Importanța Politică și Economică a Mării Negre

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2448
Mărime: 20.29KB (arhivat)
Publicat de: Roza Spiridon
Puncte necesare: 3

Extras din referat

Cap. I Spaţiul geopolitic al Mării Negre

1.1 Importanţa politică şi economică a Mării Negre

Marea Neagră constituie veriga ce realizează legătura între arealul strategic euro-atlantic şi cel ce cuprinde Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, fiind un punct nodal pentru două fluxuri strategice majore, reprezentate de fluxul dintre producătorul de energie (Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Marea Caspică şi Federaţia Rusă) şi consumatorul de energie (comuitatea euro-atlantică), respectiv fluxul dintre producătorul de securitate(comunitatea euro-atlantică) şi principalii consumatori de securitate din Orientul Mijlociu (Irak, Afganistan, Iran).

Situată în proximitatea Heartland-ului, al cărui control face obiectul unui joc politic diplomatic economico-militar extrem de complex, Marea Neagră a devenit, în special după 11septembrie 2001 dar mai ales odată cu extinderea NATO din 2002 un spaţiu de complicată întrepătrundere a frontierelor geopolitice şi geoeconomice şi un cadru de afirmare a noii comunităţi euro-atlantice. De fapt, noua configuraţie a Mării Negre se anunţa încă din anii ’90 când s-au trasat primele proiecte ale pipe-line-urilor care vor transporta resursele energetice ale Estului-semiperiferie către zona euro-atlantică calificată, sau, cu termenul lui Wallerstein, centrul sistemului mondial modern.

Fiind localizată geografic la intersecţia spaţiilor de securitate europene euro-asiatice şi ale Orientului Mijlociu, Marea Neagră nu a fost considerată a fi centrul nici uneia din ele. În acest sens explicaţia occidentală este clară: „Când a venit rândul Europei, prioritatea noastră au reprezentat-o ţările care se întindeau de la statele baltice până la cele din Balcanii Orientali. Când a fost vorba de fosta Uniune Sovietică ne-am concentrat atenţia asupra realizării unei noi relaţii de cooperare cu Moscova. Şi pe lângă conflictul israeliano-palestinian, interesele şi atenţia din politica noastră pentru Orientul Mijlociu erau limitate de regulă la graniţa de sud a Turciei”.

La aceste argumente se adaugă faptul că, pe de o parte, conflictul din fosta Iugoslavie a direcţionat în bună măsură atenţia spre acest spaţiu iar conflictele îngheţate (Transnistria, Albania, Osetia de Sud, Karabah) şi situaţia reziduală lăsată prin destrămarea Uniunii Sovietice au fost ignorate. Socotită şi de către occidentali drept o zonă de „străinătate apropiată” a Moscovei, în care aceasta din urmă are interese speciale, Marea Neagră a captat foarte puţin atenţia Occidentului.

Totuşi, astăzi, regiunea Mării Negre se află în epicentrul eforturilor occidentale de a-şi proiecta interesele spre Caucaz şi Orientul Mijlociu. Pe măsură ce NATO îşi extinde atribuţiile şi se pregăteşte pentru o implicare pe termen lung în Afganistan, luând în considerare şi asumarea unor responsabilităţi suplimentare în Irak, regiunea Mării Negre începe să fie privită într-o altă lumină. Punctul de plecare al abordării occidentale de azi în Marea Neagră a fost 11 septembrie 2001 moment care a condus la o modificare a opticii statelor occidentale faţă de întreaga regiune. Necesitatea creării unei„springboard” pentru combaterea terorismului islamic este întărită de o serie de factori structurali prezenţi în regiunea Mării Negre cum sunt: state neconsolidate, slabă capacitate administrativă, sărăcie şi disparităţi economice, corupţie şi crimă organizată. Totodată, lărgirea NATO (2002) şi UE (2007) până la graniţele Mării Negre şi mai ales aspiraţiile globale ale acestor organizaţii determină ieşirea Mării Negre din „conul de umbră” al periferiei Europei şi afirmarea unei noi realităţi geopolitice, de interfaţă cu alte zone, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.

1.2 Actori politici în zona Mării Neagre

Astăzi, harta politică a zonei Mării Negre este influenţată de o fostă superputere, Rusia, şi două puteri regionale Ucraina şi Turcia.

După o foarte lungă perioadă de timp când Moscova era cel mai important actor în Marea Neagră, aceasta caută să-şi menţină rolul de pivot pe care l-a jucat odată în construirea şi menţinerea „arhitecturii Războiului Rece al ţărmurilor”. Concepţia neo-imperială a Rusiei în Marea Neagră îşi are originea în epocile ţaristă şi sovietică dar mai ales în nevoia de a contracara expansiunea în regiune a SUA şi UE. În acest sens, preşedintele rus Vladimir Putin a manifestat permanent un interes sporit pentru flota rusă din Marea Neagră, care în pofida uzurii morale din ultimii 15 ani reprezintă o forţă semnificativă de care trebuie să se ţină seama. Declaraţiile preşedintelui rus de genul „bazinul Mării Negre şi al Mării de Azov se află în zona rusă de interes strategic” or „ Marea Neagră oferă Rusiei acces direct la cele mai importante rute globale de transport” nu fac decât să sublinieze faptul că Rusia nu doreşte să-şi abandoneze poziţiile deţinute în Marea Neagră.

Preview document

Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 1
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 2
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 3
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 4
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 5
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 6
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 7
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 8
Importanța Politică și Economică a Mării Negre - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Importanta Politica si Economica a Marii Negre.doc

Alții au mai descărcat și

Spațiile litorale în politicile de amenajare și dezvoltare teritorială a țărilor UE

Introducere Luarea în considerare a dimensiunii continentale a Europei deschide noi perspective pentru politica amenajării teritoriului și o...

Securitate și Stabilitate în Zona Mării Negre

Tensiuni pe marginea furnizării de energie Unul dintre cele mai semnificative conflicte potentiale pe marginea resurselor are la bază concurenţa...

Sistemul Integrat de Securitate a Frontierei - SISF - sistemul integrat de observare, supraveghere și control la Marea Neagră Scomar

1. SISTEMUL INTEGRAT PENTRU SECURITATEA FRONTIEREI DE STAT A ROMÂNIEI – SISF 1.1 Conceptul de sistem integrat pentru securitatea frontierei...

Regiunea Mării Negre

1. Introducere Dinamica cooperării în arealul Mării Negre este puternic influenţată de mutaţiile ce au avut loc în Europa, Orientul Mijlociu şi...

Proiectul Nabucco

Energia este esenţială pentru dezvoltarea economică şi socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii” , preciza ONU în Agenda 21 din 1992. Resursele...

Amenințări și oportunități la Marea Neagră

Introducere Problematica securității la Marea Neagră a fost o problema intens dezbatută pe de o parte datorită poziționării sale stategice,...

Interesele României la Dunăre și Marea Neagră

I. Introducere Marea Neagră și Dunărea reprezintă puncte de un deosebit interes pentru România, și în general pentru populațiile riverane acestor...

România, membră a UE și securitatea energetică a zonei Marea Neagră - Marea Caspică

Rezumat De-a lungul timpului, conceptul „regiunea Mării Negre” a fost folosit în manieră flexibilă, în sens extins incluzând state din regiunile...

Te-ar putea interesa și

Probleme actuale privind oferta turistică a stațiunilor de litoral Mamaia și Halkidiki

INTRODUCERE La sfârşitul secolului XX şi începutul celui de-al treilea mileniu, industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe plan...

Conflictele Post Război Rece din Zona Caucazului

INTRODUCERE În Caucaz, ca și în toate celelalte regiuni periferice ale URSS-ului, tendințele naționaliste, încurajate de politica lui Mihail...

Mediul de Securitate în Spațiul de Interes Strategic al României

INTRODUCERE Mediul de securitate, amplu monitorizat, analizat şi cu instituţii dedicate pentru previzionarea evoluţiilor acestuia, pare a fi...

Geopolitică - România și UE - importanța Mării Negre pentru România

1. Poziţia geografică şi geopolitică a României 1.1. Poziţia geografică România este un stat central-european de mărime mijlocie, atât din...

Bulgaria

1. Descrierea Tarii Capitala: Sofia Suprafața: 111 002 km² Total: 110 910 〖km〗^2 Apa (%): 0,3 Populația: 7 245 677 (2014) Recensamant 2011:...

Evoluția Mediului de Securitate în Zona Extinsă a Mării Negre

Introducere Căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ‘90 au transformat fundamental...

Coordonate de geopolitică în bazinul Mării Negre

Coordonate geografice Marea Neagra (Pontus Euxinus in vechile documente cartografice istori-ce), este situate între blocul continental al Europei...

Marea Neagră, o zonă strategică și sursă de risc

Marea Neagra a jucat si va juca un rol major in istoria continentului european, in care are toate atuurile sa devina arie de convergenta si...

Ai nevoie de altceva?