Procesul de Lărgire Spre Est a Uniunii Europene

Schimbările majore petrecute în Europa de Est după căderea regimurilor totalitare-comuniste au determinat statele din această zonă să adopte modelul economiei de piaţă, văzând în Uniunea Europeană un sprijin şi acordând procesului de integrare în aceasta o importanţă majoră, care să conducă la redresarea şi relansarea lor din punct de vedere economic.

Extinderea Uniunii Europene la 27 de ţări, prefigurată încă din anii 90, nu are precedent în privinţa numărului de ţări şi nici a schimbărilor pe care le implică. Extinderea Uniunii Europene reprezintă o provocare atât pentru ţările membre UE, cât şi pentru ţările candidate.

Integrarea fostelor ţări socialiste înseamnă luarea acestora din sfera de influenţă a Rusiei, dar şi o încercare de supradimensionare a spaţiului deţinut, de creştere a puterii (dacă judecăm lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifică prin prisma presiunii pe care o cunoaşte Uniunea Europeană în competiţia economică cu celelalte centre de putere.

Evoluţia relaţiilor UE cu ţările estice şi central europene (TECE) consacră o importanţă din ce în ce mai mare criteriilor politice în raport cu alte criterii cerute, ca şi certitudinea declarată în priviţa unei rapide restabiliri a democraţiei la Est. Criteriile politice, condiţie esenţială a adeziunii TECE la UE sunt formulate cu ocazia Consiliului European de la Copenhaga, 1993, stabilind drept condiţii existenţa instituţiilor stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, protecţia drepturilor omului, respectul drepturilor minorităţilor.

Decizia de extindere a Uniunii Europene este în final una politică. Prin înglobarea noilor state ea va putea să controleze Marea Neagră cu strâmtorile Bosfor şi Dardanele precum şi Marea Baltică, deci va deţine principalele rute comerciale din zonă, extinzându-şi zona de influenţă.

Mai multe studii comparative au fost propuse pentru a explica tranziţia la Est. Cea mai comună abordare integrează această tranziţie în procesul de ordin mai general al trecerii de la totalitarism la democraţie. În această perspectivă, tranziţia la Est aparţine celui de-al treilea val de democratizare care a început în anii 1970 în Mediterană. Conform acestei interpretări, majoritatea statelor membre UE aparţin primului val.

Poziţia geografică şi geopolitică a ţărilor ce au aderat la Uniunea Europeană în 2004 este foarte importantă. Astfel, Lituania, Letonia şi Estonia izolează Rusia, tăindu-i accesul la Marea Baltică (porţiunea rămasă acesteia este mult prea în nord, unde gheţarii îngreunează navigaţia în cea mai mare parte a timpului). Se ştie foarte bine că atunci când Rusia a avut capitala la Petrograd şi ieşire la Marea Baltică, ea a fost o ţară prosperă, mult legată cu Occidentul, liberală şi deschisă schimburilor. Ori pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenţă o condamnă la închistare şi la regres economic.

Aderarea României, Bulgariei şi a Turciei la Uniunea Europeană este de natura să izoleze de tot Rusia, prin întreruperea accesului acesteia la Marea Neagră (Ucraina nefacând parte din CSI ). În aceste condiţii ea nu va mai putea să joace un rol important în această zonă. Este motivul pentru care politicienii ruşi nu agreează Occidentul, orientându-şi realizarea de alianţe spre Asia. Acest lucru este deopotrivă periculos dacă ţinem cont de faptul că Rusia deţine un teritoriu important în Eurasia şi că o alianţă a acesteia cu China sau Japonia este de natură să îngrijoreze Europa. Măsuri în acest sens s-au luat, Uniunea Europeană încercând în permanenţă realizarea de contacte cu Rusia pentru a preîntâmpina constituirea unei noi puteri. Din păcate Rusia nu s-a împăcat încă cu gândul că nu mai este un imperiu, nostalgia după acesta fiind încă prezentă. Iată de ce decizia de aderare la Uniunea Europeană a ţărilor foste socialiste este foarte importantă, chiar daca acestea încă nu sunt pregătite din punct de vedere economic.

Dar, ce impact a avut extinderea Uniunii Europene din 1 Mai 2004?

Uniunea Europeană şi ţările din centrul şi estul Europei au început să demoleze barierele comerciale bilaterale încă de la începutul anilor 1990, chiar înainte de a se pune de acord asupra programului de liberalizare completă prin intermediul acordurilor europene.

La nivelul anului 2001 nu mai existau nici un fel de tarife sau cote comerciale pentru bunurile industriale cu toate că au mai rămas unele restricţii în privinţa comerţului cu servicii şi binenteles a produselor agricole. Diminuarea barierelor comerciale în cadrul UE – împreună cu o rapidă reconstrucţie industrială – a alimentat o creştere foarte mare a exporturilor în zona Europei centrale şi de est şi care a fost definitorie pentru revigorarea regiunii. În cei zece ani de dinaintea aderării, exporturile din Ungaria au crescut cu 380% (creştere exprimată în dolari), iar cele din Cehia cu 280 % . În anul 2000, marile state din Europa centrală şi de est îşi orientaseră deja 60-75% din exporturi către Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, cu mult timp înainte de obţinerea statutul de membru, aceste ţări dezvoltau schimburi comerciale cu UE mai consistente decât cele înregistrate de vechii membri UE între ei.