Războiul rece 1945-1990

Dupa al II-lea Razboi Mondial, lumea si mai ales Europa au stat parca suspendate intre o pace imposibila si un razboi improbabil.

Parerile istoricilor sunt convergente in mai multe privinte, si anume: ca este vorba de o stare conflictuala globala, care ia forma unei paci ratate printr-un razboi nedeclarat; de un razboi civil al rasei umane; de un razboi intre sisteme social – politice; de un razboi al nervilor, care creeaza o situatie in care nu este vorba nici de razboi, nici de pace sau de o stare de pace prin teroare. Se admite, de asemenea, ca s- a evitat, totusi, al III-lea Razboi Mondial si ca aceasta s-a realizat printr-un comportament conditionat al celor doua superputeri protagoniste (SUA si URSS), fiecare aflandu-se sub povara propriului imperiu.

Aceste aspecte le curpindem, de regula, in sintagma Razboi Rece, una de o complexitate remarcabila, incluzand si ambiguitati, si aspecte controversate. Este suficient sa spunem ca analiza oricarei probleme a relatiilor international intre anii 1945 si 1991 nu se poate sustrage controversarii implicatiilor Razboiului Rece si motivul este ca razboiul rece caracterizeaza o etapa a sistemului relatiilor international: este un mod de a fi al acestui sistem.

Razboiul rece a cuprins planeta mai complet decat celelalte razboaie ale secolului, dar nu a inregistrat in toate zonele aceeasi intensitate.

Asadar, este vorba de o stare conflictuala instalata in relatiile internationale si care trebuie evaluate in mai multe dimensiuni, dintre care amintim, intr-o ordine, ea insasi semnificativa: dimensiunea ideologica, psihologica si cea militara. Toate trei sunt reperabile in analiza razboiului rece; nici una nu da seama prin ea insasi de esenta fenomenului. Iata, de exemplu, exista dimensiunea militara, concretizata in cursa aberanta a inarmarii, inclusiv si mai ales a inarmarilor nucleare. Dimensiunea psihologica se contureaza mai ales in corelatie cu aceasta cursa a inarmarilor; or, tocmai neimplinirea – din fericire pentru planeta si pentru speta umana – acestei dimensiuni militare lasa caracterizarea de razboi “rece” in opozitie cu cel “cald”, din care lumea abia iesise: al II-lea Razboi Mondial.

Daniel Yergina plaseaza originea fundamentala a razboiului rece “in interesele si pozitiile statelor- natiune, unitati de baza ale politicii internationale”, schimbarea de perspective este evidenta si trimite la una dintre urmarile razboiului rece: erodarea ideii de suveranitate nationala, mai ales in Europa, axa spatial fundamentala a fenomenului si spatiu care “a inventat lagarele de concentrare si statul-natiune organizat pentru razboi”.

Cei mai multi cercetatori ai fenomenului il plaseaza dupa al doilea razboi mondial; il vad ca pe o rezultanta si o prelungire a acestuia, reactivand astfel intrebarea remarcabila a lui A.J.P. Taylor in legatura cu legatura cu razboaiele sec XX: cum sfarsesc razboaiele? Intre 1945 si 1947 exista declaratii care duc la recunoasterea existentei oficiale a razboiului rece. De asemenea, la sfarsitul anilor ’80, dupa 1989, se recunoaste existenta faptelor si a declaratiilor care indreptatesc apercierea ca razboiul rece a luat sfarsit, sfarsitul avand tot un character procesual.

Ca urmare, perioada dintre 1945 si 1990 se constituie intro faza cu totul speciala a relatiilor international, specificul fiind dat de tensiunile acumulate intre cele doua superputeri recunoscute drept protagoniste ale razboiului rece: Statele Unite si Uniunea Sovietica. Ambele superputeri pot fi indreptatit considerate ca situandu-se in traditia europeana. Ele constituie aliante – adevarate imperii – care, s-a scris, se comporta ca veritabile baraje hidrotehnice gata sa cedeze in anumiti paramentri de presiune; in cadrul acestor aliante exista initiative si presiuni care, prin compunere, dau configuratia razboiului rece.

La rigoare, este vorba de un razboi; de unul nedeclarat si nefinalizat; neincheiat ca un tratat si, ca urmare, caracterizat drept “rece”. Esenta razboiului a fost concentrata de Karl von Clansewitz (1780-1831) intro definitie adeseori citata: <<un act de violent destinat sa convinga adversarul sa se supuna vointei noastre. Violenta, adica violent fizica, este deci mijlocul; scopul este impunerea vointei noastre>>

“Partile beligerante” exercita reciproc presiuni enorme. Natura acestor presiuni este complexa; intensitatea difera de la un moment la altul. Astfel se explica faptul ca nu este impropriu sa vorbim despre mai multe razboaie reci in unul singur; de existenta unor moment de tensiune maxima , gata sa determine alunecarea spre al treilea razboi mondial; de existenta perioadelor de relative acalmie, de-a lungul carora partea sovietica a argumentat necesitatea coexistentei pasnice, fara ca aceasta sa insemne sfarsitul razboiului rece.

De cea mai mare importanta sunt presiunile ideologice si cele militare, presiuni care ne permit sa vorbim despre dimensiunea ideologica si militara a razboiului rece. Daca aceste presiuni sunt reciproce, cele mai discutate sunt cele exercitate de Uniunea Sovietica asupra Occidentului.

“Beligerantii” razboiului rece nu exercita numai presiuni ideologice, ci si militare. De aici rezulta dimensiunea militara si, printr-o combinative interesanta, dimensiunea psihologica a fenomenului. Cum razboiul rece ramane “rece”, adica fara operatiuni militare de amploare