State esuate, în stare de colaps

Introducere

Despre un stat se poate spune că este de "succes", în cazul în care susţine un monopol asupra folosirii legitime a forţei fizice în interiorul frontierelor sale. Atunci când acest lucru este rupt (de exemplu, prin prezenţa unor grupuri paramilitare, sau de terorism), însăşi existenţa statului devine dubioasă, iar statul devine un stat eşuat. Dificultatea de a determina dacă un guvern menţine "un monopol asupra folosirii legitime a forţei", înseamnă că nu este clar dacă statul este "eşuat" Această problemă de legitimitate poate fi rezolvată prin înţelegerea a ceea ce Weber explica în mod clar că numai statul a trebuie să deţină mijloacele de producţie necesare pentru violenţa fizică. Aceasta înseamnă că statul nu are nevoie de legitimitate pentru atingerea monopolului asupra mijloacelor de violenţă, dar avea nevoie de legitimitate în cazul în care utilizează aceste mijloace.

Se mai poate spune despre un stat că este eşuat atunci când acesta funcţionează ineficient şi nu este în măsură să aplice legile sale în mod uniform, din cauza ratei înalte a criminalităţii, corupţiei politice extreme, birocraţia impenetrabilă, ineficienţa judiciară, intervenţia militară în politică, în situaţii în care liderii tradiţionali exercită o putere mai mare decât statul pe un anumit domeniu, dar nu concurează cu statul.

Crisis States Research Centre spune că un stat este "eşuat" atunci când nu mai poate asigura stabilitate, siguranţă şi când statul nu mai are nici un control efectiv asupra teritoriului său şi a frontierelor sale. Un stat eşuat este unul care nu îşi mai poate asigura prin forţe proprii condiţiile de existenţă. Opusul unui "stat eşuat", este un "stat durabil", iar linia de a demarcaţie între aceste două condiţii este dificil de stabilit.

Slăbiciunea, eşecul sau colapsul unui stat

Statele slabe sunt definite drept acele state care nu au capacitatea de a furniza sau nu doresc să furnizeze unele dintre bunurile fundamentale asociate statalităţii: securitate fizică, instituţii politice leitime, management economic şi bunăstare socială Problema acestora nu este doar de capacitate ci şi de voinţă. Distingând între aceste două elemente, pot fi identificate patru tipuri de state:

1. State cu performanţe relativ bune: Senegal şi Honduras;

2. State slabe din punc de vedere al capacităţii, au voinţa de a furniza bunurile politice fundamentale: Mozambique, Timorul de est;

3. State care au mijloace, dar nu au voinţă, fiind corupte sau represive: Burma, Zimbabwe;

4. State care nu au nici capacitate, nici voinţa de a realiza funcţiile de bază ale statalităţii: Haiti, Sudan

Cauzele slăbiciunii diferă de la stat la stat. Este evident că sărăcia erodează capacitatea statului prin degradarea capitalului uman, împiedicarea dezvoltării instituţiilor şi pieţelor eficiente, crearea unui mediu favorabil guvernării corupte, alimentarea conflictelor. Deşi sărăcia accentuează sărăcia statului, slăbiciunea este consecinţă şi a deficitului altor capacităţi: lipsa de legitimitate politică, lipsa populaţiei, dar şi prin prezenţa conflictului şi a instabilităţii. Fiecare dintre aceste probleme de cacitate pot, la rândul lor, să exacerbeze sărăcia

În viziunea băncii Mondiale, statele slabe sunt denumite state fragile, iniţial ţări sub presiune cu venituri mici (LICUS – Low-income Countries under Stress). Acestea sunt caracterizate prin politici, instituţii şi guvernare slabe şi sunt tipologizate pe baza a două criterii economice: venitul pe cap de locuitor, conform Standardelor Asociaţiei pentru Dezvoltare Internaţionlă, şi gradul de performanţă, conform rating-ului CPIA (Country Policz and Institutional Assessment). Conform acestor criterii, se poate vorbi despre:

- State fragile „în esenţă”: Angola, Burundi, Cambogia, Congo, Republica democrată Congo, Eritrea, Kosovo, Sudan;

- State fragile “sever”: Afganistan, Republica central Africană;

- State “marginale”: Liberia, Myanmar, Somalia, Zimbabwe.

În ceea ce priveşte eşecul, acesta este înregistrat atunci când statul respectiv nu poate furniza decât o cantitate foarte mică de bunuri politice esenţiale. Aceste state îşi pierd treptat rolul de furnizori principali de bunuri politice în favoarea unor actori nonstatali sau chiar a unor ”lorzi ai războiului”. Astfel, un stat eşuat este o formă de organizare politică lipsită de conţinut care nu este capabilă sau nu doreşte să îşi îndeplinească obligaţiie fundamentale ce îi revin ca stat-naţiune în lumea contemporană. Într-un asemenea stat, instituţiile sunt defectuase, dezbaterea democratică este absentă, juridicul este derivat din executiv şi nu independent, cetăţenii ştiu că nu se pot baza pe sistemul judiciar, birocraţia şi-a pierdut simţul