Transportul Aerian în UE

Introducere

În cadrul dezvoltării relaţiilor economice internaţionale, a lărgirii şi dezvoltării schimburilor comerciale din state, un rol de seamă revine transporturilor şi expediţiilor internaţionale de mărfuri.

Dezvoltarea economică a unei ţări, a economiei mondiale în general, sunt de neconceput fără transporturi. Ele asigură buna desfăşurare a producţiei în agricultura şi industrie, circulaţia bunurilor materiale, a oamenilor şi a informaţiei. Transporturile facilitează legăturile între regiunile cu materii prime şi cele în care se prelucrează, precum şi desfacerea şi redistribuirea produselor în centrele consumatoare, circulaţia oamenilor, apropierea între aşezările umane, între ţări, continente.

Transporturile reprezintă o latură importantă a producţiei materiale care prin rolul lor de deplasare a mărfurilor influenţează puternic şi celelalte ramuri ale economiei mondiale, inclusiv comerţul internaţional.

Constituind mijlocul material efectiv pentru concretizarea relaţiilor economice interstatale, transporturile internaţionale pot fi considerate, pe drept cuvânt, aparatul circulator al întregii economii.

Nivelul de dezvoltare al căilor de comunicaţii şi transport depinde de gradul de dezvoltare economică a fiecărui stat, de programul ştiinţei şi de tehnici, de intensitatea traficului de mărfuri şi călători. De asemenea, această dezvoltare, depinde, în mare măsură de condiţiile naturale.

Politica Transporturilor - Elemente introductive

Importanţa unor structuri de transport integrate a fost recunoscută încă de la Tratatul de la Roma (1957), dar progresele înregistrate până în a doua jumătate a anilor ’80 au fost destul de mici. Apariţia Cărţii Albe asupra finalizării pieţei interne (1985) a făcut o serie de recomandări privind garantarea libertăţii de prestare de servicii şi a stabilit liniile directoare pentru politica comună în domeniul transporturilor. Aceste linii directoare au fost aprobate de Consiliul de Miniştri care a adoptat şi un plan de acţiune ce avea ca obiective principale:

- dezvoltarea infrastructurii de interes comunitar;

- reducerea controalelor şi formalităţilor la frontiere;

- îmbunătăţirea siguranţei transportului.

Introducerea la 1.01.1993 a pieţei comune, a reprezentat o schimbare în domeniul transporturilor. Având în vedere limitarea graniţelor dintre statele membre şi măsurile de liberalizare (cum ar fi cabotajul) se poate observa natura constrângerilor care s-au ivit, acestea referindu-se în principal la:

- Constrângerile de ordin social, prin care libertatea de a presta servicii de transport să nu ducă la nerespectarea legislaţiilor naţionale mai stricte;

- Constrângerile de ordin economic, prin care investiţiile în infrastructură, în special în domeniul transportului rutier, să nu fie exploatate de beneficiari ce nu au contribuit la finanţarea respectivelor investiţii;

- Constrângerile legate de garantarea rutelor, în aşa fel încât introducerea noilor factori concurenţiali să nu afecteze continuitatea furnizării serviciului;

Măsurile ce au fost luate pentru liberalizarea transporturilor au fost adaptate specificului fiecărui tip de transport (rutier, feroviar, maritim, aerian şi fluvial), avându-se în vedere particularităţile furnizării serviciilor internaţionale (transportul între doua state membre) şi cabotajului (transportul în interiorul altui stat membru).

La sfârşitul anului 1992 a fost adoptată Cartea Albă asupra dezvoltării viitoare a politicii comune în domeniul transporturilor, document ce marchează abordarea integrată a diferitelor tipuri de transport bazată pe mobilitatea durabilă. Aceasta înseamnă organizarea transportului astfel încât consumul de energie, timpul de transport, ca şi rutele şi condiţiile de transport să fie optime. Planul de acţiune pe perioada 1995- 2000 era axat pe îmbunătăţirea calităţii transporturilor prin introducerea sistemelor integrate bazate pe tehnologii noi, în legăturile lor de transport cu terţe ţări şi prin sprijinirea operatorilor comunitari pe pieţele externe. Cartea Verde referitoare la politica fiscală în domeniul transporturilor (1995), consideră taxele ca o modalitate prin care statul poate avea impact asupra acestui sector.

Dezvoltarea accelerată a noilor tehnologii, în special a celor informaţionale şi de comunicare, conduce la introducerea aplicaţiilor telematice ce dezvoltă servicii de informare, radio-navigare şi telecomunicaţii moderne, specifice fiecărui tip de transport.

Comisia Europeană pledează pentru o strategie europeană privind reţeaua globală de navigare prin satelit, reţea ce ar permite Europei să controleze serviciile de poziţionare şi navigare de pe întregul său teritoriu pentru toate tipurile de transport.