Contractul de comerț exterior

1. Părţile contractului: Vânzător şi cumpărător, uneori şi intermediari.

2. Obiectul contractului

În sens juridic, obiectul contractului îl constituie obligaţiile părţilor. Practic, acesta desemnează marfa, asupra căreia fac referire obligaţiile partenerilor. Negocierea contractului consta în identificarea mărfurilor, a cantităţii, calităţii, ambalajului, mărcii, precum şi precizarea obligaţiilor fiecărei părţi, cu privire la marfă.

În contract trebuiesc prevăzute:

Denumirea mărfurilor

Trebuie făcută astfel încât să nu dea naştere nici unei ambiguităţi. Pentru bunurile fungibile, se trece denumirea corectă, şi tipul de marfă. Pentru bunurile nefungibile, se face enumerarea elementelor ce le individualizează:

• Descrierea exactă

• Tehnologia de fabricaţie

• Caracteristici tehnice

• Eşantion

• Mostre

• Marcă

• Prospecte

• Norme tehnice

• Referiri la catalog

Cantitatea

Se foloseşte o anumită unuitate de măsură. Se va putea preciza locul unde se va face măsurarea, precum şi documentele care vor atesta acest lucru. Dacă greutatea nu se poate preciza cu exactitate, datorită faptului că nu se cunoaşte greutatea ambalajului, se va preciza o greutate aproximativă.

Calitatea- determinare

- Pe bază de descriere- pentru semifabricate, materii prime, maşini, instalaţii complexe. Se detaliază toate caracteristicile, inclusiv anexele pentru maşini şi utilaje.

- Prin mostre- se pun la dispoziţia cumpărătorului, de către vânzător, o mostră, iar marfa trebuie să fie identică din punct de vedere calitativ. Se practică de obicei la covoare, blănuri, ţesături.

Mostrele se depun la terţe părţi (Camera de Comerţ, Comisia de Arbitraj). Dacă marfa nu corespunde cu mostra, se poate cere o expertiză.

- Pe bază de tipuri şi denumiri uzuale- în comerţul cu produse agricole, sau minereuri, mostrele sunt înlocuite cu tipuri care nu reprezintă o marfă reală, ci o noţiune abstractă.Tipurile pot fi definite şi prin standarde care pot fi internaţionale (ISO)

- Prin identificarea mărcii: Marca de fabricaţie, de comercializare sau de serviciu permite individualizarea mărfii dintr-un grup. Notorietatea unei mărci în calitate, reprezintă o cerere asigurată.

- Pe baza vizionării. Compărătorul vede marfa şi îşi dă consimţământul asupra vânzării.

1. Văzut-plăcut – cumpărătorul nu mai poate protesta după cumpărare în privinţa mărfurilor, deoarece a văzut-o înainte de încheierea contractului.

2. După încercare – încheierea contractului este condiţionată de acceptarea calităţii de către cumpărător. Acesta are un timp limitat pentru a se pronunţa în privinţa mărfii.

- Prin formule consacrate:

- Te quel – importatorul acceptă marfa asa cum este, fără să o vadă. Se aplică mai des la produsele agricole, minereuri sau partizi de mărfuri-avariate

- Marfă sănătoasă la descărcare – importatorul acceptă marfa doar dacă la destinaţie ea este intactă, fără degradări.

- Comerţul cu secară – importatorul este obligat să accepte marfa, chiar daca este depreciată, dar îi permite să ceară o bonificaţie.

Vânzătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, dacă:

o A remis o cantitate mai mare, sau mai mică decât cea stipulată în contract

o A livrat altă marfă decât cea conform contractului

o Marfa nu posedă calităţiile necesare utilizării ei

o Marfa nu are calitatea din contract