Instituii de Securitate

instituțille ?

Pentru a supraviețui, orice societate trebuie să resolve problemele cu care se confrunta, asigurând satisfacere concomitenta a necesitățiilor comunitățiilor și ale indivizilor săi. Pe parcursul evoluției sociale, sub presiunea necesitățiilor și în încercarea de a asigura satisfacerea optima a acestora, oamenii proiectează numeroase soluții la situațiile problematice cu care se confruntă. Rezultatele neechivalente creează ,,nedumeriri” și, încearcând să diminueze sau să elimine rolul conjuncturilor și să atenueze tensiunile generate și conflictele manifestate, oamenii au identificat și aplicat:

• Tipuri de acțiuni cu finalitate recunoscută;

• Forme și modalități de organizare a comunității în diverse acțiuni normale sau limită ( desfășurarea unor activități economice, de apărare în fața unor pericole, de refacere a comunitățiilor

• Forme de relații sociale care asigurau coeziunea și stabilitatea societății în contextual anumitor genuri de raporturi de autoritate;

• Delimitări ale unor atribuții și implicit, diferențieri între grupuri și, mai ales, între pozițiile sociale ierarhice pe care le ocupă anumiți indivizi.

Așadar, dacă regulile și procedurile de soluționare a anumitor situații problematice, de realizare a anumitor obiective au fost apreciate ca fiind acceptabile din perspectiva rezultatelor și consecințelor sociale pe care le generează, oamenii le-au învățat și actualizat spre repetare ori de câte ori au conștientizat că se află în situații similare celor anterioare. Astfel, este plauzibil să se fi constituit seturi de reguli de conduită dezirabile în anumite contexte sociale, care reglau relațiile dintre oamenii implicate în interacțiuni.

Aceste reguli de conduită instituiau anumite ,,acțiuni logice”, ,,sistematic programate și realizate, pentru atingerea în mod optim a unor performanțe așteptate” și care, în timp, au fost codificate sub forma obiceiurilor standardizate și , ulterior, explicate prin norme sociale. În acest ultim stadiu, regulile devin obligatorii, concretizându-se și anumite măsuri menite, pe de o parte, a încuraja respectarea lor și, pe de altă parte, a descuraja ocolirea sau sfidarea acestora. În acest context, putem vorbi de o instituționalizare a relațiilor sociale.

Condiții ale eficienței instituțiilor

Instituțiile sociale constituie un factor principal al menținerii coeziunii sociale, deoarece asigură durabilitatea, identitatea și unitatea grupurilor și colectivităților sociale, precum și a societății în întregul său. Din acest motiv, instituțiile sociale trebuie să funcționeze armonios. În fiecare societate există anumite conflicte interinstituționale care, uneori, pot afecta stabilitatea societății, dar pot constitui, totodată, un factor al schimbării sociale.

Conflictele dintre instituțiile culturale, științifice și religioase au contribuit la dezvoltarea cunoașterii. În unele societăți, conflictele dintre unele elemente ale instituțiilor culturale și științifice au condus la formarea unor ideologii și atitudini favorabile înlocuirii instituțiilor politice existente cu instituții care reprezentau

într-o măsură mai largă interesele membrilor societății.

Măsura eficienței funcționării unei instituții este, așadar, apreciată în funcție de gradul de realizare a scopului și obiectivelor sale, ca o consecință a modului de organizare și funcționare și a relațiilor ei cu celalalte instituții sociale. O instituție funcționează în mod efficient când sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) Definirea clară a scopului și obiectivelor

O instituție trebuie să corespundă unor nevoi și probleme sociale reale și importante. În caz contrar, ea este parazitară și nu se poate menține decât prin constrângere. Daca scopul nu este clar definit, poate să apară și situația de paralelism institutional, în care mai multe instituții se ocupă de rezolvarea acelorași probleme, dar în mod diferite.

Se creează, în acest context, și posibilitatea ca anumite probleme să nu fie rezolvate de nicio instituție, fiecare considerând că problema respectivă intră în atribuțiile celeilalte.

b) Organizarea rațională a activităților

În soluționarea problemelor specifice sunt implicate anumite compartimente funcționale, iar în cadrul compartimentelor, anumite roluri differentiate.Prin organizare trebuie să se stabilească precis sarcinile funcționale ale fiecărui compartiment și ale fiecărui rol. În caz contrar personalul instituției nu va ști ce sarcini îi revin si cum, trebuie să le soluționeze. Instituția va funcționa greoi, pentru cele mai mici probleme fiind necesară intervenția unor persoane din vârful ierarhiei instituționale.