Atracții turistice în Munții Apuseni

Lucrarea de fata isi propune sa prezinte cateva din particularitatile reliefului care impresioneaza prin unicitate,din Muntii Apuseni:Cetatile Ponorului,Dealul cu Melci,Groapa Ruginoasa,Cascada Rachitele.In afara de Cetatile Ponorului,lucrarea prezinta colturi din natura mai putin cunoscute,dar foarte interesante.

COMPLEXUL CARSTIC CETATILE PONORULUI

Cetăţile Ponorului este unul dintre cele mai mari complexe carstice din România,fiind numit Everestul speologiei romanesti. Cetăţile Ponorului sunt situate pe platoul carstic Padiş la capătul aval al Văii Cetăţilor, la 950 m altitudine,in nordul Muntilor Bihor,la circa 10-15 km de comuna Pietroasa.

Zona turistica Padis se constituie din bazinul Cetatile Ponorului cu o suprafata de 36 km patrati(incluzand Cheile Galbenei si Poiana Florilor) la sud vest si Cheile Somesului Cald-Poiana Varasoaia-Poiana Caciulata la nord.

Platoul Padiş este un bazin închis, unde apa de suprafaţă aproape lipseşte, fiind drenată în întregime pe sub pământ în valea Galbenei şi în valea Boghii. Prin colorări au fost identificate 8 bazine care comunică doar subteran. Zona este bogată în formaţiuni carstice, peşteri ca Lumea Pierdută, Gheţarul de la Barsa, Cetăţile Radesei, Peştera Căput. Sunt cîteva chei: Cheile Galbenei, Cheile Someşului Cald, Groapa Ruginoasa, doline uvale, izbucuri şi ponoare etc.

Pestera Cetatile Ponorului are o galerie principală de 2 km lungime, activă, de dimensiuni impresionante în care un râu puternic, poate cel mai mare râu subteran din ţară, curge formând cascade, repezişuri şi vâltori. Culmile înconjurătoare care închid circular depresiunea sunt tăiate doar într-un singur loc de canionul Văii Cetăţilor.

Intrarea în peşteră se face printr-un portal de 70 m înalţime şi 30 m lăţime ce perforează peretele primei doline, gigantică şi aceasta( 300 m adâncime, 1000 m diametru). Imensul portal al Cetăţilor Ponorului, sugerează o ogivă gotică devenită un fel de simbol al carstului Munţilor Apuseni. Molizii aninati în pereţi sunt singurul termen de comparaţie pentru uriaşa dimensiune a portalului şi a peretelui în care este săpat.

În partea dreapta a portalului, o limba de grohotiş urcă pe sub o arcadă în Dolina II. Aceasta este de fapt un aven circular de 150 m înălţime si 70m diametru, având la bază două ferestre: porţiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal şi o fereastră spre tunelul subteran al Peşterii Cetăţile Ponorului.

În partea stângă a portalului se zăreşte partea superioară a unui perete şi mai înalt ce străjuieşte Dolina III, cu cele două balcoane de bârne aninate deasupra prăpastiei.A treia dolină este cea mai mare.

În Dolina III se poate pătrunde din Dolina I, urcând pe scările metalice din stânga Portalului şi depăşind pragul ce separă cele doua circuri. Dolina III are formă de triunghi cu latura de 300 m, având în mijloc un portal spre care coboară imense limbi de grohotiş. În partea sa vestică, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se înalţă un perete perfect vertical de peste 200 m, cu mici brâne inundate de vegetaţie, în partea sa superioară fiind amenajate două balcoane din lemn. În partea sudică, poteca turistică urcă costiş pe panta abruptă a unui vâlcel spălat de torenţi, spre balcoane.

Balcoanele, în număr de patru, două deasupra Dolinei III şi două deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăţilor Ponorului.

După ce se trece de zona luminată natural prin spărturile celor trei doline, în galeria peşterii mai apar două izbucuri puternice de apă. Este apa care s-a pierdut în Poiana Ponor. Apoi se pătrunde în zona dificilă unde bolovani şi trunchiuri de copaci cladesc baricade peste care apa formează cascade si vâltori. Pentru înaintare se folosesc tehnici alpinistice şi barci de cauciuc.

Prima sală, usor alungită are în partea superioară o galerie fosilă de 300 m. Urmează Sala Taberei, o verticală şi primul lac navigabil. Se trece o noua baricadă, lacul al doilea şi o galerie impresionantă de 70 m înălţime ce duce la lacul 3 şi 4. Sifonul sau lacul 5 ce urmează se poate trece pe sus, printr-o galerie fosilă după care urmează lacul 6 lung de 85 m. Se trec urmatoarele trei lacuri pentru a ajunge într-o zonă în care apar speleoteme, Sala Florilor de Piatră, în care se gasesc interesante stalagmite arenacee. Porţiunea de dupa această sală apare inundată parţial de lacurile 10, 11 şi 12. Galeria Veneţiană, frumos concreţionată, da acces într-o sala cu un mare grohotiş, apoi galeria se inundă formand lacul 14, ce duce la sifonul terminal, încurcat de trunchiuri de pomi. Din acest punct, sfârşitul propriu-zis al galeriei, începand din 1972 alpiniştii au efectuat o mulţime de escalade în căutarea pasajului de trecere spre aval. S-a reusit urcarea a 120 m dar galeriile găsite până acuma nu au încă legatură cu activul princiupal.

Tot sub Portal, în partea stângă, un tunel inundat aduce la lumină pentru puţin timp apa ce provine din Lumea Pierdută şi care se pierde la mai puţin de 1 km mai sus în Peştera Căput.