Crize de comunicare și propagandă - Propaganda Federației Ruse

Folosită încă din Antichitate, propaganda este departe de a fi un concept învechit, revenind în ultimii trei ani în atenția opiniei publice, la nivel internațional. Unul dintre motivele principale ale acestui trend ascendent de popularitate este utilizarea propagandei de către Federația Rusă, ca instrument de influență în politica externă, în contextul unor evenimente importante: criza din Ucraina, alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii sau cele din Franța.

Federația Rusă utilizează propaganda pentru promovarea intereselor sale vitale în plan extern, mai ales în condițiile în care, experții din Occident nu au ajuns la un consens în ceea ce privește delimitarea conceptuală a activităților coordonate de la Moscova. În ceea ce privește activitățile Rusiei, strategiile de securitate occidentale, declarațiile liderilor politici sau rapoartele think-tank-urilor fac referire la propagandă, război informațional, măsuri active, maskirovka, război hibrid și amenințări asimetrice, concepte uneori suprapuse.

Termenul propagandă provine din latinescul „congregatio de propaganda fide” , un comitet de cardinali stabilit în 1622 de către Papa Grigore al XV-lea pentru a propovădui credința catolică în statele non-catolice. Ulterior, începând cu secolul al XVIII-lea, conotația termenului s-a extins și în sfera seculară.

Una dintre primele încercări de a teoretiza propaganda îi aparține lui Edward Bernays. Acesta o definește drept „efortul consistent și de durată de a crea sau modela evenimente pentru a influența relația dintre public și o organizație, idee sau grup” . Așadar, potrivit părintelui relațiilor publice, accentul cade pe abilitatea propagandistului de a influența prin modelarea realității. Propaganda este esențială atât pentru a distrage atenția cetățenilor ruși de la problemele interne, cât și pentru promovarea unei Rusii puternice în exterior, care să îi mascheze vulnerabilitățile.

Potrivit unui studiu realizat de RAND , se identifică patru caracteristici majore ale propagandei ruse: numărul mare de canale și mesaje transmise; capacitatea de a distribui fără rețineri adevăruri parțiale sau minciuni sfruntate; rapiditatea crescută, dublată de continuitate și repetitivitate; lipsa consistenței. Astfel, modelul este numit „jetul propagandei”, sintagmă ce descrie bombardarea efectivă a adversarului cu informații. (The Russian firehose of falsehood propaganda model ).

Transmiterea propagandei pe mai multe canale impune o coerență nu doar la nivelul conceptelor utilizate, ci și la nivel instituțional și ierarhic prin urmare este de evidențiat caracterul oficial al propagandei rusești. A fost semnalată implicarea unor funcționari de rang superior. De pildă, a fost vehiculat Aleksei Gromov, adjunct al șefului administrației prezidențiale (Russian influence abroad , ); prin întâlniri săptămânale cu reprezentanți ai mass-media, acesta impune temele care vor fi abordate în zilele următoare, cu respectarea implicită a liniilor trasate de Kremlin („Russiaˋs Propaganda Campaign Weakening Europe” ). Latura oficială a propagandei constă și în mesajele transmise de instituții publice. De exemplu, Ministerul Rus al Apărării a distribuit pe contul oficial de Twitter imagini din satelit prin care arătau efectele dezastruoase ale unor bombardamente americane lângă Mosul, soldate cu uciderea unor civili. Afirmația a fost infirmată de Washington, Centrul de Comandă al SUA negând implicarea în bombardamentele respective. Al treilea element oficial al mașinăriei de propagandă este reprezentat de preluarea unor știri false de către demnitari ruși, care îl reiterează, oferindu-i credibilitate. Un exemplu celebru este știrea falsă conform căreia o adolescentă din Germania, pe nume Lisa, a fost răpită și abuzată de imigranți musulmani. Deși informația a fost negată, ministrul de extern al Rusiei, Sergei Lavrov, a alimentat subiectul, susținând că „e clar că Lisa nu a decis voluntar să dispară pentru 30 de ore” („The Lisa Case” ).