Tratatul de la Maastricht

Decizia politică de realizare a unor reforme majore în Comunitatea Europeană a fost luată începând cu anul 1986, odată cu adoptarea Actului Unic European . Elaborarea acestuia, coroborată cu alte evenimete care avuseseră loc pe plan european au accelerat procesul de elaborare a Tratatului de la Maastricht. In urma unui proces de reflecţie comună, preşedinţia luxemburgheză a UE prezintă în iunie 1990 un “Proiect de Tratat de Uniune”, acesta devenind baza de negocieri pentru ceea ce avea să devină Tratatul de la Maastricht. Ulterior, presedinţia olandeză a modificat proiectul iniţial, prezentând o nouă versiune a acestuia în septembrie 1991. După mai multe dezbateri, Consiliul european de la Maastricht a aprobat în decembrie 1991 un text care prezenta modificări importante faţă de proiectele anterior menţionate. Acordurile de la Maastricht au fost adoptate la 7 februarie 1992, în cadrul Conferinţei interguvernamentale. Tratatul prevedea ca dată a intrării în vigoare 1 ianuarie 1993, dacă până la acea dată statele membre îndeplineau procedurile constituţionale de aprobare a Tratatului. Iniţial, Danemarca a refuzat aprobarea Tratatului, în urma referendum-ului din 2 iunie 1992, aprobându-l ulterior prin referendum-ul din 18 mai 1993 . Aprobarea Tratatului Uniunii Europene a necesitat numeroase acte de reformă constituţională în ţări precum Franţa, Spania, Portugalia şi Germania.

Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 se plasează dincolo de obiectivul economic iniţial al Comunitatii (realizarea unei pieţe comune). Tratatul marchează astfel trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei.

Tratatul a instituit o Uniune Europeană formată din cele 12 state membre ale Comunitatilor Europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania, la care au aderat apoi încă 15 state (în 1995: Austria, Finlanda şi Suedia, în 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, în 2007: Bulgaria şi România).

Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană are la bază trei piloni:

- Pilonul comunitar , înglobând cele trei comunităţi existente: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), a cărei denumire este schimbată în Comunitatea Europeană;

- Politica externă şi de securitate comună

- Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne .

Nivelurile de cooperare sunt diferite. Dacă în primul pilon, instituţiile jucau un rol important în luarea deciziilor, în foarte multe domenii fiind luate prin majoritate calificată, în cadrul pilonilor al doilea şi al treilea, cooperarea instaurată este de tip interguvernamental, rolul instituţiilor UE rămânând limitat.