Eseu Despre Globalizare

Parterul unui mall: tone de sticlă şi metale, într-o arhitectonică a transparenţei, pe suprafaţa cărora se proiectează „spectacolul” multicolor al vieţii. Reclame, lumini, muzică, o agitaţie inepuizabilă, încât ochiul neiniţiatului poate acuza violentarea retinei. Acest colos al cosmopolitismului şi al „entertaiment”-ului e pregătit să furnizeze oricui plăcere, relaxare şi automulţumire. Postmodernul e adeptul declarat al actualei „religii” pe care o găseşte în noul Templu. După ce face un tur de forţă în care se închină cu „pioşenie” reclamelor şi mărcilor care se afişează peste tot în transparente „racle” (a se citi „vitrine”), se va aşeza discret într-un fotoliu al unui bar, săvârşind „ceremonialul” necesar: îşi va admira blugii Levi’s, îşi va ,,contempla” cu profunzime pantofii marca Nike şi cămaşa Ab Original; mai apoi va comanda un coctail cu specific italienesc şi o prăjitură după o reţetă cubaneză. În acest răstimp, un rapper american îi va asigura fondul sonor într-un player portabil produs de Philips. În timpul delectării culinare va răsfoi Cosmopolitan şi va discuta telefonic cu un prieten elveţian întâlnit, bineînţeles, pe Internet cu care conversează într-o engleză aproximativă despre concertul celor de la Rolling’s Stone în Africa de Sud. După ce s-a pus în acord cu sine, regăsindu-şi „identitatea”, omul secolului XXI va „plonja” iarăşi în lumea din care a venit, planificându-şi, de fiecare dată, o grabnică reîntoarcere în spaţiul unde sinele, devenind egalul celorlalţi, îşi va fi suficient şi propriei sale fiinţări.

În linii oarecum pastişate, aceasta este imaginea pe care o reflectă globalizarea de natură culturală care, indiferent de statut social, vârstă, sex, apartenenţă rasială sau religioasă, ne priveşte pe toţi. În acest context, consider că un rol important îl joacă o evaluare obiectivă a oportunităţilor şi riscurilor pe care le presupune globalizarea, distanţându-ne de tendinţele actuale de demonizare, sau, dimpotrivă, de preamărire a consecinţelor acestui fenomen.

La o privire mai mult decât generală, globalizarea pare un întreg imposibil de cuprins şi explicitat cu părţi, componente şi microelemente a căror clasificare n-ar putea elucida nici pe departe natura ambiguă a procesului uriaş în care se integrează. Ulrich Beck avea, cu siguranţă, dreptate văzând în globalizare „cuvântul (cheie şi litigiu) cel mai des folosit şi abuzat, cel mai rar definit şi probabil cel mai neînţeles, nebulos şi spectaculos din punct de vedere politic al ultimilor şi viitorilor ani”

Rădăcinille şi efectele globalizării sunt preponderent economice şi politice, dar în afară de acestea, concomitent am putea spune, s-a evidenţiat într-o lumină nouă puterea culturii. ,,În centrul culturii moderne se află globalizarea; în centrul globalizării se află practicile culturale.” Acestea fiind spuse, consider că acest proces global nu poate fi pe deplin înţeles şi perceput fără a avea în vedere aspectul cultural. Astfel globalizarea poate fi privită ca un fascicol de forţe imparabile care se autogenereaza în direcţii bune şi rele.

În continuarea acestui demers, în afirmarea sau negarea opiniei lui Berger, survin întrebările: ce este cultura şi cum trebuie privită aceasta în relaţia cu globalizarea? Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române cultura poate fi definită: ,,totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.” Prin urmare, limba, religia, sistemul politic şi juridic, obiceiurile sociale sunt componentele cele mai importante ale identităţii culturale. Iar în relaţia cu globalizarea, cultura trebuie văzută ca o dimensiune a acestui proces multidimensional, un aspect constitutiv al acestuia.

Societăţile contemporane nu cedează în mod pasiv la influenţele străine şi globale pe care le aduce o cultură globală, ci au creat diverse strategii de a se confrunta cu acestea. Cele mai importante metode de contracarare sunt rezistenţa şi însuşirea. În primul caz, adeseori statele puternice încearcă să interzică pătrunderea de elemente străine : Franţa a manifestat o asemenea atitudine prin protejarea limbii franceze de a fi anglicizată. Un caz extrem este cel al Iranul, care nu permite cetăţenilor deţinerea de antene parabolice. Dar de cele mai multe ori putem observa fenomenul de însuşire cu consecinţe diferite în preluarea influenţelor străine în vieţile oamenilor.