Importanța Politică și Economică a Mării Negre

Cap. I Spaţiul geopolitic al Mării Negre

1.1 Importanţa politică şi economică a Mării Negre

Marea Neagră constituie veriga ce realizează legătura între arealul strategic euro-atlantic şi cel ce cuprinde Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, fiind un punct nodal pentru două fluxuri strategice majore, reprezentate de fluxul dintre producătorul de energie (Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Marea Caspică şi Federaţia Rusă) şi consumatorul de energie (comuitatea euro-atlantică), respectiv fluxul dintre producătorul de securitate(comunitatea euro-atlantică) şi principalii consumatori de securitate din Orientul Mijlociu (Irak, Afganistan, Iran).

Situată în proximitatea Heartland-ului, al cărui control face obiectul unui joc politic diplomatic economico-militar extrem de complex, Marea Neagră a devenit, în special după 11septembrie 2001 dar mai ales odată cu extinderea NATO din 2002 un spaţiu de complicată întrepătrundere a frontierelor geopolitice şi geoeconomice şi un cadru de afirmare a noii comunităţi euro-atlantice. De fapt, noua configuraţie a Mării Negre se anunţa încă din anii ’90 când s-au trasat primele proiecte ale pipe-line-urilor care vor transporta resursele energetice ale Estului-semiperiferie către zona euro-atlantică calificată, sau, cu termenul lui Wallerstein, centrul sistemului mondial modern.

Fiind localizată geografic la intersecţia spaţiilor de securitate europene euro-asiatice şi ale Orientului Mijlociu, Marea Neagră nu a fost considerată a fi centrul nici uneia din ele. În acest sens explicaţia occidentală este clară: „Când a venit rândul Europei, prioritatea noastră au reprezentat-o ţările care se întindeau de la statele baltice până la cele din Balcanii Orientali. Când a fost vorba de fosta Uniune Sovietică ne-am concentrat atenţia asupra realizării unei noi relaţii de cooperare cu Moscova. Şi pe lângă conflictul israeliano-palestinian, interesele şi atenţia din politica noastră pentru Orientul Mijlociu erau limitate de regulă la graniţa de sud a Turciei”.

La aceste argumente se adaugă faptul că, pe de o parte, conflictul din fosta Iugoslavie a direcţionat în bună măsură atenţia spre acest spaţiu iar conflictele îngheţate (Transnistria, Albania, Osetia de Sud, Karabah) şi situaţia reziduală lăsată prin destrămarea Uniunii Sovietice au fost ignorate. Socotită şi de către occidentali drept o zonă de „străinătate apropiată” a Moscovei, în care aceasta din urmă are interese speciale, Marea Neagră a captat foarte puţin atenţia Occidentului.

Totuşi, astăzi, regiunea Mării Negre se află în epicentrul eforturilor occidentale de a-şi proiecta interesele spre Caucaz şi Orientul Mijlociu. Pe măsură ce NATO îşi extinde atribuţiile şi se pregăteşte pentru o implicare pe termen lung în Afganistan, luând în considerare şi asumarea unor responsabilităţi suplimentare în Irak, regiunea Mării Negre începe să fie privită într-o altă lumină. Punctul de plecare al abordării occidentale de azi în Marea Neagră a fost 11 septembrie 2001 moment care a condus la o modificare a opticii statelor occidentale faţă de întreaga regiune. Necesitatea creării unei„springboard” pentru combaterea terorismului islamic este întărită de o serie de factori structurali prezenţi în regiunea Mării Negre cum sunt: state neconsolidate, slabă capacitate administrativă, sărăcie şi disparităţi economice, corupţie şi crimă organizată. Totodată, lărgirea NATO (2002) şi UE (2007) până la graniţele Mării Negre şi mai ales aspiraţiile globale ale acestor organizaţii determină ieşirea Mării Negre din „conul de umbră” al periferiei Europei şi afirmarea unei noi realităţi geopolitice, de interfaţă cu alte zone, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.

1.2 Actori politici în zona Mării Neagre

Astăzi, harta politică a zonei Mării Negre este influenţată de o fostă superputere, Rusia, şi două puteri regionale Ucraina şi Turcia.

După o foarte lungă perioadă de timp când Moscova era cel mai important actor în Marea Neagră, aceasta caută să-şi menţină rolul de pivot pe care l-a jucat odată în construirea şi menţinerea „arhitecturii Războiului Rece al ţărmurilor”. Concepţia neo-imperială a Rusiei în Marea Neagră îşi are originea în epocile ţaristă şi sovietică dar mai ales în nevoia de a contracara expansiunea în regiune a SUA şi UE. În acest sens, preşedintele rus Vladimir Putin a manifestat permanent un interes sporit pentru flota rusă din Marea Neagră, care în pofida uzurii morale din ultimii 15 ani reprezintă o forţă semnificativă de care trebuie să se ţină seama. Declaraţiile preşedintelui rus de genul „bazinul Mării Negre şi al Mării de Azov se află în zona rusă de interes strategic” or „ Marea Neagră oferă Rusiei acces direct la cele mai importante rute globale de transport” nu fac decât să sublinieze faptul că Rusia nu doreşte să-şi abandoneze poziţiile deţinute în Marea Neagră.