Folosirea sistemelor expert în managementul producției de piese turnate

Folosirea sistemelor expert in managementul productiei de piese turnate

Prof. univ. dr. Dima Ioan Constantin

Conf. univ. dr. Nedelcu Monica

Lector univ. dr. Dura Codruta

Un sistem expert poate fi definit ca fiind un ansamblu de programe compuse pentru a judeca cu îndemânare (abil) o stare reala á propos de preocuparile despre care se crede ca solicita o expertiza umana considerabila.

Desi aceasta definitie nu permite delimitarea cu pre¬cizie a domeniului sistemelor expert în raport cu cel al programarii clasice, ea are mai putin meritul sa traseze obiectivele sistemelor expert; este vorba nici mai mult, nici mai putin decât de a încerca sa se înlocuiasca sau sa se asiste omul în domenii unde este exersata o expertiza umana. Ramâne de definit aceasta abilitate pe care con¬venim sa o numim expertiza de cel ce are, prin experienta, o mare abilitate într-o meserie sau în ceva (Littre).

Domeniul de expert are în general cel putin trei particularitati si anume:

- este insuficient structurat pentru a da nastere la algoritmi, la modele sau la metode de rezolvare suficient de definitorii pentru a putea fi direct programate;

- se prezinta sub o forma relativ independenta sau autonoma, adica sunt entitati, granule de cunostinte;

- este subiect în evolutie, deoarece expertiza presupune o constanta pusa la zi prin revizie si complement.

Sistemele expert trebuie, deci, sa trateze cunostintele risipite, împartite în parcele, sa faca sa se stie (cum) sa faca experiente. Totul este insuficient clasificat, ordonat sau structurat pentru a fi formalizat sub forma de algoritmi.

Expunerea de a sti - a face a expertului este ea însasi o problema. Nu poate fi prezentata decât în dezordine. Numarul regulilor este foarte mare. Aceste reguli pot fi, urmarind împrejurarile, total sau partial contradictorii. Ele nu pot fi complete si se afla într-o continua evolutie.

Apropierea sistemului expert trebuie, deci, sa fie radical diferita de aceea a programarii clasice. Trebuie ca acel a sti - a face (baza cunostintelor) sa fie complet independent de exploatarea sa. Idealul era ca el sa poata fi capturat si sesizat în masina sub forma de granule, un pic mai altfel ca datele. Apoi aceste cunostinte nu vor mai fi tratate, dar vor fi consultate din aproape în aproape printr-un acces asociativ. Cunostintelor procedurale li se opuneau cunostintele declarative.

În final, un sistem expert bun se poate caracteriza prin urmatoarele trasaturi: cunostintele si exploatarea lor sunt independente; cunostintele vor fi exploatate într-un mod nondeterminist; rationamentul desfasurat de masina va putea fi trasat; limbajul utilizat în interfata om-masina va fi cât mai aproape posibil de limbajul natural; formalismul de reprezentare al regulilor va coincide cu expresia expertului; cota calitativa, incerta, imprecisa de cunostinte va fi luata în calcul; regulile (cunostintele) vor putea sa se combine si sa se ramifice pentru a forma noi reguli si deci noi cunostinte; inferente de cunostinte sau de concluzii noi vor putea fi trasate; va fi usor de a aduce modificari sub forma de adaugiri, de suprimari sau de revizuiri la regulile deja intrate si legaturile lor.

Arhitectura sistemelor expert este organizata pentru a putea raspunde cât mai bine posibil trasaturilor de mai sus si comporta în general patru parti: baza de cunoastere continând fapte si reguli privind obiectul sistemului; un motor de inferenta dotat cu combinarea faptelor si a regulilor pentru a obtine un rezultat; interfata de dialog pentru a asista utilizatorul în acel moment al operatiei sistemului; un modul de achizitionare a cunostintelor pentru usurarea introducerii datelor, faptelor si regulilor de exploatare.

Ansamblul sistemul expert functioneaza urmarind în principiu o logica anume: baza cunostintelor contine fapte si reguli. (Faptele reprezinta ansamblul cunostintelor afirmative necesare pentru a trata domeniul); regulile. (Actioneaza asupra faptelor ca si cunostintele operatorii. Sunt granule de expertiza. Ele declanseaza fie actiuni, fie fapte, fie amândoua simultan); motorul de inferenta constituie programul sistemului expert. (Acesta comparativ cu programarea clasica care nu cunoaste decât un ciclu de tratare, prin tranzactie sau înregistrare, el poate sa aiba acolo mai multe cicluri. Masina începe prin a cerceta regulile susceptibile de a fi declansate. Fiecare regula selectionata este apoi executata, ceea ce antreneaza eventual, modificarea bazei faptelor, mai rar inductia unei reguli. În acest ultim caz se spune ca sistemul este dotat cu o capacitate de obisnuinta).

Ciclurile se succed pâna la epuizarea regulilor declansabile sau pâna la gasirea unei conditii de oprire (obtinerea unui rezultat, de exemplu).

Modul de functionare al motorului depinde, bineînteles, de cel ce l-a conceput. Unii oameni prefera sa munceasca pe larg, altii muncesc în profunzime. În sfârsit, daca de exemplu cinci reguli sunt aplicabile, cu care trebuie sa se înceapa? Modul de executie a regulilor formeaza strategiile de control a inferentei. Motorul cu plecare este programat pentru a reactiona conform acestor strategii. Utilizatorii trebuie sa tina cont de aceasta.

Exista în egala masura mai multe posibilitati de evaluare a greselilor sau modurilor de invocare. Este vorba, în general, de legatura de dinainte sau de cea posterioara. În legatura dinainte, rezolvarea se face în mod ascendent urmarind datele. Daca o regula este declansata, ea este executata chiar daca concluzia sa nu prezinta nici un interes pentru începutul cercetarii. Aceasta are inconvenientul de a obliga masina sa încarce ansamblul faptelor si sa declanseze executia regulilor fara interes. În legatura posterioara, procesul este diferit. Obiectivul poate fi de a se sti daca ceva este realizat. Pentru aceasta se va lucra pe cicluri.