Formele de Turism

Dezvoltarea circulaţiei turistice, participarea la mişcarea turistică a unor mase tot mai largi, diversificarea motivaţiilor care generează cererea au condos la multiplicarea formelor de turism.

Delimitarea formelor de turism, importantă din punct de vedere teoretic si practic, oferă elemente de fundamentare ştiinţifică a deciziilor privind dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în structura cererii.

CLASIFICAREA FORMELOR DE TURISM

Turismul implică ideea alegerii deliberate a destinaţiilor, a itinerarilor, a perioadei şi duratei sejurului de către fiecare turist în parte are ca scop satisfacerea anumitor necesităţi de ordin social, cultural, spiritual, medical, etc. şi, în ultimă instanţă, satisfacerea nevoilor de consum turistic.

1. După locul de provenienţă a turiştilor

1.1. Turismul naţional (intern) – practicat de cetăţenii unei ţări în interiorul graniţelor ei

1.2. Turismul internaţional (extern) – caracterizat prin vizitele cetăţenilor străini într-o ţară şi prin plecările cetăţenilor autohtoni în scopuri turistice în afara graniţelor ţării lor. Studiind curentele turistice internaţionale care au loc într-un cadru geografic delimitat ca arie, se poate face următoarea subclasificare a turismului international:

- Turismul receptor (acea parte a turismului care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceşti cetăţeni având domiciliul permanent în ţara eminentă)

- Turismul emiţător (acea parte a turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări în străinătate)

2. După gradul de mobilitate al turistului

2.1. Turismul de sejur - turistul intern sau internaţional poate să-şi satisfacă cererea de servicii turistice fie rămânând un timp cu durată variabilă într-o zonă (staţiune) turistică.

În funcţie de utilizarea timpului disponibil pentru călătorii, turismul de sejur poate lua formele:

- Turismul de sejur lung (rezidenţial) – sunt incluşi acei turişti a căror durată de şedere într-o localitate, staţiune etc., depăşeşte o lună de zile;

- Turismul de sejur cu durată medie – cuprinde acei turişti a căror rămânere într-o zonă, staţiune, etc., nu depăşeşte 30 de zile, perioadă ce coincide cu durata apreciată ca limita maximă a concediilor plătite;

- Turismul de sejur scurt – cuprinde toţi acei turişti care se deplasează pe o perioadă scurtă de timp (până la o săptămână). Aici se pot delimita trei zone de vizitare situate, de regulă, într-o arie dispusă concentric în jurul localităţilor de reşedinţă ale turiştilor:

• ZONA I (preorăşenească) – pe o rază de 10-15 kilometri

• ZONA II – având o rază de aproximativ 100 kilometri

• ZONA III – specifică turismului de circulaţie pentru vizitarea unor obiective turistice mai îndepărtate, a căror accesibilitate este facilitată de căile comode de circulaţie.

2.2. Turismul de circulaţie (itinerant) cuprinde turiştii care, în perioadele concediilor, se deplasează succesiv în diferite localităţi (zone) de interes turistic.

Această fornă de turism este puţin mai legată de un anumit sezon determinant, fiind tot atât de caracteristic şi sezonul intermediar (primăvara şi toamna) ca şi sezonul estival.

Un factor important care influienţează fluxurile turistice este sezonalitatea. Din punctul de vedere al sezonalităţii distingem:

- Turismul de iarnă: turismul pentru zăpadă şi turismul pentru soarele căutat şi în timpul iernii;

- Turismul de vară: are loc în perioadele calde ale anului;

- Turismul de circumstanţă (ocazianal): un turism localizat în timp şi spaţiu, cu fluxuri limitate ca durată, generate de anumite evenimente specifice (de exemplu sezonul de vânătoare şi pescuit sportiv) sau de diferite festivităţi tradiţionale, naţionale ţi internaţionale, cu caracter periodic sau ocaziţional (folclorice, cultural-artistice, sportive, etc.)