Instituții și politici culturale

EXISTĂ O IDENTITATE EUROPEANĂ?

Conform Oxford English Dictionary substantivul identitate are două sensuri de

bază : pe de o parte avem de-a face cu un concept de similaritate deplină ( în sensul că un

lucru este identic cu altul) şi pe de altă parte cu o trăsătură distinctivă care

particularizează o identitate în raport cu alta şi presupune continuitatea în timp . Mai

mult, identitatea este conceptualizată sub formă de proces în sensul că nu este un dat

ontologic, ea nu există pur şi simplu ci trebuie în permanenţă stabilită, afirmată şi

negociată. Drept urmare, afirmarea unei anumite identităţi proprii depinde eminamente de

validarea de către alţii, adică de către alteritate.

Vorbind de identitatea europeană, avem astfel în vedere modul în care europenii

ca indivizi, şi Europa ca şi colectivitate, se distinge în relaţiile cu alţi indivizi şi alte

colectivităţi prin stabilirea sistematică a unor relaţii de similaritate şi/sau diferenţă.

Totodată, distingem între identitatea europeană pe de o parte, înţeleasă ca identitate

colectivă a spaţiului european manifestată în timp pe anumite coordonate, şi identitatea

Uniunii Europene pe de altă parte, care preia o serie de elemente ale identitaţii europene,

dar nu se suprapune în întregime pe coordonatele acesteia, ci apare ca un construct

distinct, propus şi postulat de instituţiile şi practicile Uniunii Europene.

Vom prezenta aşadar principalele elemente definitorii ale identităţii europene,

constituite atât prin raportarea Europei la sine însăşi, cât şi prin raportarea la alteritate,

având în vedere identificarea cu o serie de valori specifice, dar şi felul în care acestea au

intrat în raporturi diferite cu alteritatea, ajungându-se în prezent la o răspândire a acestor

valori prin fenomenul globalizarii. Vom aduce apoi în discuţie şi principalele elemente

constitutive ale identităţii Uniunii Europene spre a evidenţia legăturile, dar şi

discrepanţele, dintre cele două indentităţi, precum şi problemele pe care le ridică

încercarea de a găsi un numitor comun al unor contexte culturale, politice şi sociale atât

de diferite care compun în prezent harta Europei.

1

1 . Identitatea europeană reprezintă recunoaşterea şi asumarea unui model identitar

specific şi a unei conştiinţe europene

E. Morin afirma că Europa este o noţiune incertă în sensul că spaţiul european

este un spaţiu complex, chiar contradictoriu, ceea ce ce face ca stabilirea caracteristicilor

principale ale identităţii europene să fie el însuşi un demers complex, care ia forma unui

discurs meta-european 1, adică un discurs care să se raporteze critic la identitatea

europeană de pe pozitii chiar europene, un discurs capabil să semnaleze complexitatea

acestei identităţi. În stabilirea dimensiunilor principale ale identităţii europene avem

aşadar de-a face cu două paliere principale de gândire şi înţelegere a acestei identităţi : pe

de o parte, raportul dintre Europa şi identităţile mai restrânse, fie ele naţionale sau

regionale, care o alcătuiesc şi, pe de altă parte, raportul dintre Europa şi identităţile

exterioare.

1.1. Identitatea europeană stabilită prin raportarea Europei la sine însăşi reprezinta o

unitate integratoarea a unor elemente cu mare aderenţa în timp

Ceea ce se remarcă pregnant în lumea europeană este marea diversitate a acestui

spaţiu, lumea europeană fiind în esenţă o lume poli-identitară care îşi afirmă totuşi o

identitate unitară, mai ales prin intermediul unui discurs care presupune o selecţie a

caracteristilor lumii europene care au manifestat o largă răspândire în acest spaţiu de-a

lungul unor mari perioade de timp şi care s-au constituit într-o conştiinţă europeană

specifică, cu care se identifică marea majoritate a locuitorilor spaţiului european. Drept

urmare, în ceea ce priveste problema identităţii europene distingem astfel între o serie de

caracteristici concrete ale lumii europene observabile de-a lungul timpului, pe de o parte,

şi un discurs identitar european, pe de alta parte, care propune şi evidentiază acele

caracteristici anume care au demonstrat că sunt esenţiale pentru lumea europeană în

cursul veacurilor.

1 Morin, Gândind Europa, pg 33

2

Preluând terminologia lui Anton Dumitriu, care diferenţiază între culturi eleate şi

culturi heracleitice, adică între culturi caracterizate de o oarecare încremenire, de valori

care se modifică foarte greu, şi culturi în care, dupa cum spunea Heraclit « totul curge »,

putem afirma că Europa este, astfel, o cultură heracleitică prin excelenţă, în sensul că este

o cultură care are o mare capacitate de a dezvolta din sine idei contrare. Europa este un

spaţiu al democraţiei, dar şi al sclaviei şi al autoritarismului, este masură, dar şi hybrisul,

este spiritualitate, dar şi materialitate, este voinţa dreptului, dar şi vointa forţei – o serie

de elemente contradictorii care nu fac însă imposibilă existenţa unei identităţi europene,

ci, dimpotrivă, demonstrează una dinte caracteristicile esenţiale ale acestei identităţi :

ceea ce E. Morin numeşte dimensiunea dialogică a identităţii europene care face ca

lumea europeană să nu fie una pulverizată, cu rupturi puternice, ci o lume cu o direcţie

evident centripetă, facută posibilă de această capacitate de dialog cu diferenţa. Acest

termen de dialogică pe care îl găsim esenţial pentru identitatea europeană însumează nu

doar ideea de dialog, dar şi pe aceea de dialectică, înţeleasă ca o metodă de a ajunge la

adevăr prin confruntarea de opinii diferite, printr-un demers care se ridică de la particular

la general.

Dată fiind această diversitate intra-europeană, una dintre dimensiunile principale

de afirmare a identităţii europene o reprezinta raportarea Europei la diferitele identităţi

naţionale sau regionale care o alcătuiesc. În acest sens, identitatea europeană se constituie

ca o unitate integratoare a unor elemente comune, este o dimensiune colectivă legitimată,

înteleasă şi asumată de toate celelalte identităţi naţionale sau regionale. Există, aşadar, o

serie de elemente care asigură coerenţa şi unitatea lumii europene şi care reprezintă tot

atâtea elemente centrale ale identităţii europene. Este vorba de traditia greco-latină, care

reprezintă modelul de existenţă europeană cu ecouri până în lumea contemporană. Marea

întindere teritorială a Imperiului Roman a dus la răspândirea foarte largă a valorilor

greco-latine de la care se revendică întreaga tradiţie europeană până în prezent. Prin

urmare, ne referim la o anumită viziune de a percepe existenţa, de încrederea într-o serie

de valori specifice care reprezintă baza valorilor europene.