Politica Externă a Rusiei în Timpul lui Nicolae al-II-lea

La 26 mai 1896, este încoronat ţarul Nicolae al II-lea, el a urcat pe tronul Rusiei la moartea tatălui sau, ţarul Alexandru al III-lea, în noiembrie 1894. In aceeaşi lună, noul ţar s-a casatorit cu Alexandra, o prinţesă născută în Germania, care a dobandit o mare influenţă asupra soţului ei. După o perioadă de doliu pentru tatăl său, Nicolae şi Alexandra au fost încoronaţi ţar şi ţarină în mai 1896.

Ca domnitor al Rusiei, Nicolae s-a împotrivit cererilor de reformă şi a cautat să menţină absolutismul ţarist, în ciuda faptului că îi lipsea tăria de caracter necesară pentru această sarcină. Rezultatul dezastruos al războiului ruso-japonez a condus la Revoluţia rusă din 1905, pe care Nicolae a dezamorsat-o numai după ce a aprobat formarea unei adunări reprezentative – Duma - şi a promis să facă reforme ale Constitutiei. La scurt timp, ţarul a revenit asupra acestor concesii şi a dizolvat în mod repetat Duma, contribuind la susţinerea publică din ce în ce mai mare de care se bucurau bolşevicii şi alte grupuri revoluţionare.

La cumpăna secolelor, Rusia a căpătat libertate de mişcare în Asia datorită alianţei cu Franţa, ca şi datorită tot mai marii rivalităţi dintre Anglia şi Germania. Ţarul Nicolae al II-lea nu a reuşit să coordoneze un plan coerent pentru politica faţă de Orientul Îndepărtat datorită conflictelor dintre ministere. Însă, mişcările necorelate şi agresive în această regiune au dus în cele din urmă la izbucnirea războiului ruso-japonez (1904-1905) la care Rusia a fost înfrântă.

Din 1895, Germania a intrat în competiţie cu Franţa pentru a câştga prietenia Rusiei, iar politicienii britanici sperau să negocieze cu ruşii demarcarea sferelor de influenţă în Asia. Această situaţie i-a permis Rusiei să intervină în Asia de nord-est după victoria japonezilor în războiul cu China din 1895. În urma negocierilor de pace care au urmat, Japonia a fost forţată să facă unele concesii teritoriale în peninsula Liaotung şi în Manciuria de sud şi în portul Porth Arthur. În anul următor, Serghei Witte a folosit capitaluri franceze pentru a deschide o bancă ruso-chineză. Scopul băncii era să finanţeze construirea unei căi ferate prin nordul Manciuriei, care să scurteze calea ferată trans-siberiană. În doi ani, ruşii au reuşit să obţină suficienţi bani pentru a deschide şantierul pentru o linie ferată care să lege oraşul Harbin din Manciuria centrală cu Port Arthur pe coasta pacifică.

În 1900, chinezii a reacţionat la încălcările repetate ale teritoriului naţional de către străini printr-o revoltă armată populară, răscoala boxerilor. Unităţi militare ruseşti şi-au unit forţele cu cele ale unor puteri europene, cu cele ale Japoniei şi Statelor Unite ale Americii pentru a readuce ordinea în nordul Chinei. Contingentul rusesc număra peste 180.000 de militari, care au luptat pentru pacificarea unei părţi a Manciuriei şi pentru a-şi proteja căile ferate din zonă. Japonezii, sprijiniţi de britanici şi de americani, au insistat ca ruşii să evacueze Manciuria. Witte şi unii dintre diplomaţii ruşi au încercat să obţină un compromis cu japonezii şi să dea la schimb Manciuria pentru Coreea, dar inamicii politici ai lui Witte, apropiaţi ai curţii imperiale, şi şefii armatei şi marinei au refuzat aranjamentul. Ţarul a fost de acord cu punctul de vedere al celor din urmă. Dispreţuind ameninţarea japoneză şi în ciuda alianţei acestora cu britanicii, guvernul rus a tergiversat orice aranjament până când Japonia a declarat război în 1904.