Recenzie - On high hopes and disappoinment - The broken promises of the 2014 European elections

Speranțele mari și pretențiile "entuziaste" ale renașterii europene au înconjurat organizarea alegerilor europene din 2014. În perioada 22-25 mai 2014, cetățenii europeni din cele 28 de state membre ale UE și-au exprimat votul în alegerile pentru cei 751 de membri ai Parlamentului European. Deși competențele PE au crescut constant în ultimele decenii, creșterea puterilor PE nu a îmbunătățit nivelul de aprobare al PE în rândul cetățenilor europeni. Ratele electorale de participare la vot arată o scădere constantă în toate democrațiile europene. Mai recent, intrarea în vigoare a noilor seturi de reguli și a prerogativelor Parlamentului European le-a oferit deputaților competența de a sparge lanțul de nemulțumire față de instituțiile UE. În 2014, pentru prima dată în istoria Uniunii, statele membre au trebuit să "ia în considerare" rezultatele alegerilor europene în numirea președintelui Comisiei Europene2. Procedura a limitat pârghia Consiliului European în negocierea numirii viitorului șef al Comisiei și a creat noi oportunități de unificare și personalizare a cursei electorale europene.

Cu câteva luni înainte de alegeri, familiile de partide europene au indicat potențialii lideri ai Comisiei. Nominalizanții pentru această poziție neelectivă au anunțat totuși că se vor "desfășura" pentru birou și că vor desfășura campanii electorale în toate democrațiile europene. Strategia condusă de partid a contestat concepțiile canonice privind profilul tehnocratic al Comisiei Europene3, dar, în același timp, a avut potențialul de a promova mecanismele de "reprezentare" semnificative4. În acest sens, procedura de numire a președintelui Comisiei, bazată pe majoritatea aleasă direct de PE, a adus mai multă legitimitate concurenței electorale, transformând simbolic Comisia într-un echivalent funcțional al unui executiv european. Fabricarea mecanismelor de nivelare în alegerile pentru PE, cursa virtuală pentru numirea șefului Comisiei, sa bazat în primul rând pe voința politică a liderilor europeni. Nicio garanție instituțională nu a garantat "liderul" în alegeri, numirea actuală a biroului5. Transformarea procedurilor de recrutare a Comisiei Europene sa axat pe reproducerea la nivel european a experiențelor politice la nivel național sau, cel puțin, crearea iluziei practicilor simetrice atât în alegerile europene, cât și în cele naționale. Interpretarea de către partidele europene a Tratatului de la Lisabona a introdus răspunsuri adaptate la afirmațiile actuale referitoare la deficitul democratic al UE. Până în prezent, un bogat corp de literatură a capturat "lipsa de legitimitate" a UE și manifestările sale: declinul structural al participării la alegerile pentru Parlamentul European, recenta lipsă de încredere în instituțiile europene și consolidarea vocii eurosceptice. Au fost prezentate mai multe justificări alternative pentru a clarifica această atitudine de "dezamăgire cu Europa".

În primul rând, lipsa de interes pentru competițiile UE sa bazat pe specificul instituțiilor europene și pe lipsa unei legături directe între așteptările alegătorilor și prerogativele PE. Mai exact, pentru unii autori6, cetățenii europeni nu percep problemele aflate sub jurisdicția PE ca fiind decisive pentru standardele lor de viață. Având în vedere extinderea continuă a competențelor PE, această explicație rămâne totuși paradoxală. De la sfârșitul anilor 80, Parlamentul a beneficiat de o creștere a rolurilor formale (prerogative bugetare și legislative, stabilirea de forme avansate de supraveghere a activității Comisiei Europene7). În consecință, lipsa de interes pentru alegerile europene și dezamăgirea cu instituțiile UE este mai puțin dependentă de importanța aspectelor discutate pe arena europeană și mai mult legate de lipsa de cunoștințe a cetățenilor cu privire la afacerile europene. Politica europeană nu oferă alegătorilor alegeri clare și semnificative. Cea de-a doua explicație majoră a deficitului democratic al UE se referă la binecunoscuta teză electorală "de ordinul doi". Cercetătorii au denunțat continuu articularea hibridă a regimului UE. Aranjamentele instituționale europene nu permit articularea majorității parlamentare tradiționale și apariția unui nou executiv. Atât cetățenii, cât și mass-media au un mic stimulent să participe la procesele electorale. Dimpotrivă, alegerile pentru PE devin repetiții pentru competițiile la nivel național sau oportunități de sancționare a performanțelor guvernelor naționale. Partidele naționale au monopolul în alegerea candidaților din Parlamentul European și în alegerile europene pe baza unei agende conduse la nivel național.

Reelecția deputaților europeni rămâne direct dependentă de relația cu conducerea partidului național și cu sprijinul pentru circumscripția locală. În mod simetric, cetățenii continuă să-și exprime preferințele electorale prin evaluarea performanțelor partidelor naționale în birourile publice