Strategia militară a României

CONCEPTUL DE SECURITATE MILITARA

La modul general, conceptual de securitate militara desemneaza o stare caracterizata prin lipsa pericolelor si amenintarilor la adresa existentei, dar si procesul de gestionare a actiunilor care concura la realizarea unei asemenea situatii. Ea trebuie realizata pentru ca o persoana, un grup de persoane, o societate sa poata actiona neîngradit pentru promovarea intereselor proprii, în conditiile respectarii normelor interne si internationale. Securitatea este, însa, un concept destul de greu de definit. Sunt, pe de o parte, elementele subiective, legate de perceptia celui care realizeaza analiza: mediul din care provine, cel de formare intelectuala/profesionala si cel în care actioneaza, propria scara a valorilor si intereselor, simpatiile si antipatiile personale. Exista, pe de alta parte, elementele obiective cum ar fi cele legate de pozitia actorului în slujba caruia se afla cel ce face analiza, atitudinea altor actori fata de o problema data, structura birocratica de la nivel national sau organizarea institutionala a relatiilor internationale.

Securitatea poate fi definita din perspectiva realista ca fiind un produs al puterii. Problemele de securitate, nationala sau internationala, s-au regasit din plin pe agenda publica a anului 2005. În primul rând opinia publica româneasca a fost confruntata cu probleme tinând de securitatea nationala, fie ca vorbim de rapirea ziaristilor români în Irak, posibile atentate teroriste în România, spionaj si actiuni subversive, masive inundatii sau aparitia gripei aviare în zonele adiacente Deltei Dunarii si sud-estului României. Dar în egala masura agenda publica a inclus dezbaterea unor chestiuni de securitate internationala, cele mai cunoscute fiind terorismul international, gestionarea situatiilor din Irak si Afganistan, problematica Marii Negre sau viitorul Balcanilor de Vest si în special al provinciei Kosovo. Anul 2006 este important pentru România nu numai pentru ca este anul garantarii integrarii în UE, dar este si anul când tara noastra ar putea avea prima strategie de securitate nationala, de inspiratie eminamente occidentala.

În perioada de început a Razboiului Rece dimensiunea esentiala a puterii era cea militara, cu componenta sa vitala, cea nucleara. Evolutia Razboiului Rece, evenimente precum criza rachetelor din Cuba si detensionarea internationala care a urmat, în paralel cu dezvoltarea economica fara precedent a Occidentului au dus la diversificarea dimensiunilor puterii, ulterior contând foarte mult puterea economica si, nu în ultimul rand, atractivitatea culturala. Conceptul de securitate a evoluat de la unul preponderent militar, agresiunea militara fiind principala amenintare pentru un stat, la unul multidimensional. Sfârsitul anilor ‘90 a dus la dezvoltarea unei întregi literaturi concentrate pe analiza acestei transformari, dintre care probabil ca Scoala de la Copenhaga (Barry Buzan si ceilalti) este cea mai cunoscuta. Disparitia URSS, un stat foarte puternic din punct de vedere militar, detinator al primei puteri nucleare din lume (ca megatonaj), avea sa se produca în urma unor probleme interne, în special sociale si economice. Asistam la consacrarea noului concept de securitate, multidimensional. Pe lânga dimensiunea militara, pentru securitatea unei tari dimensiunile politica, economica, societala si ecologica deveneau cel putin la fel de importante. Aparitia pe agenda de securitate a statelor a unor probleme precum crima organizata transfrontaliera, terorismul sau macropoluarea venea sa confirme justetea abordarii multidimensionale. Acest aspect nou, la rândul lui, determina evolutia spre demilitarizare a politicii de securitate nationala. Demilitarizarea îmbraca astazi mai multe forme: controlul civil si democratic, prezenta civililor în aparatele militarizate ale ministerelor (aparare, interne, servicii) si nu în ultimul rând prezenta la nivelul societatii civile a unui puternic corp de experti civili care au multiple posibilitati de a se exprima critic în probleme de securitate nationala si internationala, prin intermediul mass-media sau al organizatiilor neguvernamentale de tip „think-tank”. Un mare merit revine în acest sens mediului universitar occidental care a permis în mai multe rânduri democratizarea domeniului securitatii nationale, prin dezvoltarea domeniului studiilor strategice în anii ’60, a studiilor de securitate în anii ’80, iar mai nou a trecut la abordarea metodica a componentelor principale ale securitatii.

În primul rând o serie de evenimente internationale arata cât de relativ este totusi conceptul de putere, în special prin prisma dimensiunii sale militare. Cea mai puternica tara de pe glob, SUA, desi militar înregistreaza succese notabile în timpul razboiului din Vietnam, în final pierde din punct de vedere strategic si politic. SUA trebuie sa se retraga militar si pierde în favoarea lagarului comunist. În al doilea rând, aparitia a ceea ce s-a numit ulterior „probleme globale”, chestiuni precum saracia si subdezvoltarea, resursele naturale de importanta strategica (în special petrolul), poluarea de dimensiuni continentale sau chiar globale conving statele occidentale ca nici macar cei puternici nu mai pot gestiona singuri anumite probleme internationaleAsigurarea apararii României, în context aliat, reprezinta un proces continuu si complex extins asupra unui spectru larg de domenii, relatii si interdependente, destinat promovarii intereselor si obiectivelor de securitate ale statului, societatii si cetateanului, ea fiind definita si promovata, în corelare cu politicile specifice ale NATO si Uniunii Europene.