Statul

John A.Hall, profesor de sociologie la Universitatea Harvard și John G.Ikenberry, profesor de ştiinte politice la Universitatea Princeton, au încercat o analiză istorică a interacţiunilor puterii în stat cu alte surse ale puterii sociale, în vederea identificării momentelor cheie în care autonomia statului a afectat cursul istoriei. Rezultatul este lucrarea intitulată generic Statul, apărută in 1989 la Open University Press.

Cuvântul „stat” provine din latinescul „status rei publicae”, al cărui echivalent este „formă de guvernare”, specifică societăţii civilizate.

J. .Hall şi J. Ikenberry, propun o definiţie a statului în acelaşi timp instituţională şi funcţională. Este o definiţie compusă din trei elemente: Statul este o grupare de instituţii, conduse de personalul aparţinând statului; cea ma importantă instituţie este cea a mijloacelor de reprimare şi coerciţie; Aceste instituţii sunt situate în centrul unui teritoriu determinat geografic, la care se fac referire cu numele de societate; Statul monopolizează adoptarea legilor pe teritoriul său, ceea ce generează apariţia unei culturi politice comune.

Hall si Ikenberry analizează problema statului din perspectiva a trei abordări clasice: liberalismul, marxismul si realismul.

Liberalismul este o doctrină veche și are ca idee centrală individul, ce este considerat a fi sediul valorii morale. În acest tip de stat, puterea politică se manifestă în special prin intermediul legilor, elaborate de parlamente naţionale sub forma unui sistem de norme abstracte, raţionale. Statul liberal clasic, este marcat de trei mari structuri care vor configura distinctiv doctrina liberală: consolidarea relaţiilor capitaliste de producţie în economie; apariţia societăţii civile de tip individualist; hegemonia ideologică a raţionalismului de tip iluminist.

Marxismul consideră conflictul de clasă ca un dizolvant care va permite ”dispariția statului”. La baza dispariției viitoare a statului, marxism-leninismul punea teza integrării sociale perfecte, totale și definitive; integrarea avea să elimine alienarea, exploatarea și dominarea omului de către om și, implicit, intstrumentul acestora, statul și proprietatea particulară.

Realismul privește statul ca pe un fenomen secundar și consideră caracterul și forța acestuia ca rezultând din impactul forțelor sociale asupra sa. Realiștii insistă pe ideea că, în ceea ce privește activitățile interne ale statului, asigurarea ordinii, adică prevenirea abuzurilor și a terorii, este un bun din toate punctele de vedere. Prezența statului permite existența relațiilor sociale pașnice între societăți.

Originile statului

Primul stat recunoscut apare in Mesopotamia în jurul anului 3000 î.Chr. Liberalismul si marxismul susțin că modul de viață bazat pe vânătoare a devenit demodat și astfel a fost înlocuit de ”inventarea agriculturii”. Progresul de la gintă la trib se consideră că ar fi condus la formarea statului.

Liberalismul vede apariţia statului în termeni funcţionali: crearea unui organ menit să îndeplinească scopurile comune. Prin contrast, marxismul sugerează că statul este făcut de şi pentru prima clasă înregistrată de istorie. În contrast cu aceste teorii societale, teoria socială germană, care se apropie mult mai mult de realism, a propus o evaluare scurtă şi la obiect a apariţiei statului. Conform acestui punct de vedere, statul a rezultat din cucerirea militară, deseori a unei populaţii agrare stabile de către nomazi veniţi de departe.

Statele secundare s-au creat prin cuceriri militare. Astfel in jurul anului 2300 î.Chr a fost creat primul sistem imperial. După această dată apar tot mai multe state create pe baze militare care se ridică si prăbușesc cu regularitate.