Procesul comunismului și virilitatea strict publicitară

Peste citeva decenii, cercetatorii peisajului public autohton (post-1989) vor contempla, desigur cu stupoare, lamentabila prestatie a acelei mari parti a intelectualitatii mediatice si a nenumaratilor formatori de opinie care alcatuiesc corul nostru cotidian.

"Cum a fost posibila o asemenea bizarerie?", se vor intreba ei siderati. Ginditi-va putin: filozofi, oameni de litere, publicisti, diversi specialisti in varii domenii de expertiza umanista, mai ales istorici si "analisti politici", striga in cor ca procesul comunismului (observati formula impersonala) "trebuie, in cele din urma, sa inceapa!".

O veritabila armata de oameni cu pretentii de competenta morala si profesionala nu fac (in esenta) nimic altceva decit sa peroreze despre necesitatea imperioasa "ca sa se faca" (altii sa faca?) un proces al comunismului! Guvernul, presedintele, Parlamentul, ba chiar (foarte frecvent) Uniunea Europeana ("prea reticenta, prea ezitanta!"), toate institutiile politice si persoanele aflate in functii sint permanent admonestate pentru intirzierea marelui "proces". Sint evocati ritual oponenti invizibili, "adversari ai aflarii Adevarului" si se repeta obsesiv ca ei trebuie, in sfirsit, imobilizati: "Sa inceapa odata procesul!".

Sintem atit de des bombardati cu lozincile privind acest (aparent mult dorit) eveniment, incit nu mai sesizam absurdul situatiei. Caci, la urma urmelor, ce inseamna un "proces al comunismului" si, mai ales, cine este chemat sa-l faca efectiv?

Evident, nu un anumit complet de judecata - nu este vorba de un proces juridic si (se vede limpede) nici un complet de magistrati nu ar fi indeajuns de competent pentru a da sentinta necesara. Nu poate fi vorba nici de institutiile publice (ministerele, Camerele sau puzderia de agentii), care au alte insarcinari, precise si, adesea, urgente.

La o minima reflectie, raspunsul e limpede: rolul de a realiza "procesul" revine chiar intelectualitatii, formatorilor de opinie sau faimoasei "societati civile" (reduse, de regula, in Romania la suma vocilor influente), asistate de profesionistii comunicarii publice (din mass-media, educatie si cultura). Literatii, istoricii, filozofii si publicistii care se istovesc lansind apeluri revendicative ("de ce nu incepe procesul?") sint chiar cei care ar fi trebuit sa treaca deja (de mult) la treaba. Analizele ideologiei comuniste imbicsite de fictiuni, de improvizatii penibile si de o mitologie scientista; ale practicii politice salbatice, adeseori criminale, a partidelor si statelor comuniste; sau ale sistemului institutional catastrofal de ineficace si ale economiei "socialiste" proverbiale pentru ineficienta ei, toate aceste contributii centrale in condamnarea sistemului revin (ca datorie) tocmai... vajnicilor intelectuali care, atit de des, tind sa se specializeze in anti-comunism - cine altcineva ar fi mai potrivit sa le produca? Dezbaterile morale privind ingredientele maligne ale totalitarismului, reconstituirea catastrofei axiologice la care a condus incercarea de a crea rapid si planificat o lume noua si un om nou nu pot fi realizate decit de profesionistii spiritualitatii.

Reconstituiri ale destinelor fulgerate sau batjocorite, evocari ale nesfirsitelor drame, restituirea evenimentelor si a perceptiilor (unor contemporani) asupra lor pot fi (si ar trebui sa fie) realizate numai de scriitori, cineasti sau publicisti.