Infrastructura și regulile de transport

1.ISTORICUL INFRASTRUCTURII DRUMURILOR IN EUROPA

Transportul este strans legat de societatea omeneasca si a aparut odata cu acesta. Omul primitiv se deplasa dintr-un loc in altul in cautarea de hrana si protectie impotriva vicisitudinilor naturii. Limitele fizice ale organismului uman in privinta distanelor ce puteau fi parcurse pe jos si a cantitatii de bunuri materiale ce puteau fi transportate, au determinat, in timp, descoperirea unei game variate de mijloace ajutoare numite astazi ‘cai si mijloace de transport”. Acestea au cunoscut in permanent dezvoltare cantitativa, calitativa si structurala, in pas cu dezvoltarea productiei, a stiintei si tehnicii, contribuind nemijiocit la dezvoltarea fortelor de productie, la cercetarea economica pe plan mondial.

Incepand cu secolul XIII in orasele mari din apusul Europei au fost aplicate pavaje din lemn pe strazi, iar pavajele din piatra au fost aplicate pe strazile oraselor italiene icepand cu Florenta in anul 1237, Bologna in 1241 si Milano in 1260, dupa care au fost generalizate in majoritatea tarilor.

Masuri mai insemnate pentru amenajarea drumurilor au fost luate In Europa incepand din secolul XVI. In Frana s-a organizat pentru prima data serviciul de intretinere a drumurilor in timpul lui Ludovic al XIV-lea, in secolul XVII, introducand corvezile gratuite ale taranilor in varsta de 12—60 ani la lucrarile de constructie si intreinere. Corvezile fiind executate de oameni necalificati si lipsiti de stimulente, nu s-au realizat imbunatatiri substantiale ale drumurilor. De-abia in a doua jumatate a secolului XVIII a inceput o noua perioada in tehnica constructiei drumurilor, iar la Paris s-a infiintat Scoala de Poduri si Sosele, in care s-au pregatit cadre de specialiti pentru constructia si intretinerea drumurilor.

Un rol important teoretic si practic in imbunatatirea drumurilor franceze l-au avut inginerii Trudaine si Perroriet care au construit peste 40 000 km drumuri imbunatatite in tara lor, iar inginerii de renume Tresaguet si Telford au aplicat solutii tehnice noi pentru fundatii si stratul de uzura. Trésaguet, care a infiintat corpul cantonierilor pentru intretinerea drumurilor, a propus alcatuirea fundatiilor din blocuri de piatra asezate in pozitie verticala, cu umplerea spatiilor dintre ele cu piatra sparta. Grosimea drumurilor a fost redusa la 25—27 cm, din care 8 cm reprezentau grosimea stratului de uzurä, format din piatra sparta de mare duritate. Tot in secolul XVIII, inginerul scotian Mac Adam a inventat un tip de drum care i-a adus glorie in istoria drumurilor, pavajele tip macadam eliminau pietrisul natural din constructia drumurilor folosind numai piatra sparta.

Un rol important in programul de constructie al soselelor l-au avut inginerii austrieci, care, trebuind sa invinga dificultatile reliefului, au gasit solutii ingenioase.

Secolul XIX a adus realizari importante in imbunatatirea cailor de comunicatie in toate tarile europene. In anul 1802 s-a folosit pentru prima data asfaltul la constructia drumurilor. La Paris s-au executat in 1838 Pavaje cu asfalt turnat, jar pavajele cu asfalt comprimat s-au aplicat la Paris din anul 1854, la Londra din 1859, iar la Amsterdam si Berlin din 1873.

Pana in anul 1832, cand au aparut primele dispozitii legislative pentru constructia si intretinerea drumurilor, prin Regulamentul Organic, in tara noastra, caile de comunicatii rutiere erau constituite din drumuri naturale rudimentare, fara trasee precise, de cele mai multe ori simple urme formate prin trecerea repetat a vehiculelor, avand trasee si latimi variabile, fara dimensiuni determinate. Drumurile urmau formele terenului sau traversau direct campii si padurile, prezentand numeroase obstacole: denivelari si gropi, cioturi de copaci, bobvarii etc

In jumatatea a doua a secolului XIX In România s-au luat masuri legislative si organizatorice mai serioase pentru imbunatatirea drumurilor. In anul 1862 s-a creat Ministerul Lucrarilor Publice, continuandu-se constructiile.

Lungimea drumurilor amenajate a ajuns la 775 km in 1863, 944 km in 1864, 1 009 km in 1865, 1 068 km in 1866 si 1 095 km in 1867.Lungimea totalã a drumuilor din România, era in anul 1900 do 3 150 km, din care 2 910 in stare de utilizare. Existau 71 poduri metalice, 1 135 poduri de lemn, 1 749 poduri de piatra, 771 poduri mixte si 41 poduri diverse; din totalul acestor poduri, 2 607 erau in stare bunã.

Majoritatea tarilor au inceput sa ia masuri pentu imbunãtatirea substantiala a comunicatior rutiere, prin executarea de lucrari complexe de amenajare si largire in primele decenii ale secolului XX.

Dupa primul razboi mondial au aparut autostrazile, sosele moderne, cu patru pana la opt benzi de circulatie, care permit deplasarea unui numar mare de automobile. Primele autostrazi din Europa au fost construite in Italia intre anii 1923—1925, Germania a construit in 1933 celebra autostrada (Autobahn) dintre Heidelberg si Frankfurt.. In Anglia a fost construita inainte de cel de-al doilea razboi mondial o autostrada denumita By Pass. In tara noastra, in anul 1930 s-a contractat cu societatea suedeza ,,Svenska Voggaktienbologet” si cu grupul francez ,,Routes modernes” construirea unei sose1e moderne de la Giurgiu pana la Oradea. Suedezii au condus lucrarile de executie a 730 km sosea asfaltata intre Bucuresti-Braov-C1uj, iar francezii au condus executarca soselelor Cluj-Oradea, Bucureti-Giurgiu, Ploieti-Buzäu

Reteaua drumurilor publice ale Romaniei, cu exceptia celor industriale si agricole, insuma in anul 1985 72 799 km. Din lungimea totala a drumurilor, 14 666 km erau drumuri nationale si autostrazi, iar 58 133 km drumuri judetene si comunale.

In prezent statistica privind lungimea drumurilor din Romania conform datelor publicate de Administratia Nationala a Drumurilor din Romania este urmatoarea: autostrazi 228,68 km, drmumuri nationale 14768 km, drumuri judetene 36010 km, drumuri comunale 27781 km, strazi in orase 22328 km, strazi in localitati rurale 97660 km.

2.ROLUL SI IMPORTANTA TRANSPORTURILOR

Transportul reprezinta o latura a activitii economice a societatii omenesti, organizata in scopul invingerii distanelor. Prin activitatea de transport se realizeaza deplasarea in spatiu a bunurilor sau a oamenilor in vederea satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale societatii omenesti.

Transportul nu este un scop in sine, ci un mijloc de realizare a unei multitudini de scopuri practice. Validarea oricarei miscari in spatiu a bunurilor si persoanelor depinde exclusiv de scopul urmarit, de efectele economico-sociale ce urmeaza a fi obtinute. Omul primitiv nu se deplasa si nu cara cu sine cele necesare fara un scop anume, iar viata moderna de astazi ne ofera nenumarate motivatii cu privire la deplasarea in timp si spatiu a oamenilor si a mãrfurilor.

Transportul influenteaza toate laturile vietii economico-sociale, iar dezvoltarea ordonata si armonioasa a acestora in pas cu cerintele reproductiei largite constituie un obiect important al politicii economice a statului.

Transporturile prezintă un rol principal pentru că asigură legătura între producător şi consumator, asigură deplasarea materiilor prime spre centrele de prelucrare, stabilind în acelaşi timp legătura dintre localităţi şi a ţării noastre cu celelalte state.

Asigură 4,8% din PIB şi 5% din locurile de muncă. Nu corespund cerinţelor integrării ţării noastre în structurile euroatlantice şi europene datorită: repartiţiei disproporţionate în teritoriu, stării tehnice învechite, pregătirii reduse a personalului etc.