Procesul de Europenizarea a Politicii Ocupării Forței de Muncă

Europenizarea este subiectul unei serioase dezbateri teoretice, reprezentând o abordare relativ noua în studiile europene. Fiind un concept interdisciplinar, europenizarea este revendicata de sociologie, economie, antropologia sociala, istorie şi științele politice, aflându-se la intersecția politicii comparate si relațiilor internaționale , aşadar în centrul studiilor europene. Analizând conceptual problema europenizării Kevin Featherstone (reputat cercetător al politicilor europene şi specialist în ceea ce priveşte problemele Greciei contemporane) încadrează abordările europenizării în patru categorii cuprinzătoare: a. europenizarea ca proces istoric, b. ca difuziune culturala, c. ca proces de adaptare instituționala si d. ca schimbare a procesului de elaborare si implementare a politicilor publice naționale

Ceea ce ne va interesa pe noi în proiectul de faţă vor fi abordările ce analizează europenizarea ca proces de adaptare instituționala si ca schimbare a procesului de elaborare si implementare a politicilor publice naționale. Aceste două abordări se axează pe impactul Uniunii Europene (UE) asupra ordinii interne a statelor membre, statelor candidate si chiar a altor state europene sau din afara Europei, ca rezultat al unor legături de diferite feluri, cu precădere la nivel comercial.

Europenizarea ca proces de adaptare instituțională se centrează pe analiza modului în care actorii si instituțiile au fost influențate de Uniunea Europeana. În ceea ce privește instituțiile, europenizarea este utilizata pentru a arata cum s-au adaptat instituțiile administrației publice centrale la cerințele Uniunii, dar si Parlamentul, ONG-urile, guvernele sau autoritățile subnaționale, partidele politice, si chiar universitățile.

Cealaltă categorie a europenizării pe care o luăm în considerare în analiza noastră, în concordanţă cu tipologia lui Featherstone, adică adaptarea procesului de formulare a politicilor publice , presupune atât elaborarea politicilor la nivelul Uniunii Europene, cât si impactul acestora asupra procesului de elaborare a politicilor la nivelul statului membru.

Procesul de europenizare pe care îl vom explica şi analiza în cercetarea de faţă este constituit de politica de ocupare a forţei de muncă din spaţiul românesc. Pentru încercarea unei analize cât mai comprehensive asupra acestui proces vom face des referire şi la politica de incluziune socială care este în mare măsură într-o relaţie de interdependenţă cu politica de ocupare a forţei de muncă (sau a incluziunii profesionale).

Incluziunea socială, se bazează pe accesul indivizilor şi al familiilor la un set de standarde sociale, sub formă de drepturi sociale. Altfel spus, conceptul se referă la egalitatea în ceea ce priveşte oportunităţile cu scopul de a obţine drepturi egale. Incluziunea socială nu este corelată doar cu aspectele financiare, ca o condiţie de bază (de exemplu, condiţiile de locuire şi ale venitului) dar şi, mai mult de atât, de aspectul subiectiv: respectul de sine şi sentimentul de apartenenţă la o comunitate – astfel incluziunea se poate observa că se poate dori incluziune pe mai multe paliere: din punct de vedere material, social şi cultural

Politica socială a Comunităţii Europene a debutat odată cu tratatul de constituire a acesteia, în 1957. Prin Tratatul de la Roma se puneau bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi la libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Tot prin acest tratat a fost prevăzută şi crearea Fondului Social European, ca instrument de finanţare a politicii sociale ce implică şi ocuparea forţei de muncă. Acesta este, de altfel, cel mai vechi dintre fondurile structurale la nivel european