Spații maritime

A. SPAŢIUL TERESTRU.

Aceasta cuprinde partea uscată (sol şi subsol) şi poate fi formată dintr-o singură întindere terestră sau din mai multe insule despărţite de ape maritime, care formează un stat arhipelag (de exemplu, Indonezia, Filipine).

B. SPAŢIUL ACVATIC.

Acesta este reprezentat de apele interioare (naţionale) şi marea teritorială. La rândul lor, apele interioare cuprind: cursuri de apă (fluvii, râuri, canale) lacuri, mări care se află în întregime pe teritoriul aceluiaşi stat, precum şi apele maritime interioare. În ce priveşte cursurile de apă, în afara celor situate în întregime pe teritoriul unui stat, există şi cursuri de apă care formează frontiera de stat între două sau mai multe state (denumite şi continue) şi cursuri care traversează teritoriile a două sau mai multe state (denumite şi succesive).

Apele interioare făcând parte din teritoriul statului sunt supuse suveranităţii sale, ceea ce înseamnă că statul exercită asupra acestora jurisdicţia sa deplină, având dreptul de a reglementa, prin legi interne, navigaţia, exploatarea hidroenergetică şi a resurselor naturale, măsurile de protecţie a mediului înconjurător, de protecţie împotriva inundaţiilor etc.

Cât priveşte apele de frontieră fiecare stat exercită drepturile sale suverane numai asupra sectorului de apă care se află pe teritoriul său, problemele care se pun în legătură cu navigaţia, cu exploataţia şi utilizarea resurselor acestora fiind, de obicei, reglementate prin acorduri încheiate între statele riverane.

Apele maritime interioare cuprind: apa portului, rada sa, golfurile şi băile interioare, precum şi apele maritime situate între ţărm şi limita interioară a mării teritoriale (în cazurile în care linia de bază a acestora nu coincide cu linia ţărmului).

APELE PORTURILOR

Apele porturilor sunt considerate ape maritime interioare până la linia care uneşte instalaţiile permanente făcând parte integrantă din sistemul portuar şi care înaintează cel mai mult spre larg. Apele portuare fiind supuse suveranităţii statului riveran, acesta stabileşte regulile de intrare şi ieşire a navelor străine, condiţiile privind accesul, staţionarea şi activitatea acestora în apa portului şi, de asemenea, poate institui anumite interdicţii. Statul riveran are dreptul să permită sau să interzică accesul navelor străine în porturile sale şi să stabilească porturile deschise pentru navele străine.

De regulă, porturile militare sunt porturi închise iar celelalte porturi sunt de obicei deschise navelor comerciale străine, în conformitate cu tratatele bilaterale de comerţ şi navigaţie, iar în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate, în cadrul Convenţiei multilaterale de la Geneva din 1923 referitoare la regimul internaţional al porturilor sau a dreptului internaţional cutumiar.

Referitor la statutul navelor şi echipajelor în apele porturilor străine, regula generală este cea conform căreia aceste nave sunt obligate să respecte toate legile şi regulamentele statului riveran. Regulile aplicabile navelor străine sunt însă diferite, după cum nava străină este militară (de război) sau comercială ori nave de stat afectate unor scopuri necomerciale.

Navele militare sunt acelea care aparţin unui stat, posedă armament, sunt manevrate de un echipaj militar din forţele armate ale statului căruia îi aparţin, echipaj care este supus disciplinei militare şi este subordonat unui comandant cu grad militar.

Navele comerciale sunt cele care aparţin fie unui stat, fie unor resortisanţi, persoane juridice sau fizice şi care efectuează transporturi de mărfuri sau de pasageri ori exploatează resurse marine.

Navele de stat sunt destinate unor scopuri necomerciale cum sunt, de exemplu, navele de cercetare ştiinţifică, de poştă, control sanitar, vamal, pentru salvarea naufragiaţilor etc.

În scopul asigurării securităţii statului riveran, intrarea navelor de război străine în porturile sale se poate efectua numai pe baza unei autorizaţii prealabile din partea acelui stat (care poate impune anumite restricţii, atât în legătură cu numărul navelor, cât şi cu durata staţionării lor în apele sale portuare), ori a unei notificări prealabile.

În caz de forţă majoră, (furtuni, avarii etc.) navele de război pot intra într-un port străin fără autorizaţie.

În ultimii ani, o serie de state, între care şi România au interzis prin legi interne, accesul în marea teritorială, în apele maritime interioare şi în porturi a oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în masă.

Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 17/1990, în marea teritorială, în apele maritime interioare şi în porturile României este interzis accesul oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în masă, sau care transportă asemenea arme sau muniţie pentru acestea, precum şi orice alte mărfuri sau produse interzise de legile României.

Navele străine cu propulsie nucleară pot intra în rade sau în porturi numai cu aprobarea prealabilă a organelor române competente, care va fi solicitată cu cel puţin 30 de zile înainte de data intrării.

Nava de război care e află în mod legal într-un port străin se bucură de imunitate de jurisdicţie penală şi civilă, neputând fi sechestrată, confiscată sau rechiziţionată. De acelaşi regim beneficiază şi navele de stat afectate unor scopuri necomerciale. Dacă nava încalcă legile şi reglementările statului riveran şi nu ţine seamă de avertismentul dat de a se conforma acestora, va fi somată să părăsească imediat apele portuare sau marea teritorială, iar în cazul în care interesele statului riveran sunt prejudiciate aceasta atrage răspunderea statului de pavilion.

În apele portuare, nava comercială este supusă unei duble jurisdicţii: a statului de pavilion şi a statului riveran.

Jurisdicţia penală a statului de pavilion se aplică faptelor pe care le comit între ei membrii echipajului, ca şi faptelor care privesc disciplina internă a navei. Jurisdicţia penală a statului riveran se aplică când infracţiunea a fost comisă:

a) la bordul navei de către sau împotriva unei persoane care nu aparţine echipajului;

b) pe uscat, de către membrii echipajului şi a avut ca rezultat tulburarea ordinii publice a statului riveran;

c) atunci când, deşi fapta a fost săvârşită la bordul navei, căpitanul acesteia solicită sprijinul autorităţilor locale.

Dacă problema este altfel reglementată prin tratatele încheiate de statele în cauză, vor avea prevalenţă prevederilor acelor tratate.

Jurisdicţia civilă a statului riveran se exercită pentru asigurarea executării obligaţiilor contractate de nava respectivă în timp ce se află în apele maritime interioare sau în marea teritorială, precum şi pentru alte pretenţii rezultând din evenimente de navigaţie care au avut ca urmare avarii asupra navei ori încărcăturii, ca şi pentru despăgubiri şi taxe.

În astfel de împrejurări, nava poate fi reţinută sau sechestrată, împotriva acesteia putându-se lua măsuri de executare silită.

MAREA TERITORIALĂ

Marea teritorială cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului, având o lăţime de 12 mile marine, măsurată de la liniile de bază, considerate ca fiind liniile celui mai

mare reflux de-a lungul ţărmului sau, după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale ţărmului.

Convenţia din 1982 privind dreptul mării stabileşte lăţimea mării teritoriale la 12 mile marine. Această limită este consacrată şi de către Legea nr. 17/1990 (art. 1).

Statul riveran exercită în marea sa teritorială, asupra solului şi subsolului acesteia toate drepturile decurgând din suveranitate, cum sunt dreptul de explorare şi exploatare a tuturor resurselor naturale reglementarea navigaţiei, aplicarea măsurilor de securitate de protecţie a mediului, de control vamal şi sanitar etc.

În marea teritorială, suveranitatea statului riveran se exercită în conformitate cu legislaţia sa internă, cu prevederile convenţiilor internaţionale la care este parte şi ţinând seama de principiile şi normele dreptului internaţional.

Navele străine pot intra în naviga prin marea teritorială a statului riveran în exercitarea dreptului de trecere inofensivă. Navele de război sunt supuse de regulă regimului autorizării sau notificării prealabile.

Articolul 8 din Legea nr. 17/1990 prevede că trecerea inofensivă se efectuează în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de alte reglementări în vigoare, cu respectarea normelor dreptului internaţional. Totodată se menţionează că prin "trecere" se înţelege faptul de a naviga prin marea teritorială în scopul de a traversa fără a ancora sau a face escală într-o radă sau port. Trecerea trebuie să fie rapidă şi neîntreruptă. Pe timpul trecerii inofensive nu se permite oprirea sau ancorarea, exceptând cazurile de forţă majoră sau nevoile impuse de navigaţie. În art. 9 se precizează că "trecerea unei nave străine prin marea teritorială este inofensivă atâta timp cât nu aduce atingere păcii, ordinii publice sau securităţii naţionale".