Războiul italo-etiopian

I. Lupta Eroică a poporului etiopian. Ecoul ei internaţional

În momentul invaziei italiene, Etiopia era un stat cu structuri feudale cu multe rămăşiţe anacronice în economie, în organizarea socială, politică şi administrativă. Aceste con¬diţii interne făceau, se înţelege, foarte dificilă, în ciuda ab¬negaţiei, bărbăţiei şi eroismului poporului, mobilizarea tuturor resurselor umane şi materiale ale ţării împotriva unui adver¬sar mult superior ca potenţial economic şi militar .

Începînd din 1929, atunci cînd interesul Italiei pentru Etiopia a devenit activ, guvernul etiopian a trecut la o serie de măsuri care reflectau o grijă sporită pentru îmbunătăţirea organizării şi pregătirii militare ca : repatrierea din Kenya a etiopienilor care serviseră în unităţile de puşcaşi King's African Rifles, încredinţarea instruirii Gărzii imperiale unei misiuni militare belgiene conduse de maiorul Dothee, înfiin¬ţarea în 1934, cu concursul generalului suedez, Eric Virgin, a unei şcoli de cădeţi pentru formarea cadrelor de ofiţeri autohtoni. în ajunul războiului aşa cum rezultă din in¬formaţiile italiene armata etiopiana nu făcuse încă, nici sub raportul organizării, nici sub cel al dotării, în sensul modern al acestor noţiuni, prea mari progrese .

Ea putea însă conta pe elementul om, care, se preciza în aceste infor¬maţii, este cumpătat, rezistent, preocupat de onoarea sa, iar, în focul luptei, dispreţuitor pînă la inconştienţă în faţa morţii. Trebuie să recunoaştem că acest admirabil curaj uman şi înaltul spirit' de sacrificiu specifice luptătorilor etio¬pieni, reprezentau încă prea puţin în faţa loviturilor a zece divizii (care vor deveni curînd şaptesprezece), modern în¬zestrate şi comandate, susţinute de o aviaţie excelentă, de artilerie de toate calibrele, de aruncătoare de flăcări şi, ca şi cum aceasta n-ar fi fost de ajuns, de tot felul de lichide speciale. După aceleaşi informaţii din sursă italiană, pe care etiopienii le-au considerat totdeauna exagerate, armata etiopiana putea conta în ajunul conflictului pe 350 000 oa¬meni, din care doar un sfert fuseseră instruiţi din punct de vedere militar, 450 000 de puşti de toate tipurile şi vîrstele, 2 000 mitraliere grele şi uşoare, 200 tunuri vechi cu afet rigid, circa 50 tunuri antiaeriene de tipul Oerlikon şi tunuri de 75 Schneider şi Wickers, 14 avioane din care numai 8 în funcţiune, dar neînarmate, vreo 15 automobile blindate Ford şi care armate Fiat-3000. Trupele Gărzii imperiale erau echipate cu uniforme cachi de model belgian afară de chipie care erau de producţie japoneză. Restul armatei era echipat în cămăşi albe, ţinte ideale pentru inamic. Toate acestea îl îndreptăţeau, fireşte, pe împărat să declare că Etiopia nu-şi putea propune să facă un război modern, în sens european, armamentul ei de artilerie, de mitraliere fiind deri¬zoriu. Cu toate acestea, Etiopia a trecut la mobilizarea forţelor sale armate abia la 28 septembrie 1935. Această întîrziere pare să se fi datorat, în afara dificultăţilor de ordin intern de care vorbeam mai sus, şi încrederii (care s-a do¬vedit a fi exagerată) a guvernului etiopian în capacitatea Societăţii Naţiunilor de a împiedica agresiunea .

Informaţii din sorginte italiană, mărturiile sau amintirile celor implicaţi în desfăşurarea evenimentelor, ca şi scrierile apologetice de mai tîrziu, unele chiar foarte recente, în¬cearcă nu numai să justifice agresiunea fascismului italian împotriva Etiopiei, dar şi să treacă cu vederea dificultăţile întîmpinate, dîrzenia şi eroismul armatei etiopiene, care n-a dus numai lupte de apărare şi hărţuială a inamicului, dar a reuşit să organizeze o adevărată contraofensivă, punînd chiar la un moment dat sub semnul întrebării rezultatele obţinute de armata italiană în primele, săptămîni. Nu întîmplător, această perioadă de insuccese ale armatei italiene în războiul de agresiune împotriva Etiopiei a devenit cunoscută în acele zile italienilor sub denumirea de perioada neagră. Vic¬toria armatelor italiene a favorizat, însă, estomparea eveni¬mentelor acestei perioade critice pentru invadatori, trecerea sub tăcere a amintirilor neplăcute. Documentele timpului în măsura în care ne sînt accesibile ne ajută, totuşi, să facem o reconstituire mai veridica a mersului evenimentelor, a fazelor parcurse, a stării de spirit, a impresiilor privitoare la situaţia de atunci de pe fronturile de luptă din Etiopia .