Istoria Natiunilor Unite a inceput cu mult inainte de infiintarea organizatiei mondiale, la data de 26 iunie 1945 la San Francisco. Radacinile ideilor exprimate de aceasta se sprijina pe teoriile unor ganditori insemnati precum Hugo Grotius (intemeietorul dreptului modern al popoarelor, 1584-1645), Abbe de Saint-Pierre (1658-1743) sau pe lucrarea lui Immanuel Kant aparuta in 1795 "Despre pacea vesnica".
Perioada 1941-1945
Cele doua razboaie mondiale aruncasera omenirea intr-o prapastie a deznadejdii si facusera intr-o jumatate de secol peste 100 de milioane de victime. Parintii Natiunilor Unite si ai Cartei doreau sa implineasca dorinta profunda a omenirii de pace si convingerea ca, dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, statele infratite vor putea realiza o ordine mondiala pacifista de durata. In august 1941, presedintele american Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill s-au intalnit in Insulele Bermude pentru a-si stabili obiectivele postbelice. Cu toate ca, in urma atacarii, de catre Germania, a Uniunii Sovietice - in iunie 1941 - Moscova si Londra incheiasera un acord de aliere, la aceasta intrunire nu a participat si conducerea sovietica. Rezultatele discutiilor au fost fixate intr-o declaratie comuna - 'Carta Atlantica'. Cele doua state au recunoscut, printre altele, si dreptul popoarelor la autodeterminare, precum si libertatea comertului mondial si cooperarea economica, renuntarea la uzul de violenta si crearea unui sistem de securitate comun. Ei au subliniat la sfarsit ca, pana la crearea unui alt sistem durabil de securitate internationala, este necesara dezarmarea statelor atacatoare, fapt ce parea sa anunte deja infiintarea unei noi organizatii internationale. Atat Roosevelt cat si Churchill s-au aratat initial putin interesati sa implice si alte state in problema principala de asigurare a pacii internationale. Acest lucru s-a schimbat doar dupa atacul japonez asupra Pearl Harbour si intrarea in razboi a SUA. Oamenii politici au inteles ca o pace de durata nu putea fi realizata decat prin implicarea unei coalitii de state pe baza larga si mai ales prin implicarea Uniunii Sovietice.
La 1 ianuarie 1942, sub conducerea SUA, URSS, a Marii Britanii si Chinei, 26 de state aliate au semnat "Declaratia Natiunilor Unite", prin care se obligau sa continue, cu toate mijloacele, lupta impotriva Axei - si mai ales impotriva Reich-ului German, Italiei si Japoniei - pana la victoria totala. Totodata, ele au aderat si la principiile Cartei Atlantice americano-britanice cu privire la ordinea postbelica si, prin acestea, la constituirea unui sistem de securitate internationala de durata. Pana la sfarsitul razboiului, alte 21 de state au semnat aceasta Declaratie.
La initiativa americanilor, planurile pentru constituirea unei organizatii internationale au inceput sa se contureze rapid. Astfel, SUA au prezentat inca din 1943 un prim proiect de statut. In octombrie 1943, ministri de externe ai SUA, URSS, ai Marii Britanii si ai Chinei au cazut de acord la Conferinta de la Moscova sa creeze cat mai curand posibil o organizatie internationala pentru pace si securitate. Puteau deveni membri ai acestei organizatii (in spiritul universalitatii) toate statele suverane si pasnice (fapt care excludea la inceput statele dusmane din al Doilea Razboi Mondial).
La Conferinta de la Yalta din februarie 1945, Roosevelt, Churchill si Stalin au cazut in fine de acord asupra ultimilor puncte disputate. Aici era vorba mai ales despre modalitatile de votare in cel mai important for al viitoarei organizatii, Consiliul de Securitate. La cererea URSS, membrii permanenti ai Consiliului de Securitate - URSS, SUA, Marea Britanie, Franta si China - urmau sa detina drept de veto in toate chestiunile importante, fapt care a constituit multa vreme o piedica serioasa pentru activitatile organizatiei. Fara acest compromis nu s-ar fi putut ajunge insa nicaieri. Inca dinaintea sfarsitului razboiului, cele patru puteri au invitat toate statele care semnasera pana la acea vreme Declaratia Natiunilor Unite, la Opera din San Francisco, pentru a-si prezenta proiectul de statut. Participantii la Conferinta au adoptat asadar Carta, in unanimitate, la 26 iunie 1945. Polonia, care nu putuse participa mai inainte la lucrari, a semnat si ea Carta ca cel de-al 51-lea membru fondator. Astfel s-a nascut Organizatia Natiunilor Unite (United Nations Organization - UNO), iar dupa ce numarul necesar de state a ratificat tratatul, Carta a intrat in vigoare la data de 24 octombrie 1945.
ONU in perioada 1946-1988
Asteptarile uriase care au insotit constituirea Organizatiei mondiale s-au naruit in curand. Conflictul est-vest care a aparut cel mai tarziu in 1947 a ingreunat desfasurarea unor activitati constructive in cadrul forurilor ONU in primele decenii de existenta ale Organizatiei.
Acordul dintre marile puteri care se aflau in aceeasi tabara pe timpul celui de-al Doilea Razboi Modial s-a evaporat inca de la impartirea castigurilor - si astfel s-a evaporat si speranta de a crea "o lume noua", pe care ONU urma sa o reprezinte la nivel institutional. Daca Natiunile Unite reusisera unele succese pana in 1947, printre altele retragerea Uniunii Sovietice de pe teritoriul Iranului, reglementarea problemei Trieste-ului si retragerea trupelor franco-britanice din Liban si Siria, fosta asociere armata dintre puterile occidentale si Uniunea Sovietica a degenerat in 1947 intr-un conflict care a durat, dupa cum se stie, 40 de ani si care a marcat relatiile internationale si activitatile Natiunilor Unite.
Conflictele ideologice si de putere politica dintre cele doua blocuri au dominat din acest moment dezbaterile si negocierile din toate forurile ONU si, evident, mai ales in cadrul Consiliului de Securitate. Functia Organizatiei de mentinere a pacii a fost practic desfiintata, ba mai mult "marile puteri iubitoare de pace", care, conform statutului, purtau raspunderea principala pentru pace, au comis in curand, in lupta pentru dobandirea sferelor de influenta in lumea a treia, cele mai periculoase acte de incalcare a pacii. Blocada Consiliului de Securitate creata de Razboiul Rece nu trebuie sa ne faca sa credem ca primele patru decenii ar fi fost timp pierdut pentru ONU, istoria acestei Organizatii incepand de-abia odata cu rasturnarea de situatie din anii 1989/90. O asemenea apreciere ar trece cu vederea unele realizari ale Organizatiei mondiale precum cele din domeniul protectiei drepturilor omului, a dezvoltarii drepturilor popoarelor sau al decolonizarii. Cu toate ca Capitolul VII al Cartei ONU, samburele sistemului colectiv de securitate nu a putut fi transpus in realitate, Organizatia a gasit alte domenii asupra carora sa-si concentreze activitatea. In ciuda - sau tocmai datorita - blocadei, Organizatia a reusit sa aiba succese notabile in anumite domenii, care au facut astazi ca ONU sa fie recunoscut ca un for al problemelor globale. Campul de activitate al ONU s-a limitat in prima faza a existentei sale asupra acelor domenii care nu vizau interesele directe ale marilor puteri.
Primul Secretar General, Trygve Lie din Norvegia, a fost preocupat de dezvoltarea Secretariatului si organizarea Natiunilor Unite, cu sediul principal la New York, intr-o structura competenta. In plus, in aceasta perioada a fost creata o serie de organizatii speciale si organizatii umanitare, menite sa faciliteze reconstructia teritoriilor distruse - mai ales la nivel european. Un punct culminant al acelor ani a fost "Declaratia Universala a Drepturilor Omului", elaborata de Comisia ONU pentru drepturile omului - organism special din cadrul Consiliului Economic si Social - si adoptata in unanimitate la data de 10 decembrie 1948 de catre Adunarea Generala.
Dupa moartea lui Stalin, in anul 1953, relaxarea relativa ce a urmat in relatiile dintre cele doua blocuri ("coexistenta pasnica") a insemnat si pentru Natiunile Unite o relaxare a conditiilor de lucru. Dupa ani de zile in care nu au mai primit nici un stat in randurile Organizatiei, in 1955 au aderat 16 noi state. Statele din blocul de est au inceput sa participe la unele programe umanitare si organizatii speciale ale ONU finantate pe baza de donatii. Acestea erau aceleasi pe care aceste state le boicotasera in primii ani.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
