Introducere 2 Elemente ale discursului politic - expresivitate si strategii 3 Studiu de caz - discursul de acceptare a candidaturii la presedintia SUA a lui Barack Obama tinut la Conventia Nationala a Partidului Democratic 5 CONCLUZII 9 BIBLIOGRAFIE 10
Introducere Comunicarea si politica sunt consubstantiale. Raporturile de comunicare sunt inseparabile de raporturile de putere, care depind, prin forma si continutul lor, de puterea materiala sau de cea simbolica, acumulate de institutiile politice si de agentii angajati in aceste raporturi. Comunicarea politica are drept specific manifestarea unei tensiuni intre cooperare si conflict. Discursul politic permite gasirea acordului dar, acelasi tip de discurs promoveaza conflictul si dominarea. Fie ca se doreste persuadarea sau convingerea, negocierea sau intimidarea, recursul la limbajul politic reprezinta o alternativa la violenta fizica. Spatiul public are un caracter conflictual, dar in perimetrul sau se negociaza compromisul. Diferentele se echilibreaza, reprezentarea celor care nu sunt la putere devine mai lesnicioasa, cei care sunt la putere isi regleaza discursul. Ceea ce este dominant in comunicarea politica este cuvantul, scris sau vorbit. In societate orice problema poate deveni politica. Politica evolueaza in dinamica mizelor economice, sociale, culturale, religioase, etnice, lingvistice. Activitatea politica are in atentie emergenta problemelor colective, formularea intrebarilor adresate autoritatilor publice, elaborarea de solutii, conflictul dintre aceste proiecte si modul lor de reglementare. In fiecare din aceste procese se gaseste implicata comunicarea iar contributia ei la activitatea politica este omniprezenta, fie ca este vorba de socializare si participare, de elaborarea agendei, de mobilizare sau de negociere. Comunicarea impregneaza toata activitatea politica in masura in care aproape toate comportamentele de acest tip implica recursul la o forma oarecare de comunicare. Specificul raporturilor si al activitatilor politice contemporane il constituie criza de credinta politica, ceea ce obliga oamenii politici, dupa cum afirma Gabriel Thoveron, sa investeasca tot mai mult in comunicare: ,,de indata ce apare vreo dificultate intre ei si aceia care ii mandateaza, aceasta este numaidecat considerata o problema de comunicare, de a-i convinge pe cetateni de temeiul actelor ori deciziilor lor" . Caracterizata prin ambiguitate conceptuala, prin ubicuitatea fenomenelor, comunicarea poate fi analizata mai eficient in relatiile ei cu politicul prin cercetarea practicilor discursive efective, care ajung sa fie practici politice. Viata politica actuala poate fi caracterizata ca un continuu efort de comunicare al locuitorilor politici pentru a-si legitima actiunile, discutia fiind principala modalitate prin care se realizeaza participarea politica. Elemente ale discursului politic - expresivitate si strategii Teatralitatea argumentarii, adaptarea la interlocutor, intensitatea intertextuala, ,,punerea in scena", intalneste teatralitatea din ,,jocurile de limbaj" ca strategie a sansei si creatiei. Discursul argumentativ este mai degraba teatru decat geometrie sau constructie riguroasa. Acesta trece printr-o intreaga combinatie retorica de prezentare a dinamicii structurilor societatii, determinand formarea anumitor reprezentari asupra realitatii in vederea obtinerii unui statut legitim al guvernantilor, dar si a celor care aspira la putere. Dramaturgia politica isi poate asuma o multitudine de forte expresive ale unor domenii consacrate in constiinta colectiva ca valori majore: - asumarea fortei expresiei religioase, care poate sa transforme scena puterii intr-o viziune a lumii divine. Ierarhia este sacra, iar suveranul revendica ordinea divina drept sursa a mandatului sau. Cancelarul Bismark rostea intr-un discurs pronuntat in Reichstag, la 6 februarie 1888: ,,Noi, germanii, ne temem de Dumnezeu, dar de nimeni altcineva". - trecutul colectiv este o sursa de cutume, simboluri si moduri de actiune. Iuliu Maniu argumenta in acest sens la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia: ,,Daca neamul romanesc nu s-ar folosi de dreptul sau de a-si infaptui unitatea nationala, s-ar arata nevrednic de timpurile care le traim si de insusirile nobile si fara pereche cu care este inzestrat; prin aceasta s-ar expune dispretului intregi lumi civilizate" . Insa, istoria poate fi construita si reconstruita, pentru ca puterea sa-si asigure privilegiile prin punerea in scena a trecutului sub forma mostenirii: ,,Nu sunt urmasul lui Ludovic al XVI-lea, ci al lui Carol cel Mare", avea sa rosteasca Napoleon in fata papei, in chiar dimineata incoronarii sale ca imparat la 2 decembrie 1804. - mitul eroului, care are inca un impact important in lumea moderna, accentueaza dimensiunea teatralitatii politicului. Eroul apare, actioneaza, provoaca adeziune, se incarca cu putere, el este Salvatorul. Surpriza, actiunea si succesul devin cele trei aspecte ale dramei care ii confera existenta. Eroul controleaza si supune fortele istorice reusind sa le determine sa aiba efecte pozitive; ,,daca as guverna un popor de evrei, as reinalta templul lui Solomon", afirma Napoleon Bonaparte in anul 1801. - arta persuasiunii, dezbaterea la care apeleaza sistemul democratic determina cultivarea capacitatii de a produce efecte ,,ce favorizeaza identificarea reprezentantilor cu reprezentatii". Propaganda, media, sondajele politice sunt tehnici noi ce furnizeaza dramaturgiei democratice cele mai puternice mijloace. Ele stimuleaza producerea de aparente, asociaza destinul oamenilor puterii cu calitatea imaginii lor publice.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
