Noile Media și Specialistul în Relații Publice

Dacă în urma cu câtiva ani, nu se putea vorbi despre alte medii de comunicare ale specialistului în relaţii publice, în afara de cele traditionale: televiziune, radio şi presa scrisă.

În zilele noastre, lucrurile s-au schimbat drastic, iar imediat cu dezvoltarea internetului, s-au dezvoltat şi alte medii care desemnează o mulţime întreagă de aspecte interactive şi colaborative ale Internetului, şi care se pot fi numite generic WEB 2.0.

Deşi nu se stie clar ce este WEB 2.0 şi ce a fost WEB 1.0, acesta apărut la Conferinta “Web 2.0” din 2004, şi conform inventatorul şi promotorul termenului Tim O'Reilly acesta ar reprezenta o nouă etapă în evolutia internetului şi a Web-ului, exloatând şi mai mult posibilităţile organizatorice ale acestuia.

În categoria Web 2.0 intră toate facilităţile care s-au dezvoltat în ultimii ani: aşa-numitele wiki-uri, blogurile, YouTube, site-uri de FileSharing, şi reţele sociale virtuale, aici intrând Facebook sau Twitter.

Revenind la specialistul în relaţii publice, acesta trebuie sa înveţe sa folosească aceste oportunitaţi noi apărute, şi prin intermediul lor, mesajul trasmis de acestia să ajungă la publicul ţintă.

Încă neutilizate la nivel maxim cel puţin în România, aceste medii par să aibă în viitor un impact foarte mare asupra oamenilor, care pe zi ce trece devin tot mai interesaţi de oportunităţile oferite de internet şi Web 2.0, mai ales că toate aceste servicii par tot mai simple şi nu necesită pregătire specială pentru a le folosi. Specialistul în relaţii publice are datoria de a comunica cu publicul, şi de a urmării interesele organizaţiei de care a fost angajat, dacă publicul este mai receptiv la aceste medii de comunicare, consilierul în relaţii publice trebuie să se facă cât mai bine înteles şi prin aceste canale noi oferite de către internet.

În continuare voi încerca sa fac o scurta prezentare a principalelor medii noi apărute, în care voi avea în vede raspândire şi percepţia oamenilor.

Probabil cel mai răspândit, popular şi utilizat element al noilor media a fost blogul, fiind utilizat mai ales în rândul tinerilor, acesta dă posibiliatatea oamnilor să se exprime necenzuraţi, şi dacă doresc pot rămâne chiar în umbra anonimatului.

Iniţial termenul de blog exista, dar sub numele de weblog, fusese creat de Jorn Barger, prin îmbinarea termenilor web+blog. Mai târziu Peter Merholz desparte cele doua cuvinte în we blog şi astfel s-a ajuns la termenul actual întâlnit de blog.

Iniţial blogurile erau considerate jurnale online ale anumitor persoane, (în general persoane publice) astăzi acest lucru s-a schimbat acestea sunt excelente metode de comunicare. În România încă nefolosite la potenţialul său maxim, blogul a avut o răspândire rapidă, cel mai dezvoltat fiind în S.U.A, aici a şi fost folosit pentru prima dată, cu alte scopuri în afară celui de simplu jurnal online, aşa cum era iniţial. În campania electorală din 2004, din S.U.A, şi de atunci au fost folosit tot mai des.

Ascendenţa blogului a fost una rapidă. De la primul raport oficial din 7 iulie 2004, când existau aproximativ 3 milione de bloguri conform Tehnorati, pană în 17 octombie 2005 numarul blogurilor s-a dublat la fiecare cinci luni ajungând astefel la aproximativ 9,6 milioane bloguri, Tehnorati atrăgând atenţia că nu toate aceste bloguri sunt şi folosite cu adevarat, multe fiind doar create însă nefolosite de luni de zile.

Blogul a fost folosit adesea şi ca modalitate de exprimare liberă, a oamenilor din ţările ca interziceau exprimarea opiniei liber, aici intrând ţările din Asia, exemplul China fiind cel mai elocvent, care este a doua ţară ca numar de bloguri dupa S.U.A sau ţările arabe, aici autorităţile văzând că acest fenomen ia amploare încearcă să controleze si să restricţioneze accesul cetaţenilor ţărilor respective pe motiv că pot fi o modalitate de influentă negativă asupra cetaţenilor, iar în ţările musulmane o modalitate de a europenilor de schimbare a credinţei. Cu toate acestea blogurile reprezintă o buna modalitate de exprimare simultană şi rapidă utilizat cu succes din ce în ce mai mult de relaţiile publice.

În Europa, în general, fenomenul blogurilor nu are aceeşi amploare ca în alte continente, Franţa este ţara ca deţine cele mai multe bloguri. Despre România, se poate spune că este încă în dezvloltare la acest capitol, Traian Basescu poate fi numit primul politician care s-a folosit de blog pentru a-şi exprima opiniile şi totodată cel care a creat o campanie online, au mai fost si alţi politicieni cu blog înaintea preşedintelui Băsescu, dar din anumite motive blogurile nu au rezista în timp, fie din cauza problemelor de administrare, redactare sau lipsei veridicitaţii.

O altă parte a Web 2.0 este prodcastul, oarecum necunoscut pentru publicul larg, “termenul desemneaza o înregistrare audio digită, pusă la dispoziţie pe internet pentru a fi descarcată în computer sau alt mijloc de redare audio(MP3 Playere, iPod etc)”

Un element care diferenţiaza prodcastul de alte medii digitale, este că acesta poate fi transmis şi prin feed-uri RSS (legături către conţinutul complet al unei surse de informaţii). Prodcastul mai putând fi folosit şi pentru editarea fişierelor audio-video folosind nişte aplicaţii software.

Inventatorul, şi totodată parintele podcastului poate fi considerat Adam Curry, care fiind prezentator MTV a promovat acest instrument de comunicare insistent pe blogul său, acesta a creat chiar şi un podcast propriu.Ascensiune podcastului nu a fost una rapidă, iar de la 526 de rezulate pe care le găsea motorul de căutare „Google” , în 2004 s-a ajuns la 100.000.000 de rezulatate în august 2007. Am spus că podcastul s-a dezvoltat încet deoarece comparativ cu blogurile cifra este mult mai mică, la cautarea termenului “blog” pe acelaşi motor de cautare rezulatatele sunt impresionante 1.250.000.000. Podcastul este un instrument care poate fi făcut de oricine care este conectat la internet şi care are la dispoziţie un microfon. Acesta poate fi atat ascultat pe siteul creat, cât poat fi şi descărcat în calculator. Podcastul are multe avantaje pe lânga faptul că ar putea fi folosit pentru a asculta muzica, acesta este folosit şi de televiziuni, şi chiar şi de anumite univesităţi cum a fost cazul “University of Western Australia” a carei exament final a constat în evaluarea prodacasturilor create de studenţi. În România fenomenul s-a dezvoltat mai târziu la fel ca şi blogurile.