Creditele de Export

I. Generalitati

În ţara noastră în urmă cu zece ani, s-a declanşat un proces de trecere de la economia centralizată la economia de piaţă. Aceasta implică o reformă economică, care trebuie să cuprindă printre altele noi reglementări de politică comercială caracteristice unei economii în tranziţie la economia de piaţă şi renunţarea la vechile instrumente specifice unei economii centralizate- planificate. În acest context s-a desfiinţat monopolul statului asupra comerţului exterior.

Prin intermediul activităţii de comerţ exterior se realizează schimbul de bunuri şi valori pe piaţa internaţională şi se asigură participarea oricărei ţări la cooperarea economică şi diviziunea internaţională a muncii.

II. Ce reprezinta exporturile ?

Exporturile reprezintă o componentă a comerţului exterior de o importanţă deosebită, ele asigurând încasări în valută liber convertibilă şi realizând echilibrarea balanţei externe. De asemenea exporturile sunt creatoare de locuri de muncă. De aici – interesul sporit al oricărei ţări, indiferent de gradul ei de dezvoltare pentru a creşte exporturile.

În cazul României, exporturilor trebuie să li se acorde o importanţă deosebită, mai ales în condiţiile economiei de piaţă în cadrul căreia nu mai există planificare şi, mai ales, subvenţii guvernamentale pentru export.

III. Ce reprezinta creditul de export ?

Creditul de export constă în livrarea unui bun cu plată amânată. Importatorul solicită o păsuire pentru un anumit interval de timp sau negociază ca plata să se efectueze în tranşe, în timp. Cumpărătorul solicită o amânare la plată în cazul achiziţiilor de materii prime, materiale şi piese de schimb, cel mai des de câteva luni, până când el va procura resursele băneşti necesare achitării lor. În cazul bunurilor de natura mijloacelor fixe, livrarea treptată a acestora, valoarea lor mare şi folosinţa lor îndelungată, creează necesitatea eşalonării în timp a plăţii furniturilor de către importator. Dacă plata urmează a se face într-un anumit termen, furnizorul acordă un credit comercial clientului său extern. Consimţind la o asemenea modalitate de plată, furnizorul îşi asumă, pe de o parte, riscurile exportului de credit, iar pe de alta, efectele de trezorerie ale operaţiei de export cu plată la termen.

Întrucât exportul de credit blocheză o perioadă de timp resursele financiare ale furnizorului, încorporate în produsele livrate, lucrările executate sau serviciile prestate pe credit, acesta se vede adesea obligat să şi le completeze apelând la un credit bancar.

În condiţiile României este important şi faptul că în perioada de tranziţie către economia de piaţă are loc un proces de apariţie a societăţilor comerciale specializate în activitatea de comerţ exterior, precum şi de orientare a societăţilor comerciale cu profil de producţie să îşi creeze compartimente de export-import, prin intermediul cărora să îşi efectueze ectivităţile proprii de comerţ exterior.

În ambele variante procesul este dificil şi aceasta cu atât mai mult cu cât totul se realizează pe fondul restructurării şi privatizării societăţilor comerciale şi regiilor autonome cu capital de stat.

În acest context, capitalul privat autohton se consolidează cu dificultate, aspect care îşi pune amprenta pe desfăşurarea unor activităţi de comerţ experior eficiente. De aceea devine imperios necesar să realizeze o cooperare cât mai strânsă între exportator şi băncile comerciale pe linia finanţării operaţiunilor de comerţ exterior. În acest caz, în care economiile sunt interconectate pe piaţa mondială, băncile trebuie să fie preocupate să susţină industria pentru export.

IV. Finantari ale bancilor pentru export

Serviciile oferite de bănci industriei de export se subdivid, de regulă în patru mari grupe:

Prima este reprezentată de finanţarea societăţilor exportatoare care, în condiţii normale, îşi finanţează singure exporturile. Acest tip de finanţare este un caz particular al operaţiunilor de credit practicate de bănci pe plan naţional.

A doua categorie de servicii pentru sprijinirea exportului le include pe acelea pe care băncile le oferă în calitate de intermediari în sistemul de plăţi, subformă de viramente, operaţiunu de devize, incassouri documentare şi acreditive. În acest caz băncile nu contribuie la finantarea propriu-zisă, însă îşi folosesc structulile şi relaţiile lor cu străinătatea în interesul clientuluui, asigurându-I recuperarea creanţelor în afaceri documentare şi acoperind riscul în cazul confirmărilor de acreditive.

A treia grupă înglobează finanţarea, de către bănci, a exporturilor de mărfiuri şi servicii. Operaţiunile de acest tip pot lua forme variate.

În cadrul celei de a patra categorii, sunt cuprinse numeroase prestaţii bancare care nu au legătură cu finanţarea exporturilor, dar care fac posibilă derularea afacerilor. În această categorie se include acodarea de garanţii, precum ar fi deschiderea de Performance bond-uri şi încheierea de asigurări de credite comerciale de export.

În cazul numeroaselor forme pe care le iau prestaţiile băncilor în serviciul finanţării industriei pentru export şi a comerţului mondial, se disting în primul rând două mari categorii de operaţiuni care nu sunt suficient de clar delimitate. Este vorba despre finanţări legate de livrările de mărfuri şi de finanţări independente, dar care , în final, servesc de asemenea cumpărării de mărfuri şi de servicii.

În prima categorie – aceea a creditelor legate de o afacere bine determinată – se impune distincţia între finanţările pe termen scurt şi finanţările pe termen mediu şi lung. Forma cea mai importantă pe termen scurt a comerţului exterior rămâne clasica scontare a unei hârtii comerciale de către bancă.