Puterea Politică în Relațiile Internaționale

Introducere

Lucrarea de fată face referire la o temă, pe care ganditorii politici au reflectat-o din cele mai îndepărtate timpuri. S-a reflectat asupra puterii politice, a raporturilor sale cu autoritatea şi legitimitatea. Mi-am propus ca obiectiv definirea puterii politice în relațiile internaționale, clarificarea conceptelor de putere politică, balanța puterii, puterea relațională și structurală, modele ale puterii în relațiile internaționale. O mare importanță in sistemul international o are puterea poltică. Trebuie sa recunoastem ca termenul de “putere poltica” îl întalnim in limbajul nostru destul de des. Fiecare stat are o modalitate de a acționa și de a se comporta datorita structurii puterii politice. În cele ce urmează, voi prezenta puterea ca fiind o realitate ce are mai multe dimensiuni si se manifesta atât ca obiectiv cât si ca instrument al statelor.

Pentru realisti, puterea este foarte importanta in relatiilor internationale. Din acest motiv, aproape toate teoriile realiste au in vedere faptul ca interesul deosebit pentru putere , dinamica puterii, balanta de putere reprezinta impulsul actiunilor inernationale. Este evident că puterea constituie principala forță pentru înfăptuirea intereselor naționale. Așadar , aceste teorii ale realiștilor demonstrează că statele sunt într-o continuă luptă pentru putere. Ceea ce este interesant este faptul că sunt folosite diferite argumente în a demonstra acest fapt. Un mare întemeietor al realismului clasic este de parere că statele au o "pofta nemarginita pentru putere deoarece sunt conduse de fiinte umane care au vointa de putere chiar de la nastere si, în consecinta, „sunt permanent în cautarea de oportunitati pentru a prelua ofensiva si a-si impune dominatia asupra altor state” . Aproape de aceiasi parere este si Waltz Keneth, întemeietorul realismului defensiv. Acesta afirma ca statele „desi urmaresc în primul rând supravietuirea în sistem, fiind tentate sa se comporte defensiv prin mentinerea balantei de putere, profita totusi de stimulentele pe care le ofera sistemul international pentru a câstiga putere pe seama rivalilor, ori de câte ori se iveste o asemenea oportunitate”. Pe o afirmație asemănătoare își pune bazele temeinice și realismul ofensiv al lui John Mearsheimer. Spre deosebire de ceilalti doi realiști, Mearsheimer afirmă că anumite trăsături ale sistemului internațional impulsionează marile puteri sa lupte pentru putere. John Mearsheimer este de parere ca „scopul fundamental al unui stat este sa devina hegemon în cadrul sistemului” , adica sa fie un stat atât de puternic încât sa stăpânească toate statele din sistem.

Așadar, o trăsatură caracteristică a comportamentului sistemului international de state pare a fi lupta pentru putere. Aceasta dorintă de a deține puterea este răspunzătoare a faptului că de-a lungul timpului s-au petrecut evenimente ce au marcat istoria modernă. Un exemplu ar putea fi războiele în care marile puteri au fost implicate.

Ceea ce este important de anlizat este motivul pentru care statele se află in competiție. Acest motiv îl putem identifica din caracteristicile sistemului internațional. Aceste caracteristice, împreună, descriu faptul că marile puteri sunt stimulate sa-și exercite puterea în raport cu alte state.

O trasatură importanta este ca sistemul international este acea ca este alcatuit din state ce sunt lipsite de autoritate, adica se bucura de suveranitate nationala. Kenneth Waltz in "Teoria politicii internationale postuleaza faptul ca sistemul international este dezorganizat , alcatuit din state care nu depind de alte state, fara vreo stapanire deasupra lor. . A doua trasatura este aceea ca marile puteri au parte de o anumita capacitate militara, ceea ce le face sa fie periculoase. Cea de-a treia trasatura se leaga de faptul ca statele sunt in pericol, deoarece nu stiu niciodata ce intentioneaza celelalte state. Cea de-a patra trasatura se leaga de principalul obiectiv al statelor, acela de a supravietui, de a fi in siguranta.

În concluzie, statele își aleg modul de comportament. Statele mici au de ales între teamă auto-ajutorare și dobândirea puterii, iar marile puterii aleg rațional prin valorificarea oportunitatii de a ajunge sa-si sporeasca puterea.