Strategii de Securitate Națională a Romaniei

Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român şi un obiectiv fundamental al guvernării; ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul construcţiei europene, cooperării euroatlantice şi al evoluţiilor globale.

Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile şi interesele naţionale vitale, bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele domenii: starea de legalitate; siguranţa cetăţeanului; securitatea publică; prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări asimetrice; capacitatea de apărare; protecţia împotriva dezastrelor naturale, degradării condiţiilor de viaţă şi accidentelor industriale. Securitatea naţională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii europene şi euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.

Strategia, în sens larg, poate fi definită ca determinare a obiectivelor pe termen lung ale unei organizaţii ce vizează alegerea modurilor de acţiune şi de alocare a resurselor care vor permite atingerea acestor obiective. Pe de altă parte, strategia este ansamblul de decizii şi acţiuni referitoare la alegerea mijloacelor pentru a atinge obiectivele, având în vedere resursele şi mediul economic, politic, social. Trebuie reţinut faptul că strategiile sunt alegeri (opţiuni) referitoare la elemente importante, iar orizontul unei strategii, în general, se situează între 3-5 ani dar poate ajunge chiar şi la 10 ani. Există o diversitate de strategii. Printre acestea se află şi strategia militară. Aceasta este definită astfel: 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu conducerea tuturor forţelor armate de uscat, aer şi apă, pe toată durata războiului şi pe durata fiecărei campanii, organizând şi conducând operaţiile duse de mari grupări de forţe. 2. Ştiinţa conducerii luptei revoluţionare prin determinarea direcţiei principale a acţiunilor şi prin elaborarea planului de unire şi de utilizare justă a forţelor revoluţionare, a rezervelor revoluţiei. 3. Arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă.

În prezent, toate politicile de securitate ale statelor europene iau în calcul noile repere europene şi euro-atlantice de securitate.

Existenţa Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene constituie un prim reper european şi euro-atlantic, de o importanţă majoră. Prima este o organizaţie politico-militară ce îşi asumă roluri diverse în materie de apărare şi securitate colectivă, de luptă împotriva extremismului violent, în asigurarea păcii şi stabilităţii în lume. A doua este o organizaţie interguvernamentală economică, politică şi socială ce îşi asumă din ce în ce mai mult un rol activ în apărarea europeană comună, în prevenirea crizelor şi conflictelor regionale şi mondiale, în asigurarea păcii şi stabilităţii mondiale.

Apartenenţa României la NATO (2004) şi Uniunea Europeană (2007) este un reper european şi euro-atlantic semnificativ în fundamentarea strategiei militare a României. Aceasta presupune armonizarea strategiei militare a ţării noastre cu documente ale celor două organizaţii referitoare la apărarea şi securitatea colectivă, la apărarea europeană comună, la prevenirea crizelor şi conflictelor în lume, la asigurarea păcii şi stabilităţii regionale şi mondiale. În acest sens, elaborarea Strategiei militare a României trebuie să ţină seama de Noul concept strategic al NATO (adoptat la Summit-ul din noiembrie 2010 de la Lisabona) şi de Tratatul de la Lisabona (adoptat în decembrie 2009) cu privire la Politica de Securitate şi Apărare Comună.

Principalele riscuri şi ameninţări, de natură politică, economică, socială şi militară, capabile să pună în pericol siguranţa cetăţeanului şi securitatea naţională a României, valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şi euro-atlantice sunt: terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere (în prezent, specialiştii vorbesc de lupta împotriva extremismului violent, în cadrul căruia terorismul are un loc aparte); proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele regionale; criminalitatea transnaţională organizată; guvernarea ineficientă. Aceste riscuri şi ameninţări ce vizează securitatea naţională a ţării noastre sunt menţionate atât în Strategia de securitate naţională, cât şi în alte documente oficiale.