Rolul factorului social în evolutia omului dreptate și prejudecăți

Dacă privim din perspectiva teoriei lui Darwin în ce privește evoluția speciilor am fi înclinați să afirmăm că Omul este o sumă de mutații genetice care în final au avut ca rezultat pe Homo Sapiens. Teoria nu este lipsită de suport științific și de dovezi materiale, dar suferă unele neajunsuri în aceea că nu explică cauzele care au dus la tranzițiile între diverse specii de hominizi. În lucrarea studiată se face referire doar la Omul de Neanderthal și Omul Modern (Homo Sapiens) fără a mai aminti de celelalte verigi intermediare ale lanțului dintre maimuțele primate și om.

Se afirmă că leagănul lui Homo Sapiens este Marele Rift African. În fapt aici este legănul apariției hominizilor conform descoperirilor arheologice. Este simplu de emis ipoteza că în aceeași arie geografică apar toate speciile de hominizi. Întrebarea logică care se naște este următoarea: dacă toate speciile de hominizi au ca loc de naștere aceeași zonă geografică după care au migrat, cum de apar modificări esențiale între speciile de hominizi dacă toate au apărut în același loc?

Se știe că apariția unor situații limită cer un răspuns imediat. Pentru aceasta este nevoie de o logică bazată pe experiență și găsirea soluțiilor printr-o analiză efectuată într-un timp scurt.

Pentru populațiile hominide sedentare care au rămas în aria geografică a Marelui Rift African situațiile limită apareau destul de rar, viața lor se poate spune că-și urma cursul oarecum monoton. Așadar, lipsa provocărilor a limitat evoluția spectaculoasă a acestor hominizi.

Mai plauzibilă ar fi ideea apariției modificărilor genetice asociate cu dezvoltarea gândirii la populațiile migratoare, care se confruntau zilnic cu situații limită, cu provocări, fiind puse în situația de a lua hotărâri majore într-un timp foarte scurt (schimbarea locului de campare, deplasarea în necunoscut etc.) De fapt aceste calități de curiozitate, dorința de mișcare, de schimbare au împins civilizația umană înainte. Populațiile sedentare fizic și mental au fost condamnate ușor, usor la dispariție.

În lucrarea Sapiens autorul consideră că factorul primordial care a dus la evoluția umană și diferențierea lui Homo Sapiens față de Omul de Neanderthal a fost limbajul imaginativ și complex. Ideea are un sâmbure de adevăr dar nu numai limbajul complex a dus la apariția Omului Modern. Bârfa cum o denumește autorul a avut rolul ei în dezvoltarea comunităților locale, dar de aici până la salturile spectaculoase făcute de omenire este un drum lung. Dacă asociem bârfa cu dorința de comunicare atunci se poate spune că bârfa a avut un rol dominant în dezvoltarea umană.

Probabil că dorința de comunicare, de a împărtăși necazurile și bucuriile a fost un factor puternic în definirea omului ca animal social. Din punct de vedere fiziologic dezvoltarea gândirii este strâns legată de modificarea alimentației. Modificarea alimentației a fost un proces îndelungat care s-a produs datorită modificărilor climatice. La început omul a fost mai mult culegător, prin modificarea climei (răcire) a trebuit sa-și schimbe obiceiurile alimentare, usor dintr-un animal vegetarian a devenit carnivor. Alimentația de origine animală, bogată în proteine a dus treptat la dezvoltarea cortexului cerebral. Dacă acest aspect este specific și Omului de Neanderthal, la Homo Sapiens apare ceva în plus - prepararea cărnii și conservarea ei. În acest moment maxilarele devin mai mici, fac loc dezvoltării creierului, apar pe cortex centri noi care trebuie să proceseze noile informații (întrebări) pe care și le pune Omul Modern.