Participarea politică

O întrebare pe cât de firească în societăţile actuale, în care se observă o scădere continuă a interesului faţă de sfera politică, pe atât de greu de satisfăcut printr-un răspuns concret, la obiect. Trăim într-o epocă dominată de progresul tehnologig, o epocă a vitezei, a comunicării. Individualizat, cetăţeanul devine o entitate mai puţin atrasă de îndatoririle civice şi mai mult interesată de un profit personal consistent (şi, eventual, imediat). Acest femonen, prezent la nivelul întregii societăţi, se manifestă diferit în funcţie de categoriile sociale.

Cauzele care produc această apatie în rândul alegătorilor sunt în mare aceleaşi, indiferent de poziţia georgafică a ţării sau de clase sociale. În primul rând, trebuie remarcată neîncrederea în actorii politici, bazată mai ales pe factori subiectivi. Nemulţumirea faţă de clasa politică creează un efect de „boomerang”. Cu alte cuvinte, electoratul îşi pedepseşte conducătorii printr-un vădit dezinteres manifestat faţă de treburile publice. În România, acestor cauze li se mai adaugă şi lipsa diversităţii, corelată cu fenomenul de „rotaţie”: aceiaşi oameni politici migrează între mai multe partide politice. Astfel, „oferta” este limitată şi alegătorii se văd nevoiţi la fiecare scrutin să distingă între aceiaşi şi aceiaşi candidaţi.

Păturile de jos ale societăţii, alcătuite din persoane ce trăiesc la limita subzistenţei, sunt profund dezinteresate de activitatea politică pe care, de cele mai multe ori, nu o înţeleg în mod corect, în mare parte din cauza lipsei de instruire. Această situaţie se perpetuează, din păcate, din generaţie în generaţie, ca o stare de fapt normală. Efortul depus de autorităţi prin demararea unor programe de informare şi responsabilizare continuă să rămână fără ecou, în condiţiile în care aceşti oameni, departe de a se înţelege ca membri componenţi ai societăţii, se văd excluşi, marginalizaţi. Renunţând la orice fel de acţiune politică (inclusiv la vot) pe motiv că oricum nu sunt suficient de importanţi pentru a fi luaţi în seamă, ei renunţă de bunăvoie (şi fără măcar a inţelege acest lucru) la exercitarea unor drepturi importante.

Problematică în încercarea de a-i face pe cetăţeni să se intereseze de viaţa politică este diferenţa dintre esenţă şi aparenţă; explicaţia este simplă: întâlnim tot mai des în cadrul „faunei” politice locale persoane care au fost atrase în anumite partide politice, persoane „momite” cu funcţii (mai mult sau mai puţin) importante ori cu alte avantaje şi facilităţi. În aceste cazuri, nu încape îndoială asupra faptului că interesul faţă de politic nu izvorăşte dintr-o trezire la viaţă a simţului civic, ci din simpla dorinţă de a duce o viaţă mai bună din punct de vedere material. Se poate spune deci că în aceste situaţii interesul cetăţeanului nu este câştigat, ci cumpărat.

Trebuie totuşi menţionat faptul că, dincolo de motivaţie, rezultatul este acelaşi: indiferent că este vorba despre un interes sincer sau despre unul mimat de dragul câştigului personal, cetăţeanul ajunge să se implice în treburile publice.

O altă problemă cu care ne confruntăm în încercarea de a convinge individul de necesitatea implicării sale în sfera politică este falsul cetăţean activ. Există persoane care, dincolo de entuziasmul arătat în legătură cu orice eveniment de natură politică, sunt de fapt total „pe dinafară”. Publicaţiile citite zilnic, emisiunile urmărite cu sfinţenie, susţinerea unui anumit partid politic (ori simpatizarea vreunui om politic), prezenţa negreşită la urne de fiecare dată când se organizează alegeri sunt de fapt activităţi realizate din obişnuinţă, în lipsă de altceva şi, mai ales, în lipsa unei înţelegeri corecte a vieţii politice. A se ajunge în această situaţie este foarte uşor.