Plutăritul pe apele interioare românești

Raurile, fluviile, lacurile si malurile tuturor apelor din lume au constituit inca din epoca straveche si vechi locuri de atractie pentru oameni. Ei au fost ademeniti de ape datorita abundentei pestelui, ca mijloc de hrana, posibilitatii de a cultiva cereale pe maluri si mai apoi de a organiza asezari stabile pe langa ele.

Cel mai simplu mijloc de plutire pentru pescuit si trecerea peste rauri a fost trunchiul de copac, pe care omul l-a deplasat, folosindu-su de maini, vaslind cu ele in apa. Dupa mii si mii de ani omul a facut noi descoperiri si, spre deosebire de trunchiul de copac pus la indemana lui de natura, el incepe sa-si construiasca in mod constient plutele. Ele au reprezentat un imens pas inainte. Cu ajutorul plutelor, oamenii primitivi se deplasau pe cursuri de apa, rauri si lacuri mai mari.

Navigatia pe Dunare, Marea Neagra si pe raurile interioare ale tarii noastre se cunoaste din cele mai indepartate timpuri. Inca din epoca primitiva oamenii foloseau plute, apoi luntrii scobite din trunchiuri de copaci, adancite prin cioplire, tehnica constructiilor mijloacelor de plutire progresand dupa aparitia si folosirea metalelor. Geto-dacii au fost navigatori indrazneti, si cu mijloacele lor de plutire treceau deseori in sudul Dunarii si spre Pontul Euxin, unde intretineau intense schimburi comerciale cu Histria, Tomis, Callatis si alte colonii grecesti.

Locuitorii tarii noastre au folosit mijloace de plutire din timpurile stravechi ale epocii paleoliticului. Primele mijloace au fost trunchiuri de copaci folosite la pescuit si la traversarea raurilor. Urme ale acestor indeletniciri sunt valvele de scoici de apa dulce si oasele de peste gasite in sapaturile arheologice de la Vadastra si Pestera Hotilor de langa Herculane, precum si harpoanele pentru pescuitul pestilor mari din apa Dunarii, gasite la Boian, Gumelnita si Cascioarele. Harpoanele mari, din corn de cerb, cu unul, doua sau trei carlige, aflate la muzeul din Calarasi, vertebrele de crap, de 5-6 kg una, gasite la Vadastra, oasele de peste gasite la Techergiol, Cernavoda si in alte locuri, constituie dovezi ca oamenii se foloseau in epoca neolitica de mijloace de plutire pana departe de maluri, in largul marii si pe Dunare.

Plutele folosite de oamenii preistorici erau deplasate prin lopatare sau prin impingere cu betele pe fundul apei.

Aparand uneltele din metal, oamenii si-au perfectionat mijloacele de deplasare pe apa. Trunchiurile de copaci au fost scobite, confectionandu-se renumitele monoxile. Cu acestea, se putea trece cu usurinta atat peste rauri mai mici, cat si peste o apa mai mare, ca fluviul Dunarea. Deci, mijloacele de navigatie au facut ca Dunarea sa nu mai fie un obstacol ci o cale de comunicatie intre oameni. Cultura Boian se intindea de o parte si de alta a Dunarii. Recentele sapaturi arheologice au dat la iveala o cultura noua, cultura Cernavoda, care apartinea atat comunitatilor din stanga, cat si celor din dreapta fluviului. Purtatorii culturii Hamangia aveau legaturi cu lumea egeo-mediteraniana si insleneau, prin mijloacele de navigatie, patrunderea peste Dunare a bunurilor de schimb si culturale din sud. In epoca metalelor, mijloacele de navigatie incep sa fie folosite tot mai mult si la efectuarea schimburilor.

Geto-dacii, stramosii indepartati ai poporului nostru, care ajunsesera in secolul VI i.e.n. intr-un inaintat stadiu economic si social-politic, aveau numeroase barci facute din trunchiuri de copaci, scobite, asa-numitele monoxile. Primele stiri scrise despre acestea le avem de la istoricul Arrian, din anul 335, care relateaza marturia lui Ptolemeu I Lagos, ce insotise pe Alexandru cel Mare in expeditia de la Dunare.

Fara indoiala ca luntrile erau folosite din timpuri mai indepartate. Cu ajutorul lor, geto-dacii pescuiau pe Dunare si pe Marea Neagra, pe baltile si pe raurile interioare, faceau transporturi de produse si negot. Luntrile, plutele erau folosite si in scopuri de atac sau de aparare in lupta cu dusmanii. Herodot care a trait in secolul al V-lea i.e.n., descriind campania lui Darius, regele persilor, peste Dunare, spune ca armata persana, sustinuta de o puternica flota, nu a putut trece fluviul decat dupa ce a infrant pe geti. La Noviodunum, unde a fost construit podul de vase peste Dunare, Darius a lasat pentru paza, in afara de un insemnat corp de oaste si puternica lui flota, compusa din corabii feniciene si grecesti, ceea ce dovedeste ca regele persan se temea si de atacurile de pe apa ale localnicilor.