Polonia vs Ungaria

Polonia si Ungaria sunt două state europene foste-comuniste, care au cunoscut democratizarea o data cu anul 1989. În urma celui de-al doilea război mondial, cele două tari, au devenit, pe lângă alte state din Europa Centrală si de Est, state totalitate, aflate sub influenta Uniunii Sovietice

POLONIA

Intervalul de ani 1945-1989 reprezintă perioada în care Polonia s-a aflat sub influenta regimului comunist, fiind astfel unul dintre statelele satelit ale Blocului Sovietic. Din anul 1952, denumirea oficială a statului polonez a fost Republica Populară Poloneză, denumire ce a fost schimbată o data cu revolutia din 1989. Astfel, desi comunistii detineau puterea înca din anul 1944, denumire statului a fost schimbat în urma adoptării constitutiei din anul 1952. Cu alte cuvinte, până în anul 1989, Polonia a fost un stat salelit subordonat Uniunii Sovietice, întreaga putere a statului fiind detinută de către comunistii polonezi care se subordonau sovieticilor. O altă caracteristică a acestei perioade este constituita de măsurile de persecutie asupra opozitiei.

La fel ca si în cazul celorlalte state ale Blocului Sovietic, colapsul regimului comunist polonez a început odată cu protestele din 1956, care s-au intensificat in anii următori, când, rezistenta fată de regim a fost sustinută nu numai de intelectuali ci si de clasa muncitoare. Astfel, Partidul Muncitoresc Unit Polonez (PMUP) si-a pierdut credibilitatea, pierzându-si obiectivul fundamental si anume, acela de a reprezenta clasa muncitoare.

Un rol foarte important, în cadrul tranzitiei de la comunism la democratie, l-a avut Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea”, care datorită viziunilor sale, se afla în opozitie cu ideile doctrinei oficiale. De asemenea, putem afirma si faptul că actiunile acestei grupări se apropiau mult mai mult de nevoile poporului decât actiunile Partidului Muncitoresc Unic Polonez, care prin actiunile sale de majorare a preturilor, nu faceau decât să stârnească nemultumiri în rândul cetătenilor.

Sindicatul Independent „Solidaritatea” s-a format în anul 1980, în urma cooperării dintre intelectualii si muncitorii care încercau să răspundă masurilor de majorarea a preturilor pentru alimentele de bază instituite de către guvern, care încerca astfel să oprească prăbusirea economică a tării. Datorită faptului că Solidaritatea adunase în rândurile sale forte sociale anticomuniste si adunase într-un timp relativ scurt un număr foarte mare de membrii, în 1981, seful partidului comunist, Wojciech Jaruzelski, a proclamat legea martială, arestând o parte dintre liderii sindicatului Solidaritatea. Desi, prin intermediul aceastei legi, Solidaritatea a fost interzisă, ea a continuat să existe prin intermediul membrilor săi care s-au grupat în „structuri conspirative sau organizatii ad-hoc”1, care încercau prin diverse mijloace să sprijine populatia.(Pop, Adrian, „Originile si tipologia revolutiilor est-europene”, Ed Enciclopedica, pag 222). O dovadă a faptului că Solidaritatea nu a încetat să existe odată cu proclamarea legii martiale o constituie formarea, în anul 1982 a Comisiei De Coordonare Provizorie (TKK) care avea rolul de a coordona actiunile de protest dar si publicatiile în diverse reviste, toate aceste actiuni fiind bineînteteles clandestine. Bineîntetes, Solidaritatea nu era singura miscare anti-comunistă. Dintre grupările de acest gen din Polonia, din acea vreme, se numără Solidaritatea Luptătoare, Comitetul pentru interventie si Legalitate din Wroclaw, Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor etc.

Desi, în anul 1982, legea martiala a fost eliminată, lucru care a permis eliberarea din închisoare a liderilor Solidaritătii, în anul 1983, regimul comunist a pornit o amplă campanie orientată împotriva opozitiei, promovând autoguvernarea-principiu fundamental al activistilor Solidaritătii. Anul 1985 a adus o recunoastere de către regim a influentei Solidaritătii asupra populatiei, în urma unei încercări a acesteia de a începe o grevă împotriva încercării guvernului de a majora din nou preturile alimentelor de bază. Din cele prezentate mai sus, se poate constata o influentă covârsitoare a Sindicatului Solidaritatera asupra societătii, fapt pentru care putem afima că Solidaritatea a reprezentat, în perioada anilor `60-`89, o putere suficient de mare pentru a răspunde actiunilor regimului comunist, reprezentând, singura cale prin intermediul căreia se putea trece la o schimbare de regim în Polonia.

Adâncirea crizei economice din preajma anului 1988, a determinat guvernul să poarte discutii cu Solidaritatea, în vederea cooperării. Astfel, singura modalitate de a traversa această criză, era începerea negocierilor la Masa Rotundă. Walesa, conducătorul Solidaritătii, a propus 3 domenii de negociere: „sindicatele, pluralismul asocierii si reformele politice si economice din Polonia”2(Pop, Adrian, „Originile si tipologia revolutiilor est-europene”, Ed Enciclopedica, pag 226). Astfel, perioada 6 februarie-15 aprilie, au fost organizate convorbiri între regim si opozitie, care mai târziu au fost supranumite „Convorbirile Mesei Rotunde”. Aceste negocieri au produs modificări foarte importante în cadrul societătii poloneze. În urma negocierilor , Sodidaritatea a intrat din nou în legalitate, primind de asemenea „permisiunea de a publica un cotidian si un săptămânal”. Un alt eveniment care s-a produs în urma negocierilor a fost organizarea alegerilor partial libere pentru Parlament, alegeri care s-au finalizat prin câstigarea de către Solidaritatea a aproximativ 98% din locurile din Senat si Seim. Acest lucru a demonstrat încă odata situatia din această vreme din cadrul Poloniei, si anume, aceea a nevoii de schimbare. Anul 1989 este deci perioada în care Polonia a iesit de sub influenta Blocului Sovietic, sistemul electoral, stabilind transformarea Solidaritătii în principala fortă politică din acea perioadă. De asemenea, o consecintă a compromisului dintre putere si opozitie o constituie formarea guvernului în urma alegerilor, care a determinat constientizarea de către polonezi a ideii conform căreia numai o „mare coalitie” putea scoate tara din colapsul economic cu care se confrunta la acea vreme. Astfel, dintre cele 23 de portofolii, Solidaritatea a primit 12 , comunistii- 4 (Apărarea, Afacerile interne si Transportul si Comertul Interior), iar restul de 7 au revenit Partidului Tărănesc Unit si Partidului Democrat.