Prezentarea unui produs turistic rural - pensiunea turistică - Casa Olguța

Prezentarea ideii şi a elementului de noutate

Stresul citadin îndeamnă tot mai mult pe locuitorii marilor oraşe să evedeze pentru a regăsi, fie şi pentru câteva zile, frumuseţea şi măreţia naturii, liniştea patriarhală în locuri mai ferite de trepidenţa civilizaţiei urbană.

Pentru a cunoaşte cu adevărat România, pentru a se descoperi bogăţia peisejelor şi patrimoniul cultural, pentru a se întâlni locuitorii săi cu modul lor de viaţă cu tradiţiile şi obiceiurile lor, există o singură posibilitate:vacanţa la ţară.

Pensiunile agroturistice răspândite pe întreg teritoriu ţării practică un turism organizat, oamenii fiind recunoscuţi pentru ospitalitatea lor. Produsul turistic rural este destinat satisfacerii nevoii de reîntoarcere la origine, de redescoperire a naturii, a liniştii şi comorii spaţiului rural: etnografie, folclor, tradiţii meşteşugăreşti, activităţi agricole.

Meleagurile atât de frumoase ale Şcheii, cu zone de câmpie, dealuri şi podişuri, cu o bogată reţea hidrografică şi însemnate resurse de piatră au oferit încă din timpurile străvechi condiţii prielnice de viată comunităţii umane, asigurându-le cele necesere dezvoltării economice şi sociale până în zilele noastre.

Prezenţa în această zonă a omului încă din zorile istoriei este atestată de numeroase urme materiale scoase la iveală de cercetările arheologice sau găsita întâmplător, fie din epoca pietrei cioplite şi şlefuite, fie a metalurgiei bronzului şi fierului.

În urma săpăturilor arhelogice din această zonă s-au găsit morminte ce aparţin culturii amforelor sferice care şi-au dezvoltat existenţa pe parcursul perioadei de trecere de la neolitic la bronz, aprox. 2500 de ani î.e.n, precum şi cereamică aparţinând Culturii Cucuteni.

Toate acestea demonstrează că meleagurile nu au fost pustii, ci au fost locuite dintotdeauna. Trecutul se pierde treptat în negura vremurilor. Cu cât ne întoarcem spre el mai atenţi găsim tot mai multe dovezi care îmbogăţesc tezaurul istoric.

Turiştii care doresc să cunoască tradiţiile rurale, cultura şi natura, să poată practica sportul şi drumeţia, să li se ofere produse şi specialităţi regionale vor opta pentru petrcerea clipelor de relaxare în mediul rural, la pensiunea “CASA OLGUŢA”,din comuna Şcheia.

Descrierea potenţialului zonei

Numelui satului are rezonanţă istorică, s-a crezut a fi legat de ctitoria fugară a domnitorului Vasile Lupu. Referitor la nume, se pare că provine dintr-un antroponim şi anume de la numele unei stăpâne de sate şi moşii din zonă pe nume de Ana Şcheucă, fiica lui Ion Movilă, din a doua căsătorie cu Maria, fiica lui Petru Rareş.

Comuna Şcheia este componentă a judeţului Iaşi, fiind situată în partea de sud a acestuia, în subunitatea cea mai nordică din Podişul Bârladului, încadrată în Podişul Central Moldovenesc şi bazinul hidrografic al Stavnicului, la 30 kilometri spre sud de abruptul coastei Iaşilor. La intrarea în comuna Şcheia, pe partea dreaptă se află cariera “Zupăita”, iar la nord se află un alt punct important din punct de vedere geologic, dealul Fundul Muncelului. Deasupra dealului se întinde un podiş neted ca o masă, cu margini necuprinse de puterea ochilor. Drept la mijloc se ridică Movila lui Faur de strajă, dar care nu se vede din sat, doar dacă te urci pe muchia dealului. Această movilă nu a răsărit din cutremur, ci a fost “ridicată cu sodoare, oftat şi zdrobire de oase de băştinaşii acestor meleaguri” încă mult înainte de vremea Măriei Sale Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Este incontestabil faptul că acest spaţiu din partea sud-estică a Stavnicului şi partea norvestică a râului Rebricea a fost locuit neîntrerupt din vremuri imemoriale. Mărturie sunt descoperirile din zonele Movila lui Faur, Dealul Muncelul, Humăria, Cierul lui Ignat, Floreşti, Zupăita, Promoroace, Cioate, Cojorăriţa.

Existenţa carierilor de pietră în această comună, a dus la dezvoltarea ei, iar măiestrie pietrarilor de aici a trecut de mult peste hotarele Moldovei. Piatra extrasă din aceste cariere a servit la construirea unor importante monumente ale arhitecturii feudale. Despre aceasta vorbesc zisurile înegrite ale bisericii Trei Ierarhi din Iaşi, zidită de Vasile Lupu, monumental Leilor din Grădina Copou a Iasului a cărui obelist este un bloc de piatră din Şcheia înalt de 1,69m construit în 1841, apoi lucrările executate la clădirile Universităţii Al.I.Cuza şi Mitropoliei din Iaşi, pietrele funerare ale cimitirului evreiesc sau din alte cimitire ale Iaşului şi ale altor localităţi rurale.

Având în vedere poziţia geografică comuna Şcheia prezintă sub aspect geomorfologic o serie de trăsături specifice:predominarea reliefului fluvio-denudaţional, intensitatea mare a proceselor geomorfologice actuale, existenţa văilor de diferite tipuri.

Dintre elemente de atracţie pentru turişti putem aminti:

- Biserica “M. Mc. Sfântul Gheorghe- ctitorie a lui Vasile Lupu din anul 1650. Biserica are formă de navă prevăzută în interior cu trei cupole din lemn de stejar şi brad, cu baza octogonală, fiind zugrăvită cu stele de bronz galben. Cel mai important obiect de inventar este catapeteasma , donată de Vasile Lupu. Aceasta prezintă sculptură în lemn de o oarecare valoare istorică şi artistică, executată în anul ctitoriei de un meşter al cărui nume a rămas necunoscut. Este vopsită în stil neobizantin, însă se pare că a fost restaurată în decursul timpului pentru că se observă suprapuneri de culori deosebite, mai ales la ramele icoanelor.

Biserica nu este înzestrată cu obiecte preţioase şi nici nu are un inventar bogat de obiecte de cult, dar posedă tot necesarul pentru desfăşurarea slujbelor religioase. Dintre obiectele mai de valoare se remarcă icoanele proorocilor din catapeteasmă, care par a fi din perioada construcţiei, alte icoane, pânză pe lemn din secolele XVIII şi XIX, clopotul cu inscripţia „Ghenar 27... Nastas Negre baş ceauş zavod Nijninovgorod”, o cruce din lemn îmbrăcată în metal alb din 1851, cărţi din veacul XVIII şi XIX în slavonă şi chirilică, o Evanghelie de la 1835, 12 Minee lunare din 1845 şi altele.

În jurul bisericii se află cimitirul care fiinţează din aceeaşi perioadă. Aici se găsesc sculptate pe pietrele funerare mai vechi motive florale, zoomorfe, cosmice şi biblice care au fost preluate de meşterii populari ai locului şi sunt folosite şi astăzi: rozete, flori, struguri, păsări, soarele şi luna, Mioriţa, Adam şi Eva, etc. Biserica „Sfântul M. Mc.Gheorghe”, dacă nu impresionează prin valoarea artistică a podoabelor sale, atestă totuşi o realitate istorică a acestor locuri pitoreşti, mai ales prin faptul că a strâns în jurul său această comunitate umană,”ca pe puii de lăstun sub streaşina casei”. Silueta ei de pe botul de deal al Humăriei, acea oază de linişte, de meditaţie şi de atmosferă pioasă, e ascunsă acum de umbra copacilor seculari ce o înconjoară şi pare o pasăre zburătăcită şi căţărată semeţ nu departe de Movila lui Faur, şi ea un simbol al acestor meleaguri.