Scurt istoric al transportului în comun în Paris

Introducere

Reteaua de transport in comun reprezinta coloana vertebrala a fiecarui oras, legand intre ele punctele principale ale acestuia.

Transportul in comun este mai mult decat a te deplasa din punctul A in punctul B, pentru a ajunge la munca, scoala sau acasa. Este un instrument pentru a redescoperi orasul in care locuiesti, rapid, ieftin si la indemana. Sistemul de transport este si primul contact al turistului care ajunge in aerport sau intr-o gara, prima impresie despre orasul pe care se pregateste sa-l descopere.

Istoria transportului in comun este o poveste despre evolutia tehnologiei, de la mers si calaritul animalelor la calatoria in grup in vehicule trase de animale, pentru a ajunge la utilizarea mijloacelor de transport pe sine care foloseau locomotive pe abur si mai tarziu electrice si a autobuselor puse in miscare de motoare cu combustie interna. Este o poveste despre cresterea treptata a vitezei de deplasare, a distantelor de parcurs si a capacitatii vehiculelor, care au influentat si au fost influentate de dezvoltarea oraselor si cresterea numarului celor care locuiesc in acestea.

« Preistoria » transportului in comun

Transportul urban a aparut destul de tarziu in istorie, pentru ca distantele in orase erau neinsemnate si se parcurgeau pe jos sau calare. Mijloacele de transport au fost la inceput apanajul celor bogati. Au urmat serviciile de « inchirieri » si abia apoi de un sistem de transport in comun propriu zis.

Primele mijloace de transport utilizate de nobili in marile orase europene, incepand cu secolul al XIII-lea, au fost saretele (care cu doua roti), urmate de mai confortabilele si luxoasele calesti. Un prim serviciu public a constat in inchirierea scaunelor cu purtatori. Acestea sunt stramosii conoscutelor birje care erau foarte populare inca din secolul XVIII, si care au reprezentat prima retea de taxi.

In anul 1662, francezul Blaise Pascal, inventeaza transportul urban in comun. Acesta a fost implementat in Paris si presupunea exploatarea a 5 linii de transport cu ajutorul asa numitelor « trasuri de 5 soli ». Acestea erau trasuri trase de cai, care puteau transporta 8 calatori, costul unui bilet fiind 5 soli, pentru fiecare segment de drum parcurs. Proiectul inovator al lui Pascal intruneste toate caracteristicile transportului urban in comun din epoca moderna :

- Itinerarii fixe ;

- Orar fix ;

- Tarif modic pentru fiecare loc ocupat, indiferent de numarul calatorilor ;

- Diferente de tarif in functie de distanta parcursa ;

- Obligatia calatorului de a prezenta suma potrivita.

Trasurile au cunoscut initial un succes imens. In scurt timp insa, un ordin al regelui Ludovic al XIV-lea care interzicea accesul soldatilor, pajilor, lacheilor si altor categorii de servitori la acest serviciu a determinat scaderea semnificativa a numarului utilizatorilor, astfel ca acesta a disparut in anul 1667. A fost nevoie de un secol si jumatate pana la reaparitia transportului in comun in Paris.

Scurta istorie a transportului in comun parisian

a. Omnibusele

Epoca de introducere a sistemului de transport in comun in Paris este prima jumatate a secolului al XVIII-lea, odata cu extindrea orasului datorita cresterii demografice putenice si dezvoltarii industriale, cu imbunatatirea starii drumurilor si dezvoltarea micii burghezii, care isi putea permite financiar utilizarea unui astfel de sistem.

In anul 1926, la Nantes, Stanislas Baudry pune bazele unui sistem de transport pentru a atrage locuitorii din centrul orasului spre baile publice pe care acesta le crease. Transportul a fost la inceput gratuit, pana cand a realizat ca oamenii utilizeaza acest mijloc de transport pentru a se deplasa in scopuri personale si nu pentru a merge la bai. In acel moment, a decis sa introduca un tarif pentru serviciile de transport si sa puna bazele primei companii de transport in comun « Doamna Alba », folosind numele omnibus (pentru toti) pentru acest tip de vehicul.

Omnibusul era un vehicul de tip imperial, fara platforma, tras de 3 cai, avand un numar de 14 locuri impartite in 3 categorii. Accesul era destul de greoi si se facea cu ajutorul unei scari montate in partea din spate. Acesta era destinat sa transporte la preturi mici locuitorii din anumite puncte ale orasului in alte puncte fixe, pe trasee prestabilite.

In ianuarie 1928, acelasi Stanislas Baudry infiinteaza la Paris compania de transport in comun numita « Entreprise générale des omnibus » - EGO (Societatea generala a omnibuselor). EGO a exploatat 10 linii de transport in Paris, inregistrand un succes urias ( se estimeaza ca a transportat 2.530.624 calatori intre 11 aprilie si 15 septembrie 1828).

Aceasta a devenit o afacere infloritoare si au fost fondate numeroase companii, astfel ca in anul 1836 functionau 17 astfel de societatii care foloseau 378 vehicule.

In 1855, la ordinul prefectului din acea vreme, baronul Haussmann, se decide fuziunea acestor companii si trecerea companiei formate « Compagnie Générale des Omnibus » - CGO sub monopolul statului Aceasta va duce la organizarea rationala a transportului in comun din oras, stabilindu-se o retea coerenta de Datorita reticentei crescute a edililor fata de utilizarea tramvaielor (care functionau de exemplu la New York inca din 1832), CGO a continuat sa foloseasca omnibuse, in ciuda productivitatii scazute si a costurilor mari legate de intretinerea animalelor. In anul 1878, se introduc vehicule cu capacitate de 40 de locuri trase de 3 cai si peste 10 ani, unele de 30 de locuri trase de 2 cai.