Ontologia și fenomenologia puterii

Extras din referat Cum descarc?

Profesor, sef al catedrei de filosofie politica si morala a Facultatii de filosofie din cadrul Universitatii din Bucuresti, Adrian-Paul Iliescu s-a remarcat prin prioritatea acordata in cadrul studiilor originilor individualismului modern, criticilor conservatoare si comunitariene ale modernitatii. In cartea sa ,,Introducere in politologie" vorbeste despre evolutia ideilor, despre actul politic si natura puterii, problema politica si problema limitarii puterii. Inca de la Platon, politica apare ca sfera organizarii si a conducerii unei comunitati, insa aceasta definitie conduce spre doua intrebari. Cum trebuie organizata viata publica si cine trebuie sa conduca? Prima intrebarea si-a gasit in randul anticilor un raspuns care viza stabilirea rolului fiecarui grup social si ierarhizarea lor (sclavi, stapani, oameni liberi, militari, intelepti). Politicul apare astfel ca fiind domeniul problemelor privitoare la cine si cum trebuie sa conduca o comunitate, precum si la modul in care trebuie organizata societatea. Se contureaza acum si distinctia fundamentala intre mai multe tipuri de conducere sau putere. Tirania sau dictatura, aristocratia sau oligarhia si democratia. In Evul Mediu domina o viziune moharhista fondata pe gandirea crestina. Monarhul trebuie sa guverneze tara asa cum Dumnezeu conduce lumea. Apar acum notiunile de autoritate(puterea de a decide) si suveranitate(calitatea de a domina, de a fi stapan). In Evul Mediu tarziu apare intrebarea esentiala: Autoritatea este nelimitata sau limitata? Poate regale face orice? Raspunsul este negativ deoarece oamenii au primit de la Dumnezeu anumite drepturi si libertati originare, naturale iar incalcarea lor va trebui justificata in fata lui Dumnezeu. Insa apare problema limitelor puterii. Ce are dreptul de a face, si ce nu are dreptul de a face autoritatea? Asa apare idea constitutionalismului, puterea fiind limitata printr-o lege fundamentala, Constitutia. Astfel cetatenii trebuie sa se supuna regulilor stabilite de autoritate iar cea din urma trebuie sa respecte legea fundamental, deci absolutismul monarchic este respins. Tot acum apare si problema legitimitatii puterii. Cine si cand este indreptatit sa exercite puterea? Cu dezvoltarea spiritului democratic in epoca moderna, se intalneste convingerea ca suveranitatea apartine de drept nu regelui sau unei aristocratii ci majoritati, natiunii in general. Conducatorii sunt alesi pentru a conduce in numele poporului si pentru a reprezenta interesele lui, daca incalca aceste mandate prin abuzul de putere, ei isi pierd legitimitatea. De aici rezulta ca natura puterii este aceea de emanatie a unei vointe colective, de instrument al Binelui general. Dar din secolul 19 apare convingerea ca puterea politica este de fapt forta bruta, capacitate de constrangere, violenta. In cristalizarea acestei viziuni se poate pleca de la premisa ca puterea inseamna capacitatea de a realiza ceea ce vrei, de a-I influenta pe altii, de a face presiuni. Aceste forme de actiune presupun capacitatea de a stimula pozitiv pe cei care raspund afirmativ. Un grup de oameni isi promoveaza mai bine interesele cand este mai redus numeric si este mai bine motivat de posibilitatea obtinerii unor avantaje. Ca atare, in statele moderne, exista o majoritate tacuta, pasiva si mici grupuri foarte active. Aceste grupri au organizarea,
influenta si resursele necesare pentru a contribui efectiv la cursul evenimentelor politice deci politicile adoptate vor fi favorabile acestor grupuri si nu majoritatii cetatenilor. Puterea echivaleaza deci cu o capacitate de a oferi si de a ameninta. Nietzsche va teoretiza acest lucru si va afirma ca orice fiinta dispune de impusul de a-si amplifica puterea si de a domina. Deci puterea nu mai este mjloc de realizare a Binelui general ci scop in sine. Suverana este nu vointa populara, ci acela care decide asupra cazurilor exceptionale unde decizia nu se mai ia democratic, potrivit lui Carl Schmitt. Insa incalcarea regulilor se mai poate realiza si din alte motive. Pe de o parte, caracterul deschis , interpretabil al multor legi iar pe de alta parte grupurile cu interese politice diferite care vor da interpretari diferite, corespunzatoare obiectivelor lor. Abuzul de putere este favorizat si de limitele reglementarii, de unele goluri in lege deoarece imprevizibilitatea imprejurarilor impiedica stabilirea unor legi valabile pentru orice situatie, astfel mereu va ramane loc de interpretare.

Fisiere in arhiva (1):

 Ontologia si fenomenologia puterii.pdf