Sperantele mari si pretentiile "entuziaste" ale renasterii europene au inconjurat organizarea alegerilor europene din 2014. In perioada 22-25 mai 2014, cetatenii europeni din cele 28 de state membre ale UE si-au exprimat votul in alegerile pentru cei 751 de membri ai Parlamentului European. Desi competentele PE au crescut constant in ultimele decenii, cresterea puterilor PE nu a imbunatatit nivelul de aprobare al PE in randul cetatenilor europeni. Ratele electorale de participare la vot arata o scadere constanta in toate democratiile europene. Mai recent, intrarea in vigoare a noilor seturi de reguli si a prerogativelor Parlamentului European le-a oferit deputatilor competenta de a sparge lantul de nemultumire fata de institutiile UE. In 2014, pentru prima data in istoria Uniunii, statele membre au trebuit sa "ia in considerare" rezultatele alegerilor europene in numirea presedintelui Comisiei Europene2. Procedura a limitat parghia Consiliului European in negocierea numirii viitorului sef al Comisiei si a creat noi oportunitati de unificare si personalizare a cursei electorale europene. Cu cateva luni inainte de alegeri, familiile de partide europene au indicat potentialii lideri ai Comisiei. Nominalizantii pentru aceasta pozitie neelectiva au anuntat totusi ca se vor "desfasura" pentru birou si ca vor desfasura campanii electorale in toate democratiile europene. Strategia condusa de partid a contestat conceptiile canonice privind profilul tehnocratic al Comisiei Europene3, dar, in acelasi timp, a avut potentialul de a promova mecanismele de "reprezentare" semnificative4. In acest sens, procedura de numire a presedintelui Comisiei, bazata pe majoritatea aleasa direct de PE, a adus mai multa legitimitate concurentei electorale, transformand simbolic Comisia intr-un echivalent functional al unui executiv european. Fabricarea mecanismelor de nivelare in alegerile pentru PE, cursa virtuala pentru numirea sefului Comisiei, sa bazat in primul rand pe vointa politica a liderilor europeni. Nicio garantie institutionala nu a garantat "liderul" in alegeri, numirea actuala a biroului5. Transformarea procedurilor de recrutare a Comisiei Europene sa axat pe reproducerea la nivel european a experientelor politice la nivel national sau, cel putin, crearea iluziei practicilor simetrice atat in alegerile europene, cat si in cele nationale. Interpretarea de catre partidele europene a Tratatului de la Lisabona a introdus raspunsuri adaptate la afirmatiile actuale referitoare la deficitul democratic al UE. Pana in prezent, un bogat corp de literatura a capturat "lipsa de legitimitate" a UE si manifestarile sale: declinul structural al participarii la alegerile pentru Parlamentul European, recenta lipsa de incredere in institutiile europene si consolidarea vocii eurosceptice. Au fost prezentate mai multe justificari alternative pentru a clarifica aceasta atitudine de "dezamagire cu Europa". In primul rand, lipsa de interes pentru competitiile UE sa bazat pe specificul institutiilor europene si pe lipsa unei legaturi directe intre asteptarile alegatorilor si prerogativele PE. Mai exact, pentru unii autori6, cetatenii europeni nu percep problemele aflate sub jurisdictia PE ca fiind decisive pentru standardele lor de viata. Avand in vedere extinderea continua a competentelor PE, aceasta explicatie ramane totusi paradoxala. De la sfarsitul anilor 80, Parlamentul a beneficiat de o crestere a rolurilor formale (prerogative bugetare si legislative, stabilirea de forme avansate de supraveghere a activitatii Comisiei Europene7). In consecinta, lipsa de interes pentru alegerile europene si dezamagirea cu institutiile UE este mai putin dependenta de importanta aspectelor discutate pe arena europeana si mai mult legate de lipsa de cunostinte a cetatenilor cu privire la afacerile europene. Politica europeana nu ofera alegatorilor alegeri clare si semnificative. Cea de-a doua explicatie majora a deficitului democratic al UE se refera la binecunoscuta teza electorala "de ordinul doi". Cercetatorii au denuntat continuu articularea hibrida a regimului UE. Aranjamentele institutionale europene nu permit articularea majoritatii parlamentare traditionale si aparitia unui nou executiv. Atat cetatenii, cat si mass-media au un mic stimulent sa participe la procesele electorale. Dimpotriva, alegerile pentru PE devin repetitii pentru competitiile la nivel national sau oportunitati de sanctionare a performantelor guvernelor nationale. Partidele nationale au monopolul in alegerea candidatilor din Parlamentul European si in alegerile europene pe baza unei agende conduse la nivel national. Reelectia deputatilor europeni ramane direct dependenta de relatia cu conducerea partidului national si cu sprijinul pentru circumscriptia locala. In mod simetric, cetatenii continua sa-si exprime preferintele electorale prin evaluarea performantelor partidelor nationale in birourile publice
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
