Libertarianismul

Introducere

A fi libertarian pre¬supune stăpanirea unei intregi literaturi ce se întinde de la John Locke până la Robert Nozick și a unor ba¬terii de argumente ce de multe ori amintesc de formulele expozitive ale teologiei scolastice. Ideea centrală este însă simplă: cea mai importantă valoare politi¬că este libertatea. Pare una dintre acele idei cu a cărei importanță toată lumea este de acord. Libertarienii trec însă de acest consens steril și duc ideea până la ultimele ei implicații logice și pragmatice. Acest exer¬ci¬țiu de radicalism luminat, demască superficia¬li¬tatea înțelegerii principiilor libertății de către cei care aderă la ele doar nominal, adică majoritatea. În schimb, adversarii libertarienilor spun că acest radicalism dovedește cum o idee generoasă poate fi transfor¬ma¬tă subtil într-o formă de sectarism dogmatic.

Libertarianismului reprezintă forma cea mai radicală de manifestare a ideilor pro-piață și cea mai profundă chestionare a rolului statului în economie. Libertarianismul aduce suflul de înnoire ideologică în care liberalii se pot regăsi pe de-a întregul satisfăcuți. Această mișcare, deocamdată doar intelectuală, are inevitabilul destin de a deveni politic relevantă, mai devreme sau mai târziu, prin forța coerenței și puterii sale de a explica lumea în care trăim și de a-i întrezări zenitul. Cultura li¬bertariană devine din ce în ce mai mult marca unui univers în sine. Di¬recția sa: în principal po¬sibilul și viitorul și doar în se¬cundar actualul și prezentul. Hiperintelectualiști și hiper-principiali, ei mor în fața provocărilor acțiunii colective ce trebuie înfăptuită într-o lume impură și dominată de non-libertarieni și se regrupează instinctiv în proiecții ale viitorului și posibilului.

Libertarienii se opun statului pe motiv că acesta încalcă în mod necesar principiul nonagresiunii (prin sistemul de taxe și impozite obligatorii). Sunt susţinători fervenţi ai proprietăţii private, şi în acelaşi timp susţinători ai libertăţilor civile. Libertarienii se opun cenzurii şi oricăror alte restrângeri ale libertăţii de exprimare, ori legilor ce restrâng activităţi personale sau consensuale. În materie de economie, libertarienii doresc intervenţii cât mai reduse din partea statului. Ideile libertariene au fost revigorate de către gânditori americani în cea de-a doua jumătate a secolului XX, precum Ludwig von Mises, Friedrich Hayek, Ayn Rand, Milton Friedman, Murray Rothbard, David Friedman sau Robert Nozick.

Ce este libertarianismul?

Indivizii au drepturi și nimeni, persoană sau grup, nu le poate face anumite lucruri, fără să le încalce drepturile. Aceste drepturi sunt atât de puternice și merg atât de departe încât se poate pune întrebarea ce rol mai au statul și reprezentanții lui oficiali, dacă mai au vreunul? Cât spațiu lasă statului drepturile indivizilor?

Problema fundamentală a filosofiei politice, problema care precedă întrebările privind felul în care trebuie să fie organizat statul, este dacă statul trebuie să existe. Unii anarhiști au pretins nu numai că ar fi preferabil să nu existe stat, dar că orice stat violează în mod necesar drepturile morale ale oamenilor și este, prin urmare, intrisec imoral. Filosofia morală fixează fundalul și limtele filosofiei politice. Ceea ce indivizii pot și ceea ce nu pot să-și facă unii altora limitează ceea ce pot să facă prin intermediul aparatului de stat sau să facă pentru a organiza un asemenea aparat. Prohibirile morale, care se admite a fi respectate, sunt sursa a oricărei legitimități pe care o are puterea coercitivă fundamentală a statului.

Pentru a ajunge la ceva care să fie recunoscut ca stat trebuie să arătăm: cum apare un stat ultraminimal din sistemul asociațiilor de protecție private și cum statul ultraminimal se transformă într-un stat minimal, cum dă naștere acelei ”redistribuiri” pentru asigurarea generală a serviciilor de protecție care constituie statul minimal. Pentru a arăta că statul minimal este legitim din punct de vedere moral, pentru a arăta că nu este el însuși imoral, trebuie să arătăm, de asemenea, că aceste tranziții care apar în stat ultraminimal și stat minimal sunt fiecare legitime din punct de vedere moral. Prima tranzacție de la un sistem de agenții de protecție private la un stat ultraminimal va apărea printr-un proces de tipul mânii invizibile, într-o modalitate permisibilă din punct de vedere moral, care nu violează drepturile nimănui.

Unicul stat care poate fi acceptat este statul minimal, astfel Nozick introduce o nouă aserțiune: statul poate fi reformat în sensul supunerii lui la testul pieței libere, el asumându-și rolul de stat doar printr-o legitimitate oferită chiar de piață. Acceptând că starea de natură este singurul model teoretic capabil să justifice un nou model teoretic privitor la stat și mediul politic, iar în starea de natură indivizii au drepturi și obligații, dar le lipsește protecția, astfel protecția va deveni o afacere care se va supune legilor pieței propuse de Adam Smith, ca ”mâna invizibilă”, (se produce un proces natural prin care cererea echilibrează oferta și invers, iar acest proces natural poartă numele de ”mâna invizibilă”, cea a interesului care nu se supune nici statului, nici voinței oamenilor; deci pentru ca piața să producă bunăstare și echilibru, ea trebuie neapărat să fie lăsată absolut liberă).