Relațiile Economice ale României în Cadrul Micii Înțelegeri

Încă de la realizarea Micii Înţelegeri, structura economică a celor trei state care formau această alianţă defensivă politico-militară, era diferită. Structura economică a Iugoslaviei şi României era aproape identică şi a făcut ca acestea să exporte cam acelaşi fel de produse pe piaţa mondială devenind astfel concurente. Specificul produselor exportate a fost acelaşi pe toată perioada interbelică, dar Cehoslovacia era un stat mult mai industrializat decât acestea. În aceste condiţii produsele industriale din Cehoslovacia s-au impus pe piaţa din Iugoslavia şi România. Exportul ceh în cele două state depăşind cu mult exportul acestora în statul cehoslovac .

Structurile economice apropiate ale celor două state balcanice au influenţat schimburile comerciale. În primii ani interbelici exportatorii români pe piaţa iugoslavă au inregistrat pierderi numeroase din cauza tarifelor maximale impuse de statul iugoslav în timp ce mărfurile sârbeşti erau supuse unui tarif vamal unic. Pentru rezolvarea situaţiei guvernul român a probus guvernului iugoslav la sfârşitul anului 1922 încheierea unui angajament comercial provizoriu bazat pe clauza naţiunii celei mai favorizate.

După o serie de tergiversari din partea iugoslavă, în martie 1925 Belgradul a hotărât să aplice mărfurilor româneşti un tarif minimal. Până la sfarşitul anului 1928 relaţiile dintre cele două state erau prea puţin dezvoltate, lucru susţinut de ministrul sârb de externe, V. Marinkovic, considerând relaţiile comerciale între cele două state la zona de frontieră ca şi inexistente .

La conferinţa Micii Înţelegeri de la Ioakimov, reprezentaţii celor trei state s-au pronunţat pentru prima dată în vederea strângerii legăturilor economice dintre acestea, evidenţiindu-se şi necesitatea unui plan economic comun în care fiecare stat să-şi păstreze suveranitatea naţională. Cu acest prilej Ministrul de externe iugoslav Marinkovic a declarat că dintre slăbiciunile Micii Înţelegeri, era egoismul şi izolarea sa economică, impunându-se în consecinţă un nou sistem economic .

Demersurile în vederea unei colaborări economice a Micii Înţelegeri a continuat şi la întâlnirea de la Bucureşti din 20-22 iunie 1928, prilej cu care a fost luată o hotărâre de a fi realizată o conferinţă economică a celor trei state semnatare .

Odată cu declaşarea crizei economice, s-au realizat eforturi pentru realizarea unei strânse colaborări economice prin încheierea unui tratat economic. Partea iugoslavă dorea ca cele două părţi să adopte prevederi comune pentru a se apăra de concurenţa mărfurilor străine. Astfel trebuia format un teritoriu economic unic de la Marea Neagră la Marea Adriatică, unde trebuia sa fie alcătuite tarife preferenţiale şi o Uniune Vamală, care urma să reprezinte baza unei uniuni a statelor din Europa Centrală, în care Iugoslavia şi România trebuia să deţină un rol central. În cadrul crizei economice Belgradul şi Bucureştiul au întreprins o serie de măsuri în vederea realizării unor raporturi echitabile între preţurile produselor agricole care le exportau şi cele ale produselor industriale finite, pe care cele două state erau nevoite sa le importe din statele mult mai industrializate decât acestea. Aceste iniţiative au fost însă respinse având urmări negative asupra economiilor celor două state. Disensiuni au existat şi în legătură cu circulaţia pe râul Bega, factorii de răspundere de la Belgrad, tergiversând rezolvarea acestei chestiuni. În perioada interbelică Belgradul nu a acordat o atenţie majoră comerţului care se practica pe cursul acestui râu, deoarece privirea sa era îndreptată spre realizarea unui sistem de navigaţie Dunăre-Tisa-Dunăre.