Relația stat-putere de stat

Extras din referat Cum descarc?

Puterea1) este capacitatea, insusirea, posibilitatea fizica, morala, intelectuala, politica, militara, economica de a-si impune vointa fata de oameni sau natura. In functie de subiectul detinator al puterii, mijloacele folosite si obiectul exercitarii acesteia, putem distinge: putere politica, putere de stat, putere militara, putere economica etc. Spre exemplu, puterea de stat se realizeaza prin mijloace specifice, inclusiv forta de constrangere, prin autoritati, functii si functionari publici, intr-un sistem de legi.
C.G.Rarincescu arata ca notiunea de putere are trei sensuri. Intr-un prim sens, cuvantul putere desemneaza notiunea de functie, de activitate speciala; spre exemplu, se spune - puterea legislativa se exercita de Parlament. In al doilea sens, cuvantul putere vizeaza notiunea de organ, de ex. cand se face referire la puterea executiva care prin excesul de ordonante, incalca domeniul puterii legiuitoare2). In al treilea sens, prin cuvantul putere se vizeaza elementele constitutive ale vointei nationale intrucat aceasta poate fi fractionata in anumite elemente ce pot fi delegate si incorporate intr-un anumit organ respectiv serviciul public care exercita functii corespunzatoare.
Fiind si dovedindu-se a fi categoria cheie in organizarea statala a societatii umane, puterea (in sensul cuceririi sau aproprierii sale) a fost si ramane scopul fundamental al revolutiilor, miscarilor si convulsiilor sociale, din aceasta rezultand (sau acestea sunt rezultatul) legatura stransa cu categoriile popor si natiune. Uneori, categoria putere este exprimata prin cea de suveranitate. Astfel, constitutiile stabilesc ca suveranitatea (sau puterea) apartine poporului. In acest fel sunt redactate constitutiile Spaniei (art. 1 pct. 2), Frantei (art. 3), Romaniei (din anii 1948 art. 3 si 1965 art. 2) si altele. Alte constitutii folosesc expresia de suveranitate care apartine natiunii sau emana de la natiune. Constitutia actuala a Romaniei prin art. 2 stabileste ca "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care se exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum." De aici rezulta doua constatari: prima priveste legatura intre categoriile si fenomenele popor, natiune, putere de stat, puteri publice, iar cea de-a doua priveste 
1)V.Dabu. Responsabilitatea juridica a functionarului public. Teza de doctorat p.4. "Oricum etimologia termenului "putere" exprima numai in parte sensul sau politic, care nu este capacitatea de a face, ci puissance "capacitatea de a face sa se faca"(pouvoire de faire faire)... Astfel, puterea ordona, iar puterea statului impune comenzi sustinute prin monopolul legal al fortei." Giovani Sartori. Teoria democratiei reinterpretate. Colegiul Polirom. 1999.p.181.
2) O ordonanta de urgenta este susceptibila de a fi neconstitutionala atunci cand nu sunt indeplinite conditiile de "urgenta" impuse de Constitutie.
formularile extrem de nuantate cu care se opereaza, precum cele de putere, puteri publice, suveranitate, suveranitate nationala (care in fond exprima acceeasi categorie) sau cele ce "rezida in natiune", "apartin natiunii", "apartin poporului"
1.Totusi, poporul si statul sunt subiecte distincte de drept. Dupa Giovani Sartori conceptul de popor este folosit in cel putin 6 acceptiuni 3):
1. Popor inseamna, literalmente, toata lumea;
2. Popor inseamna o parte majoritara indeterminata; marea parte a 
multimii;
3. Popor inseamna clasele inferioare ;
4. Popor ca entitate indivizibila, ca intreg organic;
5. Popor ca mare parte exprimata prin principiul majoritatii absolute;
6. Popor ca mare parte exprimata prin principiul majoritatii limitate.
Credem ca ceea ce intereseaza in primul rand, respectiv satisfacerea intereselor publice, ar trebui avut in vedere la clarificarea acceptiunii de popor. Ideal ar fi ca prin popor sa se inteleaga toata lumea dar, cel putin pentru mult timp, va fi foarte greu sa se opereze cu aceasta acceptiune. 
Satisfacerea intereselor intregului popor pare o utopie avand in vedere multitudinea si diversitatea acestora. De aceea,se lucreaza cu conceptul de interese generale, notiune care presupune interesele esentiale, importante pentru toti, ceea ce nu inseamna ca se satisfac in totalitate interesele tuturor, chiar daca unii le considera esentiale numai pentru ei. Deci, este dificil sa stabilim ce este esential pentru toti; practica a demonstrat ca aceasta o pot hotari cei mai multi plecand de la majoritatea simpla, pana la limita maxima-intregul popor. In viata pot aparea diferente intre opiniile majoritatii simple si ale majoritatii calificate in stabilirea si definirea intereselor generale ale societatii. In astfel de situatii socotim ca opinia majoritatii calificative este mai aproape de vointa poporului daca aceasta ia in considerare si drepturile minoritatii4). In anumite situatii majoritatea simpla hotaraste, dar aceasta numai in limitele si domeniile stabilite conform vointei exprimate prin referendumul popular, cat si prin reprezentantii societatii din Adunarea Constituanta atunci cand aproba Constitutia. De exemplu, o lege ordinara poate fi aprobata in Parlament de majoritatea simpla a parlamentarilor dar, aceasta se face in baza unei Constitutii, votata de o majoritate calificata si prin referendumul popular. Chiar statul si puterea sa, inclusiv dimensiunile acesteia, trebuie sa isi aiba sorgintea in Constitutia votata atat de Adunarea Constituanta cat si prin referendumul popular.
Notiunea de "stat", asa cum am vazut, cunoaste doua acceptiuni:
Ca trasaturi generale ale puterii de stat retinem:


Fisiere in arhiva (1):

  • Relatia Stat-Putere de Stat.doc

Imagini din acest referat Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).


Descarcă aceast referat cu doar 5 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un cod promo pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare și codul promo. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi e-mail-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:


* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!