Trasatura caracteristica a gandirii geopolitice este corelarea intre marile generalizari geografice cu cele istorice. In studiul diacronic al geografiei, propriu teoriilor geopolitice de la inceputul secolului XIX, istoria nu este conceputa ca o serie de cazuri unice si irepetabile sau ca un joc al intamplarii sau imprevizibilului, in care pozitia dominanta este cea a omului, ci ca un proces rational pe care stiinta trebuie sa-l interpreteze la scara mondiala in scopul facilitarii actiunii politice a statelor. Exact in termenii in care istoria este conceputa de curentele idealiste contemporane. Cursul istoriei este influentat de raporturile de putere, care nu se bazeaza doar pe factorii materiali sau naturali, ci si pe cei antropici si sociali, psihologici, culturali, ideologici, tehnologici etc. Teoriile geopolitice ale puterii continentale, cum sunt cele privind puterile maritima, peninsulara, aerospatiala, care au dominat prima parte a secolului XX, exercitandu-si influenta chiar si pe timpul razboiului rece, au fost puse in discutie de la sfarsitul confruntarii bipolare si de mutatiile calitative care s-au produs ca urmare a dezvoltarii tehnologice, care intotdeauna a dematerializat si deteritorializat fundamentele de putere si de bogatie, dislocand si schimband echilibrele politice, strategice si economice mondiale. Teoriile geopolitice examinate pornesc de la contrapozitia dintre uscat si mare, dintre puterile continentale si cele maritime, dintre popoarele zonelor temperate si cele din zonele reci si aride, punandu-se in optica specifica a intereselor politice ale statelor nationale sau a imperiilor aflate in competitie pentru controlul si dominatia lumii si tinand cont de mutatiile aparute in raportul de forte international si de evolutia tehnologica, mai ales in sectoarele telecomunicatiilor, transporturilor si tehnicii militare. Este vorba, de fapt, de teorii mai degraba politice decat geografice, care, in multe cazuri, incearca sa demonstreze ca sustin politica externa si militara determinate de ratiuni intamplatoare si, deci, in nici un caz, cu caracter geopolitic. Germanul FRIEDRICH RATZEL (1844-1904), care poate fi considerat fondatorul geografiei politice, concepe omul si natura drept componente ale unui unic proces tehnologic, in care ambele ocupa si dezvolta un rol esential. Geografia lui RATZEL este o filosofie darwiniana a spatiului, intrucat este insufletita de teoria evolutiei speciilor si luptei pentru supravietuire filtrata de-a lungul opticii sociale a lui HERBERT SPENCER. Intr-un altfel de proces, statul este perceput ca un organism biologic, dezvoltand un rol central. RATZEL ar fi dorit ca politicienii sa fi urmat obligatoriu scoala geografilor tocmai pentru a intelege semnificatul spatial al deciziilor lor. Inainte de a fi geograf, RATZEL era un patriot in slujba Germaniei, facand parte din Liga Pangermanica, Comitetul Colonial si al celui pentru dezvoltarea flotei, ultimul destinat sustinerii initiativelor amiralului von TIRPITZ de construire a unei marine militare de amploare, in masura sa se opuna celei britanice. RATZEL era un sustinator fervent al cuceririlor coloniale in Sud si al expansiunii comerciale si teritoriale spre Est. Refuza determinismul geografic, sustinand importanta vointei Statului in scopul realizarii unitatii dintre teritoriu si natiune. In conceptia sa, spatiul si frontierele nu sunt statice, ci intr-o continua dinamica. Alaturi de cele doua coordonate fizice - spatiul si dispunerea in raport cu care trebuiesc studiate fenomenele politice, exista, conform teoriei lui RATZEL un al treilea si cel mai important factor care valorizeaza datul cantitativ al spatiului si cel calitativ al pozitiei geografice. Este vorba aici de asa-zisul ,,sens al spatiului" (RAUMSINN), care inseamna ceva innascut, derivat din cultura si istoria fiecarui popor. Fiecare popor, spune RATZEL are nevoie de spatiu si din aceasta deriva conflictualitatea dintre diferite popoare si tendinta de expansiune teritoriala, precedata intotdeauna de cea comerciala. Totodata, el se plaseaza astfel la baza dezvoltarilor succesive ale geopoliticii. Trebuie subliniat ca in punctul esential al teoriei sale, deci in incercarea de individualizare a inamicului principal al Germaniei, intre Anglia si Rusia, RATZEL, asa cum va face in consecinta Hitler, va mininaliza Rusia, spre deosebire de traditia pangermana a scolii geopolitice din Munchen si de teoriile musoliniene ale ,,locului sub soare" si ,,statelor proletare", care individualizau ca principal inamic ,,puterile plutocratice anglosaxone". Politologul si sociologul suedez RUDOLPH KJELLEN (1864-1922) este primul care foloseste termenul de geopolitica si poate fi considerat un intermediar intre FRIEDRICH RATZEL si marea scoala geopolitica germana a lui KARL HAUSHOFER. KJELLEN este cel care a folosit prima data termenul ,,Geopolitik" in anul 1899, intr-un articol in legatura cu granitele Suediei. In mod succesiv el explica aici semnificatia termenului, definind geopolitica ca fiind una dintre cele cinci categorii care analizeaza tipurile de state si relatiile reciproce dintre acestea (celelalte patru fiind demopolitica, ecopolitica, sociopolitica si cratopolitica cu referire fiecare la factorii culturali, economici, sociali si, respectiv, institutionali). Gandirea lui KJELLEN a fost influentata si ea de darwinismul social, de filosofia idealista germana si de geografia politica a lui RATZEL. Aceasta combina geografia cu stiinta politica si considera Statul ca un organism teritorial viu, a carui esenta este constituita de putere, reluand si dezvoltand teze sustinute de Leopold von Ranke si Heirich von Tratschke. Conform parerii lui KJELLEN, geopolitica apartine domeniului stiintelor politice si nu al celor geografice si constituie una dintre cele cinci categorii analitice fundamentale ale Statului, in care populatia, teritoriul, societatea si ordinea institutionala interactioneaza pentru constituirea unei unitati organice. Geopolitica unifica alte elemente intr-un teritoriu determinat si este examinata sub trei aspecte: topopolitica, cu referire la pozitia unui Stat in raport cu alte state (Statul ,,tampon"; central sau periferic; statul maritim sau continental etc.); morfopolitica, cu trimitere la forma teritoriului Statului (preferabil, pentru coeziune statala fiind cel circular, cel mai dezavantajos fiind cel alungit); fizipolitica, cu referire la caracteristicile fizice si, in primul rand, la dimensiunile teritoriului. Geopolitica constituie osatura sau ,,corpul" Statului, care traieste doar in masura in care este dotat cu suflet si inteligenta. Acestora le corespund alte patru categorii analitice, fiecare impartita, la randul ei, in subcategorii: ,,demopolitica", care cuprinde ,,etnopolitica", ,,pletopolitica" (cu referire la entitatile populatiei) si ,,psihopolitica" (cu privire la caracterul si valorile poporului); ,,ecopolitica" se articuleaza in ,,emporopolitica" (sfera de influenta si de interese ale statului), ,,autarhopolitica" (gradul de autosuficienta) si ,,economopolitica" (structura si mecanismul economiei); ,,sociopolitica" cuprinde, la randul sau, ,,filopolitica" (structuri ale societatii) si ,,biopolitica" (sisteme si mecanisme ale raporturilor sociale); ,,cratopolitica" se imparte in ,,nomopolitica" (forma institutionala) ,,praxopolitica" (mecanisme institutionale) si ,,arcopolitica" (structuri interne de putere). Profund conservator si filogerman, KJELLEN considera ca natiunea constituie baza solidaritatii si coeziunii intre cetateni. Era convins de necesitatea ,,naturala" a victoriei germane in primul razboi mondial. Si-a mentinut parerea chiar si dupa infrangerea Germaniei, prezicandu-i revansa si sustinand ca doar prin germanizarea Europei s-ar putea ajunge la unificarea ei, indispensabila supravietuirii civilizatiei europene in competitia pe viata si pe moarte cu America si Asia Orientala. Teorii ale puterii continentale. De la teoria lui Mackinder la ,,SCOALA'' lui HAUSHOFER Teoriile puterii continentale sustin superioritatea uscatului asupra marii, deci a statelor care reusesc sa domine masa continentala euro-asiatica asupra puterilor maritime, fie periferice, cum sunt Europa si Japonia, fie externe, cum sunt Statele Unite. Acestea sunt in realitate o rationalizare a ,,chestiunii euro-asiatice", adica a unei posibile aliante ruso-germane, extins eventual cu Japonia, care a avut o influenta notabila asupra antagonismului ,,natural" anglo-german. Atat britanicul MACKINDER, cat si germanul HAUSHOFER subliniau ca o astfel de alianta ar fi schimbat istoria lumii, punand in genunchi stapanirea marii de catre englezi. Intr-adevar, in diferite momente ale secolului XX, alianta ruso-germana a fost pe punctul de a fi realizata: sprijinul german acordat Rusiei in razboiul contra Japoniei, pacea de la BREST-LITOVSK, Tratatul de la RAPALLO si Pactul Ribbentrop-Molotov fiind cele mai concrete.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
