Activitatea de expediție internațională. Locul expedițiilor internaționale în derularea mărfurilor de comerț exterior

Introducere

Expeditia internationala este un ansamblu de activitati desfasurate de expeditor, persoana fizica sau juridica, pentru a asigura deplasarea marfurilor de la locul de expediere la cel de destinatie puncte situate în tari diferite.

Ea este o activitate specializata de comert exterior desfasurata de casele de expeditie internationala, care în schimbul unei sume de bani, comision sau taxa fixa se obliga fata de întreprinderea exportatoare sa preia marfurile încredintate si sa realizeze direct sau prin intermediari ca destinatarul marfii (cumparatorul) sa poata intra în posesia ei. Initial existau expeditori individuali care mijloceau legatura între comerciantii de marfuri si carausi (transportatori), facând sa întâlneasca în mod organizat cererea de transport cu oferta de mijloace de transport. Cu timpul în special în porturi si în localitati situate la încrucisarea drumurilor comerciale, au aparut mici agentii de expeditie care au început sa coopereze între ele.

Ca regula generala, transportatorul nu este expeditor, iar expeditorul nu este transportator, fiecare indeplinind operatiuni distincte. Expeditia internationala, ca activitate de sine statatoare in sfera circulatiei, este rezultatul firesc al adancirii diviziunii internationale a muncii, al cresterii si diversificarii schimburilor economice intre natiuni. Ea este o activitate de comert exterior, pusa in slujba derularii operative a exporturilor si importurilor, care are legaturi foarte stranse cu activitatea de transporturi internationale. Interpunandu-se intre predatorul marfii si caraus si intre acesta din urma si destinatar, expeditorul asigura legaturi permanente si stabile intre acestia, contribuie la derularea operativa a fluxurilor de marfuri cu cheltuieli minime.

Cu alte cuvinte, expeditorul este "arhitectul transporturilor internationale." Asa cum arhitectul, pornind de la caracteristicile terenului, de la nevoile si gusturile clientului sau, de la posibilitatile materiale ale acestuia, elaboreaza studii pentru a determina solutia cea mai buna, care sa corespunda intereselor si preferintelor clientului sau, la fel si expeditorul, cunoscand natura marfii, localitatea de expediere si de destinatie, reglementarile internationale existente in probleme de comert si transporturi, tarifele in vigoare si rutele posibile etc., va cauta sa indrume transportul respectiv cu mijlocul de transport cel mai adecvat naturii marfii, pe ruta de transport optima, cu cheltuieli minime pentru beneficiarul marfii.

I. Rolul şi importanţa transporturilor

ASPECTELE ECONOMICE ale activităţii membrilor societăţii se referă la relaţiile acestora cu natura şi societatea în care trăiesc şi muncesc. Orice activitate economică are la bază anumite resurse primare sau derivate şi producţia bunurilor materiale necesare existenţei oamenilor şi a creşterii nivelului lor de trai se îndreaptă către deprinderea anumitor bunuri din mediul lor natural şi prelucrarea şi transformarea acestora în diverse bunuri care sunt destinate satisfacerii trebuinţelor oamenilor. Dar resursele naturale nu sunt repartizate în mod uniform pe teritoriul unei ţări şi nici pe Terra. De exemplu zăcămintele de petrol sunt abundente în anumite arii geografice ( zona Mării Caspice, a Orientului Mijlociu, sudul U.S.A.) şi lipsesc în alte zone. Unele zone pot avea resurse naturale care să satisfacă principalele trebuinţe ale omului în materie de hrană, dar pot lipsi în ariile respective celelalte resurse necesare altor activităţi de producţie.

Între aceste extreme, este caracteristic faptul că în diversele zone geografice de pe Terra resursele naturale sunt limitate şi nu pot satisface pe deplin toate cerinţele producţiei.

Un alt aspect se referă la faptul că materiile prime necesită prelucrarea, transformarea lor în produse intermediare sau finite. Ţiţeiul, de exemplu se transformă pentru a obţine motorina sau benzina, grâul suferă un proces de transformare pentru a se obţine făina şi pâinea şi deşi ar fi de dorit ca procesele de prelucrare să se desfăşoare în zonele de extracţie a materiilor prime, nu întotdeauna acest lucru este posibil. Cauzele sunt mai multe, depinzând de factori ce ţin de politică economică sau de integrarea ţărilor în diviziunea internaţională a muncii.

Fără transport producţia bunurilor este condamnată să se limiteze strict la resursele existente pe plan local şi exploatarea acestora s-ar fi restrâns pentru a satisface numai nevoile existente în această zonă. Astfel, pentru transportul ţiţeiului către rafinării se utilizează fie conductele, fie navele maritime de mare tonaj, pentru a asigura deplasarea lor de la locul de extracţie la locul unde se prelucrează.

Dezvoltarea transporturilor, apariţia de noi căi de comunicaţie terestră, aeriană sau maritimă, precum şi apariţia de mijloace de transport tot mai perfecţionate şi specializate au permis eliminarea izolării economice, au facilitat specializarea şi schimbul de activităţi, au favorizat diviziunea internaţională a muncii precum şi dezvoltarea comerţului la scară naţională, dar şi a comerţului internaţional, transporturile şi telecomunicaţiile constituind baza relaţiilor economice, politice şi sociale dintre naţiunile lumii.

Transportul a făcut posibilă exploatarea mai completă şi mai eficientă a resurselor naturale ale planetei, asigurând progresul economico-social al statelor lumii; astăzi, schimbul de produse este atât de dezvoltat, încât sunt extrem de puţine zonele care să depindă exclusiv de ceea ce se obţine pe plan local.