legatura dintre Muntenia si Moldova si a pus capat sistemului de concesiune straina atat de pagubitoare pentru constructia de cai ferate din Romania.

In 1741, la Ramnicu Sarat functiona o scoala in limba greaca, mentionata intr-un hrisov de danie emis de Constantin Mavrocordat in 1746.

Prima scoala de stat de baieti a fost infiintat la 28 deecembrie 1860, azi sub denumirea de Colegiul “Alexandru Vlahuta”, unde se afla si bustul lui Alexandru Vlahuta (poet si prozator, editor si publicist, nascut 1858 – decedat 1919); iar prima scoala de fete, scoala Vernescu, a luat fiinta in 1864, in prezent Scoala Generala nr.2. Dupa 1948 s-a trecut la invatamantul mixt. S-a mai construit un liceu, azi cu denumirea de “Stefan cel Mare”, scoli generale, o scoala speciala, gradinite.