Unele Considerații privind Conflictele Sociale

- momente principiale

- conflictele interetnice

- Consociativismul

- concluzii

În societăţile de tranziţie conflictele sociale au devenit o realitate a vieţii cotidiene. În aceste condiţii apare necesitatea cercetării naturii conf-lictelor sociale, cauzelor declanşării şi modalităţilor de aplanare ale aces-tora.

De remarcat faptul că pînă la sfîrşitul anilor 80 de problema conflic-telor în fosta U.R.S.S. ştiinţele socio-umane s-au preocupat în mod su-perficial. Astfel, conflictul era determinat drept “o ciocnire a forţelor con-trare, de interese, opinii şi păreri opuse; divergenţe grave, discuţii aprinse în stare să producă complicaţii şi luptă” . Modelul dezvoltării societăţii fără conflicte, care a existat în această perioadă, în noile condiţii social-is-torice şi politice s-a dovedit a fi ineficient, organele statale devenind ne-putincioase în faţa crizei politice totale ce a cuprins societăţile de tran-ziţie .

Dacă în perioada societăţii totalitare de tip sovietic problema conflic-telor n-a fost cercetată în toată amploarea ei, în Occident are loc o stu-diere multiaspectuală a teoriei conflictelor deja la sfîrşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Iniţial analiza conflictului ca problemă era centrată pe factorul social-psihologic, iar după cel de-al doilea război mondial apar o serie de lucrări în care conflictul politic este apreciat ca un fenomen caracteristic vieţii interne a societăţii. În opinia sociologului ger-man R.Dahrendorf , orice societate e supusă schimbărilor, iar pentru co-munitatea umană este necesară intersecţia diverselor opinii, conflicte, re-faceri, ceea ce asigură oamenilor libertatea. Prefacerile sociale sînt pre-zente peste tot şi fiecare element nou asimilat de societate contribuie la schimbarea ei. În fiecare colectivitate unii membri ai ei se supun altora. În consecinţă, societăţii îi este caracteristică atît inegalitatea socială, cît şi poziţia diversă a cetăţenilor faţă de împărţirea puterii. Aceasta determină şi deosebirile de interese, condiţionînd contradicţii, modificarea structurii societăţii în ansamblu. Concepţia acestui autor “modelul conflictual al so-cietăţii” este recunoscută de toată lumea ştiinţifică.

O concepţie similară promovează şi conflictologul american L.Co-ser , care susţine că societăţii îi este caracteristică inegalitatea socială, insatisfacţia psihologică permanentă a membrilor ei, iar de aici pornesc disensiunile dintre indivizi şi grupuri sociale ce duc spre conflicte. Au-torul consideră că conflictul din interiorul grupului social poate contribui la consolidarea acestui grup. Prin urmare, conflictul constituie o premisă necesară a dezvoltării societăţii şi de aceea el este funcţional pentru co-munitatea umană. Iată de ce concepţia lui poartă denumirea de teoria “conflictului pozitiv-funcţional”.

Printre savanţii notorii care consideră conflictul un fenomen univer-sal este şi sociologul american K.Boulding , care a elaborat şi funda-mentat teoria generală a conflictului. El socoate că toate conflictele au unele elemente comune şi studierea lor dă posibilitate forţelor sociale să controleze conflictele şi consecinţele lor. Totodată, acest autor susţine că conflictul este o parte inerentă a societăţii şi nu poate fi separată de ea.

Astăzi în literatura de specialitate se acceptă ideea potrivit căreia conflictul politic este un tip de interacţiune socială caracterizat prin stări antagonice sau de ciocniri de interese, idei, politici, programe, platforme. El este deci o stare extremă a acţiunii politice, o contrapunere a diverselor forţe politice într-o societate sau alta. Conflictul politic are nenumărate manifestări, de la expresii verbale de dezacord pînă la dispută fizică di-rectă. Fiind o expresie a mişcării permanente, o contradicţie perpetuă în-tre laturile sale, conflictul este un fapt constant al vieţii sociale, o cara-cteristică esenţială a structurii şi proceselor sociale. El mai poate fi con-ceput şi ca o distincţie sau un simptom al unei societăţi încă imperfect integrate .

Cercetătorul rus V.Speranski consideră conflictul o formă a inter-acţiunii oamenilor, grupurilor sociale, comunităţilor, instituţiilor prin in-termediul căruia acţiunile unei părţi, ciocnindu-se de interesele alteia, stă-bilesc realizarea scopurilor propuse de subiecţii sociali. Cu alte cuvinte, conflictul este o manifestare a contradicţiilor obiective şi subiective, ce se exprimă prin contrapunerea părţilor implicate în procesul social şi politic.

În opinia lui V.Amelin , conflicte politice sînt denumite acele di-sensiuni sociale, în care există o necorespundere dintre putere şi res-ponsabilitatea subiectului social. Asemenea conflicte există la toate trep-tele ierarhiei sociale.

În baza celor expuse se pot evidenţia cîteva momente principiale pri-vind subiectul abordat:

1. În literatura ştiinţifică continuă să predomine ideea că conflictul reprezintă prin sine un fenomen universal, caracteristic pentru toate sfe-rele vieţii sociale, iar acest fapt necesită definitivarea unei “teorii comune a conflictului”. Considerăm că o asemenea teorie este puţin probabilă. Actualmente putem vorbi doar despre statornicirea unei direcţii ştiinţifice speciale, a unei ramuri a ştiinţelor politice, în cadrul căreia examinării teoretice îi este supus un spectru larg de probleme ale acestui fenomen social.

2. Conflictul ca fenomen social continuă să fie determinat în lite-ratura din spaţiul ex-sovietic doar prin analiza factorilor şi caracteristi-cilor externe, în centrul atenţiei savanţilor conflictologi aflîndu-se doar dimensiunile formal-juridice. Conflictul este abordat drept un act sau o posibilitate a ciocnirii intereselor participanţilor, fiind slab reflectate con-ţinutul, anatomia şi caracterul funcţional al acestui fenomen.

3. În abordarea conflictului se atribuie însemnătate numai acelei am-bianţe, acelui cadru social, politic şi psihologic în care apar şi se dezvoltă disensiunile, studiindu-se doar funcţiile inerente ale conflictului şi com-portamentul părţilor implicate în confruntările sociale .

4. În analiza conflictelor se acordă o atenţie insuficientă disensiuni-lor sociale şi confruntărilor politice caracteristice societăţilor de tranziţie şi îndeosebi problemelor legate de lupta pentru putere dintre difeiţi su-biecţi sociali, de discordiile dintre verigile puterii de stat etc.

Acestea fiind spuse, în continuare ne vom referi la unele modalităţi de aplanare a conflictelor politice, în general, şi a celor etnice, în particu-lar.

Vom sublinia din capul locului că cele mai profunde conflicte poli-tice se încheie, de regulă, cu revoluţii şi deseori puterea politică trece din mîinile unui grup social în mîinile altuia. În rezultatul transformărilor po-litice profunde urmează o întreagă epocă de mari mutaţii social-economi-ce. Metoda revoluţionară de rezolvare a conflictelor politice nu numai în-lătură radical şi rapid barierele în calea progresului social, dar şi necesită de la societate un cost social foarte mare, urmată de puternice zguduiri sociale cu consecinţe imprevizibile.