Modelul de Uniune Stabilit prin Actul Unic European

1.Istoric

Actul Unic European(AUE) a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986,de nouă ţări ( Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg şi Portugalia ) iar la Haga la 28 februarie 1986 de către celelalte trei state ( Italia, Grecia şi Danemarca care au organizat un referendum în acest scop ). A.U.E. marchează o nouă etapă în procesul de realizare a pieţei interioare comunitare şi a relansat acţiunea comunitară, constituind un moment foarte important al istoriei U.E. El evidenţiază politica statelor membre de a pune capăt stagnării construcţiei comunitare, conciliind cele două curente care s-au evidenţiat în procesul construcţiei europene – cooperare interstatică şi acţiunea supranaţională care va prefigura U.E.

Denumirea de Act Unic European a fost adoptata deoarece aceste reforme au afectat atat tratatele de baza constitutive, cat si pe cele ulterioare si a fost intocmit un text conventional unic. El a intrat in vigoare la 1 iunie 1987.

Reformele introduse prin Actul Unic European au avut in vedere cu precadere institutiile comunitare:

- institutionalizarea Consiliului european, care facea acum parte din structura Tratatelor constitutive, fara a avea un statut de institutie propriu-zisa. El se consolida, ca si categorie de drept international, fiind in acelasi timp "reuniune a sefilor de stat si de guvern" si "Conferinta intergurvernamentala";

- s-au realizat noi transferuri de competente, de la state catre comunitati;

- consolideaza consultarea Parlamentului European prin introducerea procedurii de cooperare in anumite domenii;

- infiinteaza o noua jurisdictie comunitara de prima instanta pentru usurarea activitatii Curtii de Justitie;

- prevede dezvoltarea cooperarii politice prin punerea in practica a unei politici externe europene;

- extinde obligatii de consultare a statelor membre si in orice problema de politica externa, in general;

- stabileste obiectivul ca piata interna sa fie desavarsita pana la data de 31 decembrie 1992;

- extinde votul Consiliului la majoritatea calificata;

- Comitetul politic, compus din directori politici, devine elementul esential al cooperarii politice;

- infiinteaza un Secretariat politic cu sediul la Bruxelles

2.Structura

Din punct de vedere al structurii, Actul Unic cuprinde un preambul şi patru titluri.

În Titlul I sunt grupate ,,Dispoziţii comune” atât pentru Comunităţile Europene cât şi pentru cooperarea politică .

În Titlul II sunt grupate ,,Dispoziţii pentru modificarea tratatelor instituind Comunităţile Europene”. În timp ce tratatele CECO si EURATAOM nu sunt afectate decât prin modificările relative la Curtea de Justitie ( cap.I şi cap.II) în schimb Tratatul CEE comportă modificări de substanţă atât sub aspectul dispoziţilor instituţionale cât şi al dispoziţilor relative la fundamentele şi la politicile Comunităţii.

Titlul III intitulat ,,Dispoziţii asupra cooperării în domeniul politicii externe” este compus dintr-un singur articol – articolul 30 – cuprinzând 12 paragrafe.

Titlul IV conţine „Dispoziţii generale şi finale” dar nu comportă nici o măsură tranzitorie.

3. Modificarile aduse de AUE si modelul de Uniune.

Din punct de vedere al prezentării, Actul unic constituie un ansamblu deşi conţinutul titlului II va trebui integrat în tratatele existente .

Dar unicitatea Actului are mai ales o valoare simbolică în sensul că statele membre ale Comunităţii înţeleg să constituie opera intreprinsă de tratate instintuind Comunităţile Europene şi să transforme ansamblul relaţiilor dintre ele într-o Uniune Europeană conform declaraţiei solemne de la Stuttgart din 19 iunie 1983, aşa cum subliniază ultimul paragraf al preambulului.

Iar, în paragraful următor din preambul, statele membre se arată hotărâte să realizeze această Uniune Europeană, pe de o parte, a Comunităţilor fucţionând după regulile lor proprii şi pe de altă parte, a cooperării europene între statele semnatare în materie de politică externă şi să doteze această uniune cu mijloacele de acţiune necesare. Dar Actul Unic nu pretinde să realizeze Uniunea Europeană, el se limitează la definirea unui anumit număr de obiective şi la crearea mijloacelor necesare pentru ,,a o face să progreseze în mod concret". Este ceea ce rezultă din art.1 care stipulează : Comunităţile europene şi cooperarea politică europeană au drept obiectiv de a contribui împreună să facă să progreseze în mod concret Uniunea Europeană. Prin urmare, statele membre ratificând Actul Unic acceptă ca obiectiv să se angajeze în procesul ireversibil care să conducă la transformarea ansamblului relaţiilor dintre ele într-o Uniune Europeană.

Legătura între participarea la Comunităţi şi cooperarea politică era deja stabilită în raportul Davignon din 1970, dar Actul Unic îi dă un caracter suficient de convingător pentru a împiedica un stat membru al Comunităţii să fie îndepărtat de la procedurile cooperării politice sau să se sustragă de la acestea. Calitatea de membru al Comunităţilor şi cea de participant la procedura cooperării politice sunt inseparabile. Acţiunea în cadrul Comunităţilor şi cooperarea politică contribuie amândouă la realizarea U.E. Actul unic se prezintă astfel ca o etapă în construirea progresivă a U.E.

În acelaşi context, dispoziţiile comune ale Actului Unic, după ce au enunţat obiectivul comun arătat mai sus, precizează în mod minuţios şi limitele ,,unicităţii “.