Lerești - comună turistică

1. Coordonate generale

Comuna Lereşti este o unitate teritorial-administrativă, din România, Regiunea Sud-Muntenia, situată în partea nord-estică a judeţului Argeş, într-o frumoasă regiune de munte, la o depărtare de 60 km faţă de oraşul Piteşti – reşedinţa Judeţului Argeş şi la 5km faţă de municipiul Câmpulung.

Din şoseaua naţionala Piteşti-Câmpulung-Braşov – D.N. 73, la km 54 se desprinde spre stânga un drum judeţean, asfaltat, care duce la cabana Voina, cabană aşezată la baza masivului Iezer – Papuşa. Acest drum judeţean DJ 734, trece prin satele Voineşti (2 km), Lereşti (5 km), Pojorâta (1 km), formează comuna Lereşti. Populaţia comunei este de 4950 locuitori, iar suprafaţa, de 14.219 ha.

Lereştiul este aşezat pe partea stângă a Raului Târgului, fiind străjuit armonios de două dealuri lungi si impădurite. Valea in care este situată comuna are o altitudine cuprinsă intre 660m la sud, 730m la nord, altitudinea nucleului principal fiind de 665m.

Comuna Lereşti are ca vecini:

- la est – Comuna Valea Mare Pravăţ;

- la vest – Comuna Bughea de Sus;

- la nord – Comuna Nucşoara – Munţii Făgaraş;

- la sud – Drumul Naţional 73 Câmpulung – Braşov.

2. Date istorice

Străveche vatră românească, regiunea în care se află situată comuna Lereşti a fost locuită din cele mai îndepărtate timpuri. Există dovezi ale vieţuirii omului încă din paleolitic. Astfel în peşterile de pe valea Dâmbovicioarei au fost descoperite fosile de ursus spelacus (ursul peşterilor), unelte simple de cremene pe care le găsim expuse în Muzeul municipal din Câmpulung Muşcel şi Muzeul judeţean de istorie Piteşti.

Existenţa vetrei aşezării Lereşti este atestată înainte de Hristos, când legiunile romane poposeau pentru a se reface, pe un aliniament de fortificaţii de la Rucăr până la Târgu Jiu, trecând prin văile transversale Argeş, Olt, Jiu. Alte atestări au fost descoperite în secolele XII – XIII, când pe valea Râului Târgului, în jurul cetăţii Câmpulung şi a Mânăstirii Negru Vodă, s-a întemeiat prima capitală a Ţării Române, în timpul lui Neagoe Basarab. Dar datele asupra evoluţiei aşezării în secolele următoare sunt precare, adesea lacuneare, doar aspectul că pe culmile munţilor existau puncte de vamă şi control militar de „roşi”, între Imperiul Austro – Ungar (Habsburgic) şi Ţara Românească. După cum reiese din unele documente ca şi din legendele care au circulat în regiune, se opreau adesea conducători, voievozi şi comandanţi de oşti, care apărau graniţele. Ei făceau comerţ, prin schimbul de mărfuri dinspre Balcani spre Ardeal, după cum reiese şi din scrisoarea lui Neacşu către judele Braşovului, în limba română, fără a mai fi introdusă limba slavonă sau germană.

În secolul al XVII – lea, împrejurimile au fost „vizitate” de otomani şi odată cu aceasta, multe localităţi şi edificii religioase au fost incendiate, iar o parte din localnici s – au retras spre munţi.

Viaţa şi evoluţia aşezării înregistrează un nou curs începând cu 1800, când au început să fie exploatate zăcămintele de sare şi cărbune, iar o parte din resursele de calcar şi lemn au fost exploatate cu ajutorul populaţiei de origine italiană şi germană stabilită în aceste zone.

Parte din locuitori, agricultori, crescători de animale, devin muncitori forestieri, mineri, varniţari (strâng varul), când a fost construită şi o cale ferată cu ecartament îngust, ce transporta lemn, piatră din munte, prin Lereşti spre gara din oraşul Câmpulung.

În prezent, comuna evoluează spre standarde europene, de infrastructură, vilele şi spaţiile de cazare vor fi racordate la canalizare şi apă curentă, existând reţea de telefonie, amenajându-se noi spaţii şi unităţi de alimentaţie publică, manifestându-se grijă şi pentru îmbunătăţirea căilor de acces şi poate chiar amenajarea luncii Râu – Târgului, prin canalizare şi îndiguire, a unor pârtii de schi, acces cu telecabinele spre culmile montane şi ridicarea unor complexe de hoteluri la poalele munţilor.

EPOCA VECHE

Descoperirea arheologică din punctul „Măilatoaia” situat în satul Voineşti, duce istoria comunei Lereşti până în perioada daco-romană, mai exact în sec.al II-lea d.H. O construcţie romană de tip castru, castelum, turn de apărare. În această zonă s-au descoperit fragmente ceramice, toarte de amforă, cum ar fi:

- fragmente de ceramică roşie şi gri-negricioasă;

- fragmente de „tegulla mamatae”;

- fragmente de apeduct.

Au fost găsite unele dintre cele mai valoroase obiecte de inventar descoperite în Voineşti şi anume două ştampile tegulare.

Cele două ştampile se încadrează cronologic la începutul sec. al II-lea d.H., ele aflându-se imprimate pe câte un fragment de căramidă. Este o dovadă certă că termele şi castrul de la Voineşti au fost construite şi locuite de detaşamente ale Cohortei I Flavia Commagenorum.