Instituțiile Politice din Transilvania în Secolele XII-XVIII

Institutiile politice, în deceniile care au urmat dupa constituirea statelor românesti independente au fost create si desavârsite institutiile statale interne: structurile politice, administrative, juridice si religioase proprii. Ele reglementau relatiile sociale, contribuiau la dezvoltarea vietii economice, politice si spirituale, caracteristice societatii medievale. La baza procesului de constituire a institutiilor politice românesti se afla o sinteza originala a traditiilor organizarii obstei agrare autohtone conform "obiceiului pamântului" si a influentelor bizantine, sud-slave, central- si vest-europene, care în consecinta s-au cristalizat într-o creatie politica autentica româneasca.

Forma de organizare statala a românilor în epoca medievala a fost voievodatul cu institutiile sale politice: domnul (sau voievodul), Sfatul domnesc, Adunarile tarii si Adunarile generale (Congregatiile - in Transilvania).

Voievodatul Transilvaniei

Ocuparea Transilvaniei a fost initiata spre mijlocul secolului X de doua triburi maghiare conduse de lideri cu rangurile gyula si kende, care au avansat dinspre vest pe msvaile râurilor Mures si Somes. Procesul ocuparii integrale a Transilvaniei a fost finalizat abia la sfârsitul secolului XII-lea, în timpul regatului lui Béla al III-lea al Ungariei (1172-1196), prin atingerea zonei centrale a Carpatilor Meridionali. Cu toate acestea, mai ales în "tarile" românilor, autoritatea regalitatii maghiare a început sa fie resimtita abia dupa secolul XIV. Cucerirea s-a consumat în trei sau patru etape principale, prin avansarea treptata, dinspre vestul spre sud-estul Transilvaniei, a fortificatiilor de granita. Aceste întarituri, "indagines", "gyepi" sau "presaka" ("prisaci"), erau zone împadurite lasate în paragina, prevazute cu locuri supravegheate de trecere, denumite "porta", "clusa" sau "kapu" ("poarta" pe maghiara si turca), fiind aparate de grupuri militare, amintite în izvoarele maghiare timpurii, în limba latina, sub numele "speculatores", "sagittarius" sau "örök".

În cel mai vechi document maghiar scris si pastrat cu referire la Transilvania, un act de danie al regelui Géza I al Ungariei (1074-1077), emis în anul 1075 în beneficiul manastirii Sf. Benedict, teritoriul de referinta apare sub numele de "Terra ultra silvam", "tara de dincolo de padure" (însa vide supra: paragraful "Etimologie"). În actul de danie din anul 1138 emis în beneficiul manastirii Dumis, regele Béla al II-lea al Ungariei (1131-1141), denumeste teritoriul în cauza "in ultrasivanis partibus".

În paralel cu ocuparea, s-a desfasurat, între secolele XI-XIII, si un amplu proces de colonizare a Transilvaniei. Greutatile cuceririi au fost nenumarate, în principal datorita împotrivirii românilor autohtoni (n.b.: deci Transilvania era populata de români) si a lipsei oamenilor necesari administratiei si armatei, încât regii Ungariei s-au vazut nevoiti sa invite colonisti din diverse popoare europene, precum sasii (populatie mixta germana si vallona), secuii si Cavalerii teutoni. Alaturi de unguri, un rol important în ocuparea Transilvaniei l-au jucat secuii si, începând cu mijlocul secolului XII-lea, în perioada domniei regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), precum si sasii, supranumiti în documentele oficiale în latina saxones.

Concomitent cu aceste procese, regii Ungariei au procedat la organizarea unor structuri proprii, laice si ecleziastice, pe teritoriul Transilvaniei. În anul 1111 apare evocat primul demnitar laic, un anume "Mercurius princeps Ultrasilvanus", cât si primul episcop catolic al Transilvaniei, "Simion Ultrasivanus", cu resedinta în cetatea de la Balgrad (Bellegrad), azi Alba Iulia, acesta fiind mentionat într-un document emis în 1111 de regele Coloman (Kálmán; 1095-1116).

Organizarea administrativa si ecleziastica a Transilvaniei a debutat probabil în secolul al XI-lea în teritoriile anexate de statul maghiar, situate în vestul provinciei. Din primul patrar al secolului al XI-lea dateaza prima biserica romano-catolica, cel mai vechi monument sacral maghiar din Transilvania, si anume biserica din Alba Iulia. Cele mai timpurii atestari documentare ale primelor comitate maghiare din Transilvania, cele cu sediul în cetatile regale Alba, Turda, Cluj si Dabâca, dateaza însa abia din secolul al XII-lea.

Spre mijocul secolului al XII-lea, teritoriul Transilvaniei era reorganizat sub forma unui voievodat, probabil renuntându-se la principat sub presiunea traditiei românesti, fiind compus din mai multe comitate regale. În anul 1174 este mentionat primul voievod al Transilvaniei, "Leustachius Voyvoda", probabil identic cu Leustachius Rátót, comite de Dabâca.

În directa legatura cu pericolul reprezentat de incursiunile repetate ale cumanilor în Transilvania si urmarind sa diminueze presiunile exercitate dinspre nord asupra Imperiului Latin (1204-1261) de al doilea Tarat Bulgar cu sprijinul cumanilor, regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) aseaza în Tara Bârsei la 1211 ordinului Cavalerilor Teutoni (Deutscher Orden sau Deutscher Ritterorden). Centrul comendurii ordinului teuton în Transilvania s-a aflat în cetatea Feldioara. Urmarind interese strategice proprii si anume crearea unui stat cruciat "pro defensio Christianitatis" (pentru apararea crestinatatii) supus autoritatii Curiei Papale, ordinul Cavalerilor Teutoni a intrat în conflict cu coroana Ungariei, cavalerii fiind expulzati din Transilvania în anul 1225.

În prima treime a secolului al XIII-lea, în anul 1224, sasii dobândesc prin "Andreanum", o importanta diploma de privilegii conferita de regele Andrei al II-lea al Ungariei, o organizare administrativ-teritoriala si ecleziastica proprie pe teritoriul comitatului Sibiului (Comitatus Chybiniensis). Acest comitat, condus de un comite regal, a fost compus din sapte scaune, motiv pentru care respectivul teritoriu a purtat si denumirea Sapte Scaune (Sieben Stühle). Sasii din Tara Bârsei si cei din nord-estul Transilvaniei au fost organizati în cadrul districtelor regale ale Brasovului si Bistritei. Între 1325 si 1329 sistemul administrativ si juridic al comitatului Sibiului va fi reorganizat. Începând cu anul 1486 adunarile generale ale obstii sasilor vor fi desemnate sub numele Universitatea Natiunii Sasilor (Universitas Saxonum sau sächsische