Integrarea României în UE

1. Istoric al Uniunii Economice si Monetare

Gandirea promotoare a unei Europe unite este veche si a fost exprimata prin diverse idei. In secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802-1885) vorbea de ziua in care toate natiunile continentului se vor uni intr-o societate suprema si vor forma o fratie a Europei, fara a pierde caracteristicile remarcabile ale identitatii lor.

Europa a ramas insa profund divizata si afectata in mod deosebit de cele doua razboaie mondiale, care au izbucnit pe acest continent. Dupa primul razboi mondial, ideile si preocuparile pentru o Europa unita au fost frecvent evocate. Adunarea Societatii Natiunilor a adoptat, de exemplu, la 17 septembrie 1930, o rezolutie care hotara crearea comisiei de studiu pentru Uniunea Europeana. Initiativa a apartinut ministrului de externe al Frantei, Aristide Briant, care a fost si desemnat presedinte al Comisiei. Obiectivul prevazut era crearea unei organizatii europene cu caracter politic si economic. Datorita crizei internationale si evolutiei evenimentelor pe continent, ideea crearii Uniunii Europene a intrat in impas si apoi s-a renuntat la ea.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial o mare parte a economiei europene era distrusa. Chiar si in aceasta situatie ideile despre unitatea europeana au fost reluate. In 1946, Primul ministru de atunci al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit intr-un discurs tinut la Zurich, in Elvetia, despre necesitatea crearii ,,statelor Unite ale Europei".

In 1947 a fost lansat ,,Planul Marshall", in scopul reconstructiei europene. Statele Unite ale Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstructie tuturor tarilor continentului, dar acest ajutor a fost acceptat, doar de tarile care urmau sa constituie Europa Occidentala.

La sfarsitul deceniului '40 a inceput sa se contureze o noua diviziune a Europei dupa criteriul politico-ideologic si sistemul economico social, respectiv Europa Occidentala si Europa de Est. Contradictiile dintre ele s-au adancit prin crearea celor doua blocuri militare -NATO (1949) si Tratatul de la Varsovia (1955). A urmat o perioada care a intrat in istorie sub denumirea de ,,razboi rece", incheiata abia la inceputul deceniului '90. Cele doua parti ale Europei divizate - Vestul si Estul - au urmat si in domeniul economic cursuri diferite.

Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin ,,Planul Marshall", aceste tari au creat in 1948 Organizatia de Cooperare Economica Europeana. Aceasta a devenit mai tarziu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care exista si in prezent , avand desigur alte obiective decat cele ale organizatiei inlocuite. In 1949 a luat fiinta si Consiliul Europei. Ca model pentru inceputurile cooperarii economice a servit si Uniunea vamala a Beneluxului, formata din Belgia, Olanda si Luxemburg, care a intrat in vigoare in 1948.

Primele demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene apartin lui Jean Monnet, pe atunci sef al Organizatiei Nationale a Planificarii din Franta. El a propus ca productia de carbune si otel a Frantei si Germaniei sa fie administrata de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, a mers mai departe si a propus un plan, care i-a purtat ulterior si numele, ,,Planul schumann2 pentru crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO). Italia si tarile Beneluxului au sprijinit acest plan si in 1951 a fost semnat ,,Tratatul de la Paris" intre Belgia, Franta, Republica federala Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. CECO a luat fiinta la 10 august 1952, iar Jean Monnet a devenit primul presedinte al Inaltei autoritati a Carbunelui si Otelului.

Cele sase tari membre ale CECO au facut un pas important in directia unei uniuni economice generale si a unei uniuni in domeniul utilizarii pasnice a energiei nucleare in 1956 , cand au cazut de acord asupra unui raport in acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al unitatii europene. Aceasta intelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie 1957, de catre cele sase tari, care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si ale Comunitatii Europene ale Energiei Atomice (EURATOM).

Potrivit tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice in teritoriul comunitatii. Intr-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.

In conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica pe langa unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economica si monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind in masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse in tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.

Astfel s-au nascut cele trei Comunitati Europene. La inceput, CECO, pe de o parte, CEE si EURATOM, pe de alta parte, aveau institutii proprii. In 1967, ele s-au unit functionand sub denumirea de Comunitatile Europene, sau Comunitatea Europeana, cu institutii comune, unice. In mod curent, s-a folosit denumirea de Comunitate Economica Europeana (CEE) si adesea ,,cei 6".

Daca pana in 1970 nu s-au intreprins masuri pe linia realizarii uniunii monetare, deteriorarea situatiei monetare pe plan international, precum si masurile luate de SUA pe linia intaririi dolarului american pe piata internationala, au relansat discutiile tarilor comunitare pentru integrarea monetara in cadrul comunitatii prin stabilirea unei identitati monetare proprii in raport cu dolarul. In acest sens, Acordul de la Washington-Smithsonian Agreement - din 1971, restabilea o oarecare ordine in relatiile monetare dintre dolar si monedele europene, fixand noi raporturi privind ratele de schimb, sub forma de paritati. S-a convenit ca monedele tarilor din Comunitatea Europeana sa oscileze in jurul unei marje de 2,25% peste si sub paritatea dolarului, fata de 9% cat era in acel moment.

Deteriorarea continua a situatiei economice si sociale din tarile Uniunii Europene, tulburarile monetare produse pe pietele de schimb, au diminuat, pentru un timp, interesul realizarii Uniunii Monetare. Deci, Planul Werner (1970) {care prevedea realizarea intr-o perioada de 10 ani, in doua etape, a unei uniuni economice si monetare avand ca obiective: asigurarea convertibilitatii depline a monedelor tarilor membre, eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor valutare si introducerea unei monede unice} n-a putut fi aplicat, singurele realizari mai importante fiind crearea la 24 aprilie 1972 a dispozitivului ,,sarpelui monetar" si infiintarea in aprilie 1973 a Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM) care sa se ocupe de finantarea europeana

Tarile participante la ,,sarpele monetar" si-au luat angajamentul la 24 aprilie 1972 de a nu permite fluctuatii ale cursurilor valutare reciproce mai mari de 2,25% (asa zisa fluctuatie concentrata). Fata de monedele celorlalte tari, membre sau nemembre ale CEE, cursurile valutare din sarpele monetar flotau liber. Acest sistem si-a incheiat activitatea in martie 1979, ca efect al crearii Sistemului Monetar European, al carui obiectiv declarat era crearea unei zone de stabilitate monetara in EUROPA Occidentala, care sa protejeze economiile acestor tari de instabilitatea financiar - monetara internationala si, in mod deosebit, de fluctuatiile puternice ale dolarului american in acea perioada, precum si relansarea procesului de integrare europeana. Sistemul monetar european a insemnat nasterea unei noi monede - ECU (European Currency Unit)- ca unitate de cont. Cursul de schimb al ECU se calculeaza ca o medie ponderata a unui cos valutar alcatuit din monedele statelor comunitare.

-publicatii romanesti: Adevarul, Jurnalul National, Ziarul Financiar

-manual de economie cls a X-a : autori Ilie Gavrila, Paul Tanase

Ed. Economica 2000

-site-ul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana;

-link-uri si pagini despre Uniunea Europeana

UNC, World Conservation Strategy. Living Resources Conservation for Sustainable Development, 1980.

World Commission on Environment and Development, Our Common Future, Oxford University Press, 1987.

INTERNATIONAL MONETARY FUND, World Economic Outlook, October, 1999

BASIC FACTS, About the United Nations, 1998